O scrisoare teribelă. Despre cîntecul de inimă albastră al României: Ce-aveţi cu mine, duşmani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia mă întorsesei din oscilarea de tensiune, cînd iaca văd un răvăşel scris de un june promiţător despre ţărişoara asta şi despre cum ar trebui apărată ea. M-am repezit de îndată la tastatură să-i scriu neobositului patriot.

Carevasăzică, te-ai trezit din somnul cel lung, neicuşorule. E drept, n-am observatără să fi dormit — te-ai temut pentru patria noastră zi şi noapte, ba dacă mă întrebi pe mine, secundă şi septimă. N-ai avut timp de nimic, te-ai uitat în zare să observi cum se apropie călare duşmanii României noastre dragi de graniţele anterioare, după cum am învăţatără de la veşnic-înţeleptul Marius Chicoş Rostogan, chiar facerii pămîntului. Împreună cu ilustrul patriot necunoscut care conduce serviciul care ar vrea să ne apere, dar nu şi nu reuşeşte fără tine, catindatule, tu observi primejdia înainte de a se contura, înainte de a se naşte măcar! Am spus mereu, trebuie că-ţi aminteşti: o primejdie ireală nu se compară cu una reală! 

Ai puţintică răbdare, monşer, că de bună seamă sunt patriot şi eu, dar pana mea nu ajunge rapiditatea gurii mele — cred că suntem mulţi în această situaţiune nefericită. Vai, dacă cu gura am putea apăra România noastră! Pentru că din două, una, daţi-mi voie: ori s-o apărăm, primesc! Dar atunci să nu mai fie aici picior de ungur, că ăia dezbină chiar şi cînd nu dezbină; ori să n-o apărăm, primesc! Dar atunci să lăsaţi să plec din ţara asta, pe care am iubit-o atît de mult de-a lungul unei singure şi nepătate iubiri milenare care ţine, iată, de patruzeci şi doi de ani. Tu ai un dezavantaj de şapte ani numai. Poate cei de acasă, dragule. Sper că nu ai tu cusurul să fii iute la mînie.

O, şi văd acum că despre românii din Ucraina vorbeşti cu mai multă înţelegere decît despre maghiarii din România, deşi unii ar susţine poate că lucrurile astea nu sunt atît de antagonistice. Dar crede-mă, monşer, eu te înţeleg! Asta e firea ta naturelă. O simplă contradicţie n-o să te deranjeze în ceea ce priveşte faptele. Cu atît mai rău pentru fapte, cum a spus nemuritorul... Schlegel.

Citind textele tale mi se pare că eşti ploieştean (în sens metaforic, mă-înţelegi), şi vrei să torni o revuluţie — dar pînă să reuşeşti cu-adevăratelea, o torni pe paginile alea virtuale sau cum s-or numi astăzi. De parcă ţi-aş auzi vocea de Rică Galibardiano, cum mai tuni şi fulgeri împotriva oricui care nu învaţă să respecte patria sa, iar nu să-şi bată joc de ea! Ei, bravos! Aşa tinereţă ne trebuie! Am zis mereu împreună cu Efimiţa, o ştii doar: orbul nu suferă de miopie!  

Să mă ierţi şi să mă iubeşti pentru scrisoarea asta! Pentru că toţi ne iubim ţara, chiar dacă nu toţi suntem români... Mai mult sau mai puţin oneşti! 

Vezi de la 39.16

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite