Atenţie: nu ziua în care Dan Voiculescu a fost condamnat – ziua în care, în România, s-a dovedit într-un mod de necontestat că litera Constituţiei nu este vorbă goală şi că, într-adevăr, „Nimeni nu este mai presus de lege”! Faptul că sentinţa cuprinde şi o condamnare la un număr de ani este, până la urmă, un detaliu. Aş fi salutat cu aceeaşi satisfacţie şi încredere o decizie care l-ar fi achitat pe Dan Voiculescu, declarându-l „nevinovat”. Victoria nu rezidă în numărul anilor pe care Dan Voiculescu îi va petrece în puşcărie, ci în capacitatea dovedită de Justiţie de a putea duce până la capăt o luptă, pe tărâmul Legii, cu cel mai puternic adversar cu care s-a confruntat în ultimii 25 de ani. Cu oligarhul Dan Voiculescu.

Nu uit nicio clipă lista lungă a foştilor demnitari: prim-ministru, miniştri, parlamentari, diplomaţi, moguli de presă care au fost îngenunchiaţi în faţa Legii. Niciunul dintre ei nu a avut, în acelaşi timp, puterea pe care a avut-o Dan Voiculescu: politică, financiară, mediatică şi nu a folosit-o în exclusivitate decât în interes propriu, împotriva interesului public. Adesea, împotriva interesului naţional. Niciunul dintre ei nu a ajuns să întruchipeze ceea ce se numeşte un oligarh. Dan Voiculescu a fost primul oligarh al României (cel care merge pe urmele lui, Sebastian Ghiţă, este încă mult în urmă) şi nu s-a dat în lături de la absolut nimic, mai puţin crima comandată, ca să blocheze funcţionarea liberă a Justiţiei.

Astăzi, Dan Voiculescu este istorie. Urâtă, abjectă.

Faptul că Justiţia a repurtat o victorie ca aceea de azi ne dă un întemeiat motiv de optimism. De convingere că suntem datori să rămânem şi să trăim cu o bine motivată speranţă în România.

8.08.2014