O „factură“ istorică pentru Basarabia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se va da cu pietre, ştiu, sunt pregătit. Dar, nu pot să nu mă mir de o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu (în opinia unora - unul din cei mai redutabili politicieni ai momentului dificil în care ne aflăm), intitulată în mass-media ”factură pentru moldoveni”.

De aproape un sfert de secol, vechea Basarabie a fost sprijinită în fel şi chip de către ţara-mamă, ajutorul numindu-se cel mai adesea ”frăţesc”. România nu a făcut-o sistematic, nici cu orientare strategică, aşa cum a procedat Federaţia Rusă. Dar, a făcut-o din suflet, măcar asta nu ni se poate imputa, în condiţiile în care românii de pe malul drept al Prutului nu au dus-o pe roze, cum se spune. Am cotizat cu toţii la acest sprijin, dar n-am cârtit, n-am bombănit, am considerat-o o datorie morală.

Aşa s-au petrecut lucrurile şi în perioada preşedintelui Ion Iliescu, şi a lui Emil Constantinescu, dar, poate mai substanţial, în timpul mandatului domnului Traian Băsescu. Românii basarabeni, mai ales cei de bună credinţă, au mulţumit României pentru gesturile ei şi au rămas recunoscători. Am cunoscut pe viu recunoştinţa lor, la faţa locului.

Acelaşi preşedinte a fost promotorul ideii că cele două state româneşti trebuie să se unească în perioada următoare, dar a sprijinit puternic, în paralel, şi aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Tot domnia sa a a afirmat că 2014 trebuie să devină anul în care să spunem răspicat că Basarabia e pământ românesc, iar momentul Vilnius a fost considerat un triumf, sărbătorit imediat împreună cu liderii de la Chişinău.

Chiar dacă lucrurile nu s-au prea mişcat în direcţia propusă de Traian Băsescu, în mentalul comod al cancelariilor occidentale a rămas înfiptă ideea că românii vor unirea cu fosta Basarabie românească (un pas important în realizarea întregirii neamului – s.a.), iar promotorul acestei iniţiative importante nu e nimeni altul decât actualul şef al statului,  care se detaşează în această privinţă de ceilalţi doi predecesori. Intrarea sa în istoria românilor, contestată de unii, aşteptată de alţii, în urma acestor demersuri, era cumva asigurată.

Dintr-o dată, supărat pe unele declaraţii lipsite de maturitatea politică necesară ale unor lideri de la Chişinău, domnul Băsescu emite acea ”declaraţie a facturii”, în urma căreia s-ar putea imagina că ce am dat basarabenilor din iubire de neam ar trebui, nici mai mult, nici mai puţin, luat înapoi. Sau, dacă nu, cel puţin calculat, prin adunări succesive, urmând ca, la urmă, să spunem: ”Nu vă e jenă, noi v-am dat, v-am ajutat, iar voi ce faceţi?” Sentimentul că trebuie intrat în pământ de ruşine devine tot mai pregnant pentru noi, cei care ne aflăm în spatele preşedintelui.

Basarabia a avut o istorie vitregită de soartă, cu suferinţe morale, dar şi fizice (deportări, omoruri etc.) de neimaginat din partea unui imperiu nemilos, care o consideră şi astăzi parte integrantă a lui, chiar dacă se cheamă Republica Moldova şi este independentă, dar numai pe hârtie. România a ajutat-o cât a putut, şi mai ales cât s-a priceput. Dar, nu a putut să-i aline suferinţa seculară, nici s-o aducă definitiv înapoi, după 200 de ani, în interiorul graniţelor.

Iar acum vine acest moment jenant. E ca şi cum între un El şi o Ea, legaţi prin sentimente adânci, intervine o ceartă. Iar ruptura este pe cale să se producă în clipa în care El îi cere Ei săi returneze toate cadourile făcute de-a lungul timpului. E ca şi cum nişte părinţi i-ar face fiului lor, la maturitate, un calcul în legătură cu banii investiţi, cu intenţia de a-i cere înapoi viitorului angajat într-un serviciu.

Suntem martorii unei declaraţii făcută ”la nervi”, total neinspirată, incompatibilă cu poziţia unui şef de stat, autorul moral al consolidării unei solidarităţi între cele două maluri ale Prutului, pe baza căreia urma să se construiască chiar proiectul domniei sale, dar şi al majorităţii românilor din dreapta râului-graniţă. În momentul de faţă, se poate afirma că domnul preşedinte a tras cu tunul în propriul edificiu, ridicat cu strădania mai multor ani, iar nedumerirea noastră este cu atât mai mare.

Riscul poate fi major pentru imaginea preşedintelui în Basarabia, unde am constatat personal că unii îl consideră chiar şeful statului lor. Avem în faţă un fel de mit care se poate dărâma peste noapte, mai ales acum la sfârşitul unui mandat de 10 ani. Admiraţia şi simpatia pentru liderul român se pot ofili brusc în rândul românilor basarabeni, care nu şi-au imaginat vreodată că li se va pune înaintea ochilor o ”factură” de acest gen din partea unui om în care unii au crezut aproape orbeşte.

Subiectul este cald încă, dacă nu chiar fierbinte. Relaţia cu Basarabia trebuie menajată, ocrotită şi manageriată cu o grijă diplomatică părintească. E nevoie de multă căldură aici, chiar de sensibilitate, de imaginaţie, de orientare, de inspiraţie, dar mai ales de o gândire atentă a tuturor demersurilor pe care Bucureştiul întenţionează să le facă în continuare în direcţia reluării unui dialog constructiv, benefic pentru ambele părţi. Se mai poate spera în aşa ceva, având în vedere mai ales ultimele evenimente din România? Ar trebui acţionat azi, acum, nu mâine.

P.S. Sau, domnule preşedinte, iată o soluţie mai simplă: puneţi mâna pe telefon şi reparaţi ce aţi greşit. Ideea aparţine ziaristei Alina Ţurcanu. Subscriu.

  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite