O femeie în Parlament, două femei în Parlament...Putem merge mai departe, vă rog?
0
S-a scris şi se tot scrie, tuşul curge din belşug, iar cuvintele valsează graţios sau hâtru înspre o zonă gri şi ceţoasă numită „femei în Parlamentul României”.
E vremea să ne întrebăm
Nu îmi dau seama de ce, dar articolele citite în ultimele zile m-au trimis cu gândul înspre rubricile meteo care anunţă diverse fenomene extreme. Rupere de nori, trăznete, fulgere adică femei care au candidat şi au obţinut un mandat parlamentar. Dar ştiţi cum e.. vremea e variabilă, imprevizibilă. Eu sunt convinsă că e timpul să discutăm despre o altfel „de vreme”. De ce? Pentru că de această dată nu timpul, ci timpurile nu mai au răbdare. E vremea să ne întrebăm (din nou) despre rolul partidelor politice în selectarea candidaţilor, e vremea să trecem de vârsta şi de atractivitatea fizică a politicienelor, e vremea să discutăm despre politici publice de gen şi despre legătura dintre acestea şi prezenţa femeilor la luarea deciziilor, e vremea să ne întrebăm despre agenda politică, despre priorităţi politice.
Jurnaliştii noştri
Cu niţică obidă şi (să-i zic) ciudă-n pixeli, mă uit la jurnalişti. Vă spun că a venit vremea să analizaţi agendele politice, nu cât de scurtă e fusta ori cât de mult ridică, deşi e mică, aşa cum scria mai deunăzi Grigore Cartianu. De la alegeri încoace, mi s-au strecurat în faţa ochilor mai multe texte, deşi am încercat cu obstinaţie să le driblez şi să le evit. De ce? Simplu. Pentru că nu aduc nimic nou în legătură cu candidaturile ori mandatele obţinute de femei. Nimic. Şi devine plictisitor pentru mine ca cititoare să văd încadrări repetitive. Aceleaşi reprezentări sterotipizate care exaltă înfăţişarea femeilor, care mai strecoară (câteodată subliminal) şi câte o informaţie senzual-şăgalnică despre cele care au obţinut acum mandate (vezi ridicarea politico-senzuală cartiană). Mi-am pus mâinile în cap din cauza a aceea ce am citit: dive şi fuste-mini, dar agende-maxi. Care agendă mon cher, că nu ai scris decât despre fustă... Agenda politică s-a pierdut, o declar nulă pentru jurnaliştii cu pricina. Judecaţi fiecare dacă asemenea articole nu reîntăresc „certitudinile” (a se citi stereotipurile) privind prezenţa femeilor în politică. Avem un asemenea hal de reprezentări în mass-media (care s-au concentrat pe înfăţişare, haine, relaţii de familie) încât vor fi în continuare şanse mari ca prezenţa femeilor în politică să fie considerată “suspectă”. Nu spun defel că meritocraţia ar fi dat buzna peste parlamentarii noştri (feme şi bărbaţi deopotrivă), dar nu găsim câteva exemple de femei (în acest caz) care să fi avut o activitate politică menită să le legitimeze suplimentar mandatul (alături de voturile obţinute). Eu sunt convinsă că da, însă nu aceasta este „paradigma” în care se scrie despre politiciene. Aşadar, de ce să ne mai obosim să căutăm...Nu mă interesează lungimea fustei, nici dacă ciuguleşte un ştrudel cu mere, vreau să aflu despre agenda politică şi priorităţile politice ale parlamentarului, femeie sau bărbat. Nu mă interesează nici sex-appeal-ul politicienilor bărbaţi. Programul politic e ceea ce îmi trezeşte interesul. Sex-appeal-ul ţine de viaţa privată a persoanelor în cauză, iar ei sunt polticieni, deci actori ai spaţiului public, ai celui politic în care se iau decizii privind viaţa noastră, a cetăţenilor. Aşadar, aş aprecia dacă informarea cetăţenilor ar coti dinspre sex-appeal înspre text-appeal (adică programul politic). Dacă agenda politică este departe de reprezentarea intereselor cetăţenilor (femei şi bărbaţi), voi taxa în consecinţă parlamentarii (femei sau bărbaţi).
Un articol despre femei în politică este un fel de compot în care ingredientele de bază sunt: vârstă, atractivitate, maternitate (da, e şi ea mai nou intrată pe listă), delicateţe, neajutorare. Care din ingredientele respective ne spune ceva despre agenda politică şi priorităţile din acest mandat? Nici măcar unul. Nu-mi doream să scriu despre reprezentările mediatice ale politicienelor. Dar am citit recent un text care mi-a schimbat acest gând. Se poate face un studiu de caz asupra „deputatului cu numărul 317, pe nume Cătălina Elena Ştefănescu”. Cu reprezentările de mai sus începusem să mă obişnuiesc, ce m-a scos însă din acestă rutină e altceva, tonul normativ-moralizator al jurnalistului care ne spune „care este locul” Cătălinei Elena Ştefănescu. Câteva mostre:
„Stă la cutie, atât prin ţinută, cât şi prin comportament. Se fereşte de presă, evită să meargă pe mijlocul holurilor largi din Casa Poporului şi nu atârnă în compania unor politicieni celebri.”
„La 24 de ani, nu adună încă ciorchini de ziarişti în jurul ei, ca Elena Udrea, nu defilează apăsat, în ţinute fistichii şi nu se pupă cu cei cunoscuţi, ca Alina Gorghiu”.
“La prânz, ciugulind doar un ştrudel cu mere, Cătălina are compania a trei domni deputaţi. Tânărul Vlad Cosma, ajuns deputat PSD în Parlament cu renumele de „băiatul lui tata”, o scanează din trecere şi îi confirmă conspirativ unui prieten: „Asta e!”.”
“La primul vot cu cartela, a şovăit. Dar nici nu a apucat să întoarcă privirea pentru ajutor, că doi colegi din jur i-au şi explicat cum funcţionează aparatul.”
Ehe, dragele mele şi dragii mei, mă confrunt cu o dilemă: ce e mai rău: ridică-dar-mică a lui Grigore Cartianu şi iată-care-ţi-e locul a lui Andrei Luca Popescu. Curat dilemă.
Partide politice
Am votat propunerile partidelor politice (mă rog, ale alianţelor). Prin „complicitatea” sistemului electoral actual am ajuns la 588 de parlamentari, nu însă la o reprezentare de gen mai echilibrată. Avem 68 de parlamentare (56 deputate şi 12 senatoare) pentru că partidele politice au selectat mai mulţi candidaţi bărbaţi decât femei care să intre în competiţia electorală. Avem aceste parlamentare pentru că ele au fost recrutate de partide. Aşadar, votul cetăţenilor vine ulterior alegerii pe care o fac partidele politice. Prin urmare, aprecierea lingvistică „aşa au votat cetăţenii” mai trebuie temperată pe alocuri pentru că nu cetăţenii (adică cei cărora li se spune alegători/votanţi) impun embargo asupra selecţiei. Există un proces de recrutare la nivelul partidelor politice care este adesea ignorat în discuţiile publice post-alegeri. Propunerea mea este să nu trecem uşor peste această etapă pentru că a venit vremea să ne întrebăm: care sunt criteriile în baza cărora au fost selectaţi candidaţii, sunt acestea transparente pentru toţi membrii partidelor sau trebuie să ai acces la anumite găşti (grupuri, să le spunem politicos) cu putere de decizie, contează activitatea desfăşurată de candidat/ă la nivelul partidului sau e suficient să ai bani şi restul e tăcere....
În această campanie electorală, propunerile partidelor politice mi-au adus aminte de Star Trek pentru că au luat adesea decizii apropiate de zona numită „unde nu a ajuns nimeni”. De pildă, Partidul Naţional Liberal a sprijinit candidatura lui Gigi Becali, adică a legitimat politic sexismul şi homofobia. Nu îmi pot imagina dezbateri parlamentare cu Gigi Becali personagiu principal. Şi-mi dau seama că vor fi, dar imaginaţia mea nu poate să cuprindă aptitudinile pentru dialog ale proaspătului deputat. Cum se va dezlănţui o discuţie despre drepturi sexuale şi reproductive, violenţă domestică, creşe şi grădiniţe, concediul parental? Imaginaţia mea îmi spune „fatal error”. Însă, vom trăi şi vom vedea. Dacă vrem schimbarea prototipurilor de cadidaţi, răspunsul îl au partidele politice. Dacă dorim mai multe femei candidate, răspunsul îl au partidele politice.
E vremea să mergem mai departe să ne punem întrebări despre politici pentru femeile din România, despre politici de gen (de exemplu avem suficiente grădiniţe? Cum afectează numărul lor rata de ocupare a femeilor? Este implementat ordinul de protecţie menit să sprijine victimele violenţei domestice? ş.a.) De asemenea, e vremea să ne întrebăm ce vor face cei 520 de bărbaţi din Parlamentul României pentru cetăţenele care i-au votat? Cum le vor reprezenta aceştia interesele? E vremea ca jurnaliştii să scrie şi despre misoginismul şi sexismul care afectează procesul de selecţie a candidaţilor, declaraţiile mai multor reprezentanţi ai partidelor politice arată aceste preferinţe care transcend orientarea ideologică a partidelor.
Se încarcă comentariile...
