Dosarul Referendumul este important pentru că reprezintă produsul judiciar al unuia dintre cele mai importante evenimente politice din ultimii 25 de ani: tentativa de debarcare a unui preşedinte prin folosirea în scop politicianist a puterii de legiferare pe care o au un Parlament şi un Guvern. Dacă diferendul de tip constituţional a fost rezolvat atunci, în vara anului 2012, contenciosului penal i-au trebuit, iată, aproape trei ani ca să ajungă cât de cât la liman, la sentinţa de fond - şi încă nu e definitiv soluţionat, căci urmează apelul.

În dosar au fost 74 de inculpaţi, dintre care unul a decedat în timpul procesului. Vreo douăzeci au fost achitaţi, vreo 50 au fost condamnaţi cu suspendare şi unul singur a fost condamnat cu executare. Vedeta procesului a fost, de departe, Liviu Dragnea, cel care a coordonat din partea USL procesul electoral din vara lui 2012. Din lista de capete de acuzare iniţiale, la unele au renunţat procurorii în timpul anchetei, din lipsă de probe, altele au fost respinse de instanţă.

Cea mai gravă acuzaţie pe care i-au adus-o procurorii a fost aceea că a pus la punct un sistem informatic cu care putea să afle în timp real, prin mesaje SMS primite din secţiile de votare, nu doar prezenţa la vot în ziua referendumului, ceea ce era legal, ci şi cum au votat oamenii, înaine ca urnele să se închidă. Or asta însemna violarea secretului votului.

Când am citit rechizitoriul, această acuzaţie mi s-a părut puţin cam inconsistentă, pentru că nu se precizau acolo orele la care au fost trimise mesajele privind modul de vot (câţi au votat DA, câţi au votat NU). Or asta era crucial: dacă erau trimise înainte de închiderea urnelor, era clar o ilegalitate. Dar era perfect legal ca aceste mesaje să fie transmise după ce începea numărătoarea voturilor. Atunci am fost tentat să cred că procurorii au omis deliberat acest detaliu, spre a-şi susţine acuzaţia prin inducerea unei anume ambiguităţi.

Instanţa a avut acces însă la întregul dosar, nu doar la rechizitoriu, şi din motivarea sentinţei aflăm că mesajele privind modul de votare au fost trimise atât înainte, cât şi după închiderea urnelor. Deci aparent acuzaţiile procurorilor se susţineau. Cu toate acestea, instanţa l-a achitat pe Liviu Dragnea pentru acest capăt de acuzare. De ce? Simplu: pentru că Liviu Dragnea a refuzat să facă declaraţii în timpul anchetei. Prin urmare, procurorii nu au avut cum să stabilească natura acelor mesaje şi le-au considerat drept ceea ce păreau: fapte ilegale.

Însă Dragnea a vorbit convingător în faţa instanţei, au venit şi doi martori dintre cei care au administrat sistemul informatic şi lucrurile s-au limpezit: mesajele cu modul de votare transmise înainte de închiderea urnelor nu erau decât teste prin care activiştii USL din secţiile de votare verificau funcţionarea sistemului. O dovadă în apărarea inculpatului au fost şi mesajele repetate transmise de la centru către activiştii din teritoriu să nu mai facă asemenea teste pentru că, odată intrate în sistem, mesajele lor ar fi alterat rezultatele adevărate, care urmau să intre în sistem după închiderea urnelor. Achitarea pe acest capăt de acuzare este exemplul clasic în care nici procurorii n-au greşit acuzând, căci inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, dar nici instanţa n-a greşit achitând, căci a putut administra probe suplimentare.

În schimb, Liviu Dragnea a fost condamnat la un an cu suspendare pentru două capete de acuzare care n-au mai putut fi răsturnate, ambele bazate pe faimosul articol 13 din Legea Anticorupţie, care sancţionează folosirea influenţei politice în scopuri ilicite. Este vroba acel ”articol doborâtor”, cum îl numea Viorel Hrebenciuc, când uneltea cu Dan Şova să-l elimine din lege, ca să poată face ei liniştiţi trafic de influenţă.

Primul capăt de acuzare se referă la o adresă din 13 iulie 2012, prin care Dragnea îşi instruia activul de partid să organizeze tombole cu premii în ziua votării, la care să poată participa doar cei care dovedesc că au participat la vot. Or legea interzice oferirea de foloase, oricât de mici, pentru participarea la vot. Chiar dacă a doua zi Liviu Dragnea a revocat ordinul, instanţa a stabilit, în acord cu jurisprudenţa, că infracţiunea s-a consumat în momentul în care adresa a fost transmisă şi a ajuns la destinatari. Vinovat!

Al doilea capăt de acuzare vizează faptul că Liviu Dragnea, în mod repetat, a transmis mesaje activiştilor din secţiile de votare să ia din listele electorale numele şi adresele celor care încă nu au venit la vot, să meagă la ei acasă şi să-i convingă să voteze. Iar lucrurile chiar aşa s-au întâmplat, în proporţie de masă şi la nivelul întregii ţări. Or asta înseamnă utilizarea în mod ilegal, în scop politic şi fără consimţământul lor, a datelor personale ale cetăţenilor. Nu e ilegal să îndemni oamenii să meagă la vot, ci să foloseşti mijloace ilegale pentru asta, a conchis instanţa. Vinovat!

Singurul condamnat la închisoare cu executare, un an şi 10 luni, e un anume Vili Stan, din comuna vrânceană Suraia. Este exact acea comună devenită, pentru propagandiştii USL, simbol al modului în care procurorii îi schingiuiau pe localnici punându-i să jure cu Biblia pe caopta maşinii. Vili Stan era preşedintele secţiei de votare şi, pe lângă numeroasele falsuri în listele electorale care i-au fost dovedite, a luat la bătaie un observator şi o jurnalistă care reclamau ilegalităţile pe care el le făcea.

Şi tot din Suraia avem şi un erou oarecum tragic. Florentin Manole-Mic e poştaşul satului şi era PDL-ist, membru în comisia secţiei de votare. În prima parte a zilei a contestat şi el vehement fraudele care se comiteau, dar spre după amiază a trecut de partea infractorilor, după ce a fost ameninţat că va rămâne fără slujbă. A primit şi el trei ani cu suspendare.

Ceea ce este remarcabil în această sentinţă este minuţiozitatea cu care judecătorii s-au aplecat asupra fiecărui inculpat în parte, i-au disecat faptele şi au examinat în ce măsură acestea sunt susţinute de probe. Cele 20 de achitări au fost pronunţate nu pentru că faptele n-ar fi existat, ci pentru că, în unele situaţii, din probe nu rezulta, cu exactitate şi mai presus de orice dubiu, cine şi ce a comis. În egală măsură, sentinţa poate fi socotită şi ca un ghid practic pentru politicieni, din care pot afla ce au voie şi ce nu au voie să facă în momentele electorale, unde e limita între licit şi ilicit în atingerea unor obiective politice altminteri legitime.

Când a slobozit pe gură zicerea că judecătoarele de la Înalta Curte l-au condamnat pe Dragnea din teama că vor fi arestate de DNA dacă-l achită, Victor Ponta a comis o impardonabilă mojicie faţă de efortul lor, înşirat pe mai bine de 200 de pagini pe care premierul nu le va citi niciodată. Să reparăm, cumva, nerozia lui Victor Ponta, menţionându-le măcar numele. Sentinţa a fost pronunţată de judecătoarele Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Lucia Rog.