O scorneală a Curţii Constituţionale: necesitatea unui „prag înalt“ la abuzul în serviciu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

V-aţi întrebat vreodată cum şi unde s-a născut ideea stabilirii unui prag de prejudiciu la abuzul în serviciu? Câtă vreme acest prag nu a existat niciodată, am luat-o în amonte şi am aflat că pragul a luat naştere anul trecut, într-o decizie a CCR, care la rândul său s-a bazat pe un raport al Comisiei de la Veneţia. Dar a citit cineva acel raport? Ştie cineva la ce se referă? Ei bine, surprize-surprize: raportul se referă la altceva.

Raportul Comisiei de la Veneţia a fost întocmit în 2013 la solicitarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în vederea adoptării unei rezoluţii privitoare la clarificarea diferenţelor dintre răspunderea politică şi răspunderea legală (penală) a miniştrilor. Şi doar a miniştrilor. Necesitatea rezoluţiei a apărut după ce trei oficiali de rang înalt din două ţări membre ale Consiliului Europei au fost inculpaţi şi condamnaţi sub acuzaţii de abuz în serviciu: fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, fostul ministru ucrainean de Interne Iuri Lutsenko şi fostul premier islandez Geir Haarde.

La solicitarea APCE, Comisia de la Veneţia a inventariat legislaţiile din 30 de ţări europene privitoare la diversele forme de tragere la răspundere a membrilor guvernului şi a făcut câteva recomandări. Obiectivul cercetării este stabilit încă de pe prima pagină: „Prezentul raport se limitează la problematica răspunderii legale şi politice a miniştrilor“ – nu a şefilor de stat, nu a parlamentarilor, nu a celorlalţi funcţionari publici.

Raportul a trecut în revistă detaliat formele de răspundere a miniştrilor atât în ceea ce priveşte procedura de inculpare (declanşarea anchetei, avize etc.), cât şi elementele de drept substanţial, adică modul în care sunt reglementate acele fapte pe care numai miniştrii le pot comite. Concluzia majoră a raportului este următoarea: miniştrii trebuie să aibă dreptul de a lua decizii politice, fie ele şi proaste, fără teama că pot suferi ulterior consecinţe penale sau că pot deveni victime ale unor răfuieli politice.

Fraza pe care a decupat-o Curtea Constituţională a României, atunci când a impus Parlamentului obligaţia de a institui un prag la abuzul în serviciu, este următoarea: „Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale privind «abuzul în serviciu», «excesul de autoritate» şi alte expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate cu un prag înalt“.

Însă ceea ce Comisia de la Veneţia recomanda exclusiv pentru miniştri, Curtea Constituţională a extins, fără să justifice de ce, la absolut tot ceea ce se cheamă funcţionar public în sensul legii penale, adică la toţi cei care administrează resurse publice sau autoritate publică.

Dacă ar fi citit cu bună-credinţă raportul, judecătorii CCR ar fi găsit, un pic mai jos, şi următoarea frază, care arată clar că destinatarii raportului sunt doar miniştrii, şi nu toţi funcţionarii publici: „Când se interpretează sau se aplică prevederi precum «abuzul în serviciu» sau «exces de autoritate» împotriva membrilor guvernului (în contrast cu alţi funcţionari nealeşi), trebuie luată în considerare natura specială a sferei politice. Acţiuni care pot fi necorespunzătoare pentru un funcţionar obişnuit pot uneori să fie parte legitimă a procesului de luare a unei decizii politice de către ministru. Mai mult, un ministru răspunde şi politic, pe când funcţionarii obişnuiţi nu“.

În opinia mea, dar strict în opinia mea, Curtea Constituţională a extrapolat în mos fraudulos concluziile raportului de la miniştri către toţi funcţionarii publici. Dar dacă eu mă înşel? Dacă raportul Comisiei de la Veneţia impune, cu adevărat, un „prag înalt“ de prejudiciu la fapte de abuz comise de toţi funcţionarii publici? Ca să-mi clarific aceste dubii, i-am solicitat opinia asupra problemei profesorului de drept constituţional Vlad Perju (foto dreapta)

image

Iată ce mi-a răspuns acesta: „După părerea mea, interpretarea CCR de a cere prag de prejudiciu nu are deloc o bază solidă în raportul Comisiei de la Venetia. «Prag înalt» nu se referă la un prag al prejudiciului, ci la necesitatea unei definiţii clare a elementelor infracţiunii de abuz în serviciu, astfel încât infracţiunea să nu poată fi interpretată si aplicată abuziv de adversari politici, în scopuri de răzbunare“.

Şi încă: „În plus, întreaga recomandare trebuie citită prin prisma scopului raportului, care nu este de exonerare sau limitare a răspunderii penale a unui oficial al statului, ci pentru a împiedica folosirea acestui mecanism în scopul răzbunării politice. Este clar din paragraful 80 că scopul nu este exonerarea oficialilor publici sau limitarea răspunderii lor penale: «În acelaşi timp, Comisia de la Veneţia consideră la fel de important ca miniştrii să nu fie desupra legii. Dacă un ministru comite o faptă penală, atunci el trebuie să răspundă ca oricine altcineva (deşi procedura poate diferi). Poate fi legitim şi înţelept să existe un anume prag pentru iniţierea procedurilor penale împotriva unui ministru, spre a-l proteja de hărţuire politică, dar acesta (pragul, n.m.) nu trebuie să fie atât de înalt încât să protejeze un ministru care a încălcat clar legea»“.

Iată aşadar o frază pe care Curtea Constituţională a ignorat-o atunci când vorbea de prag. Dar să-i dăm din nou cuvântul profesorului Vlad Perju: „Acum, întrebarea este dacă acel prag al prejudiciului se poate interpreta ca unul dintre elementele infracţiunii. Mie mi se pare evident că răspunsul e negativ. Deşi diversele elemente ale infracţiunii menţionate de Comisie sunt ilustrative, nu limitative, elementul unui prag în ce priveşte prejudiciul – şi, mai ales, cerinţa ca acel prejudiciu să fie important – este de fapt contrară scopului raportului. Deci, a interpreta raportul Comisiei în sensul necesităţii unui asemenea prag (şi de a cere Parlamentului să legifereze în acest sens, fără a specifica exact, în decizia CCR, că un asemenea prag nu poate interfera cu principiul răspunderii penale) este dupa părerea mea contrar raportului“.

Să traducem, mai pe înţelesul tuturor, ce spune profesorul Perju: atunci când vorbea despre „prag înalt“, Comisia de la Veneţia nu se referea la o sumă sub care fapta de abuz să nu mai fie incriminată, aşa cum a interpretat CCR, ci la natura faptei comise de către ministru. De altminteri, raportul o spune în clar: pentru decizii pur politice miniştrii trebuie să răspundă doar politic (demisie, demitere, blam public, pierderea alegerilor etc.), iar răspunderea penală trebuie atrasă doar pentru fapte de natură cu adevărat penală.

Dar cine este Vlad Perju? Este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Boston College din SUA şi directorul Centrului pentru Studierea Democraţiei Constituţionale din cadul aceleiaşi universităţi. Sper să fie suficient de calificat pentru pretenţiile unor domni precum Valer Dorneanu sau Florin Iordache, principali protagonişti în Bătălia de la Pragul Înalt. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite