De ceva vreme, mai exact de când Liviu Dragnea a fost ales preşedinte interimar, dinspre PSD pare că adie un zefir de schimbare. Modul în care a gestionat întoarcerea în Parlament a Codului Fiscal, renunţarea la unele populisme adoptate în prima variantă a documentului, renunţarea la contondenţe în relaţia cu preşedintele, o atitudine mai calmă faţă de Opoziţie şi gonflarea unor concepte precum ”consens” şi ”interes naţional” au dat unora speranţa că acolo, în Kiseleff, se întâmplă ceva. Ceva bun, vreau să zic.

Să nu fie doar o aparenţă. Pentru că markerele schimbării pe care o aşteaptă toată lumea de la acest partid trebuie identificate nu doar în evenimente conjuncturale, cum au fost cele care au traversat această vară, ci în năravurile sale vechi. Scriam acum câteva săptămâni că una dintre condiţiile esenţiale pentru ca PSD să devină un partid normal este să-şi schimbe fundamental modul în care se raportează la lege. O alta este politica sa de cadre. Mai exact, măsura în care are puterea să numească în poziţii relevante în stat oameni competenţi şi integri, chiar dacă nu au carnet de partid. Iar aici PSD a fost întotdeauna repetent.

Un exemplu: în anul 2012, pesediştii ţipau ca din gură de şarpe cât de politizată este Curtea Constituţională, după ce au eşuat întentativa de puci parlamentar. Pentru ca un an mai târziu, fără nicio remuşcare şi fără nicio explicaţie, să numească la aceeaşi Curte Constituţională politrucul perfect, pe Valer Dorneanu. Cine îi citeşte opiniile separate formulate, în opoziţie cu ceilalţi colegi, la câteva decizii importante nu poate să nu observe că argumentele sale, mai degrabă politice decât juridice, sunt puternic impregnate cu damf de partid.

Acum, senatorul Ilie Sârbu, fost şef al seantorilor PSD, este propus să fie vicepreşedinte la Curtea de Conturi. Unii văd în parcarea sa acolo o schemă prin care Liviu Dragnea îi înlătură din poziţii politice relevante pe aliaţii lui Victor Ponta, în efortul său de a-l izola pe premier. Opoziţia tace şi pare să consimtă, pentru că ăsta e jocul ei imediat, pe centimetru pătrat, şi nu poate să bată mai departe. Dar nu vede că prin această schemă se rezolvă afaceri de partid folosind instrumente de stat.

În fond, ce-l recomandă pe Ilie Sârbu? Păi, din câte ştim, doar familia şi talentul: e socrul premierului şi ştie să cânte psalmi. Nimic nu-l îndreptăţeşte să ocupe o poziţie de strictă specialitate într-una dintre cele mai importante instituţii ale statului, cea care are menirea de a lua, până la ultimul sfanţ, urma banilor publici care se cheltuiesc în România. Biografia sa ne mai arată că, pe lângă Teologie, a absolvit prin anii ’90 şi Managementul la Craiova, pe când conducea un SRL cu profil agricol, dar rămâne complet mută asupra locului în care domnul Sârbu şi-a şi exersat profesia de economist.

Care să fie atunci motivele pentru care socrul premierului Ponta urmează să fie implantat la Curtea de Conturi? Ni le-a explicat Liviu Dragnea: "Mi-a spus că ar vrea să îşi încheie cariera politică în acest fel, ar vrea să meargă la Curtea de Conturi". Drăguţ, nu?

Nu, nu e deloc ca şi cum un proaspăt pensionar alege să-şi încheie cariera cumpărându-şi o casă în Deltă, pe motiv că îi place să pescuiască: pensionarul îşi cumpără cu banii lui şi casa, şi undiţele. Dacă voia să valorifice talentele de economist ale lui Ilie Sârbu, PSD n-avea decât să-l numeaască Împărat-Şef-Adjunct la casieria de partid, şi nicidecum vicepreşedinte la Curtea de Conturi.