Pentru a nu altera şi complica scopul (limitat) al prezentelor rânduri, nu voi lua în discuţie oportunitatea propunerii, contextul politic intern şi European al momentului, impactul asupra intereselor noastre în momentul în care s-a declanşat procedura de negociere a viitorului cadru bugetar UE, după cum nu înseamnă că nu consider necesar a fi investigate penal orice practici de anchetă abuzive, la orice nivel de parchet. Această scurtă analiză nu reprezintă o abordare politică şi angajează exclusiv poziţia subsemnatului. În sfârşit, urmând dictonul non multa sed multum şi conştient fiind că o prelegere de drept se expune doar în sala de curs, publicul larg având nevoie de o tratare accesibilă şi sintetică a unor probleme de specialitate, am concentrat argumentaţia într-o expunere ”telegrafică”, atât cât a permis subiectul.

Destul de bizar, dl. ministru TT a invocat, ieri, în ”rechizitoriu”, inclusiv un conflict constituţional în care a pledat personal şi pe care l-a pierdut (”la zero” voturi), cel privind cazul Belina.

Ca observaţie generală, raportul TT invocă obsesiv deciziile CCR şi atitudinea procurorului şef DNA faţă de acestea. Deciziile CCR sunt ”creaţii juridice” discutabile prin natura lor. O discuţie critică nu le afectează caracterul obligatoriu. La rândul lor, conflictele juridice de natură constituţională nu pot conduce la şi nu justifică revocarea conducătorilor de instituţii aflate în conflict.

Deciziile CCR sunt luate de multe ori cu majorităţi strânse, chiar la un vot diferenţă, şi pot reflecta anumite schimbări de concepţie în materie de teorie constituţională, nu neapărat un viciu legislativ.

Destul de bizar, dl. ministru TT a invocat, ieri, în ”rechizitoriu”, inclusiv un conflict constituţional în care a pledat personal şi pe care l-a pierdut (”la zero” voturi), cel privind cazul Belina. Aş mai adăuga că deciziile CCR sunt luate de multe ori cu majorităţi strânse, chiar la un vot diferenţă, şi pot reflecta anumite schimbări de concepţie în materie de teorie constituţională, nu neapărat un viciu legislativ. Doar ca un accent, aş evoca polemica din CSM de prin anul 2009, dintre Lidia Bărbulescu, pe atunci preşedintă CSM şi Daniel Morar, pe atunci şef DNA, pe marginea comentariilor la deciziile ICCJ în unele dosare de corupţie, criticate virulent de procurorul şef DNA de atunci, dl. Daniel Morar. Doamna Bărbulescu inventase dictonul ”deciziile ICCJ se execută, nu se discută”, dl. Morar replica, corect, că datoria juriştilor este să comenteze deciziile justiţiei, ”tratatele de drept nefiind altceva decât comentarii de legi şi jurisprudenţă”.
În particular:
1. Ministrul justiţiei a ”intrat” în atribuţiile CSM prin invocarea ca argument a raportului Inspecţiei Judiciare, în condiţiile în care acesta nu este definitiv din punct de vedere al procedurilor legale şi nu a fost  validat de CSM. În plus, raportul invocat de ministru are concluzii contradictorii, 3 opinii contra 3 opinii…
2. Ministrul a invocat încălcarea obligaţiei de rezervă în exprimările publice. Aceasta funcţionează din plin în cazul procurorilor şi judecătorilor. Dacă vorbim de şefi de instituţii judiciare, aceştia au dreptul şi chiar obligaţia să se pronunţe asupra proiectelor de lege care vizează sistemul judiciar, după cum o spun atât recomandările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, GRECO, cât şi Rapoartele MCV.

Şefii de instituţii judiciare au dreptul şi chiar obligaţia să se pronunţe asupra proiectelor de lege care vizează sistemul judiciar, după cum o spun atât recomandările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, GRECO, cât şi Rapoartele MCV. 

Astfel de poziţionări, chiar şi critice, sunt parte din obligaţia liderilor sistemului judiciar de a apăra independenţa justiţiei, nu ingerinţă în funcţionarea guvernului sau a parlamentului. Ar trebui privite ca un sprijin pentru executiv şi legislativ, în spiritul dialogului şi cooperării dintre puterile statului. Este absurd şi … abuziv să motivezi o cerere de revocare pe un astfel de motiv.
3. Ministrul a imputat numărul achitărilor, dar numărul achitărilor nu poate fi imputat cu acurateţe în condiţiile în care nu există o analiză a cauzelor care au condus la fiecare achitare şi o sinteză pe categorii a acestora. De exemplu, unele achitări au survenit ”automat” în virtutea deciziei CCR nr.404/2016 care a interpretat un text de lege, în urma schimbării concepţiei asupra acestuia…

Media achitărilor ”încasate” de DNA este mult sub media UE. Mă îndoiesc că, inspiraţi de ministrul TT, colegii din Europa vor declanşa un val de cereri de revocare a procurorilor şefi.

Mă refer la faptul că unii judecători CCR au avizat proiectele codurilor şi, implicit, al textului vizat în conţinutul declarat ulterior constituţional ”în măsura în care”…  Chiar şi în aceste condiţii, media achitărilor ”încasate” de DNA este mult sub media UE. Mă îndoiesc că, inspiraţi de ministrul TT, colegii din Europa vor declanşa un val de cereri de revocare a procurorilor şefi.

4. Ministrul o acuză pe procurorul şef DNA de subminarea imaginii externe a României (sic!), aproape în aceeaşi frază în care spune că DNA a fost permanent apreciată în Europa şi în Rapoartele MCV. Fără comentarii!

Ministrul o acuză pe procurorul şef DNA de subminarea imaginii externe a României (sic!), aproape în aceeaşi frază în care spune că DNA a fost permanent apreciată în Europa şi în Rapoartele MCV. 

5. Ministrul reproşează instrumentarea cazului Belina, deşi cunoaşte că nu şeful instituţiei instrumentează direct cazurile.
6. Ministrul acuză prioritizarea cazurilor, cerând instrumentarea lor în ordinea înregistrării.  Poziţia ministrului este în contradicţie cu recomandările MCV şi Stategia Naţională Anticorupţie care fixează ca priorităţi cazurile de corupţie la nivel înalt, care privesc miniştri (inclusiv pe primii dintre aceştia), demnitari de rang înalt, magistraţi, din cauza pericolului social pe care îl prezintă. Aceasta este însăşi raţiunea înfiinţării DNA.
7. Prescripţia unor dosare nu se poate imputa cuiva până nu se face o analiză a cauzelor de prescripţie şi a instrumentării dosarului. Aceasta este de competenţa CSM, nu a ministrului, acesta comiţând din nou o ingerinţă în atribuţiile CSM, cum spune adeseori chiar ministrul: ”ieşind din matca” atribuţiilor sale legale.
8. Ministrul a reproşat interviurile date de procurorul şef DNA. Un astfel de motiv nu justifică o revocare. Cel mult, în faza de propunere a unei numiri în funcţie, ministrul poate opta pentru un candidat mai discret mediatic (pentru exactitate, susţin acest stil pentru un procuror, dar e doar o chestiune subiectivă) sau pentru unul mai incisiv mediatic. Dar nu poate fi motiv de revocare. Ar fi ca şi când un ministru ar trebui demis doar pentru că participă la conferinţe privind urbanismul, în Japonia.
9. Ministrul a reproşat criticarea deciziilor CCR, sugerând că aceasta ar fi o abatere disciplinară. În fapt, interviurile au prezentat efectele deciziilor CCR asupra dosarelor instrumentate de DNA, între care şi achitările survenite ca urmare a unor decizii CCR, achitări imputate la rândul lor de ministru. Aduce cu bancul ”de ce ai bască, de ce n-ai bască”.
10. Ministrul a reproşat excesul de putere şi blocarea activităţii guvernului prin anchetarea emiterii unor acte normative (e vorba desigur de anchetarea emiterii OUG 13/2017). Dar Constituţia prevede că Ministerul Public veghează la respectarea legii, inclusiv civile, administrative etc şi chiar CCR a subliniat faptul că în măsura în care o faptă prezintă trăsăturile unei infracţiuni, indiferent cu ce ocazie este comisă, este de competenţa parchetelor. Este valabil si cu ocazia elaborării unui act normativ. Doar oportunitatea emiterii unui act normativ nu intră în competenţa parchetelor.
În concluzie, raportul prezentat de ministrul TT nu întruneşte exigenţele prevăzute de lege pentru o evaluare, pentru că îi lipsesc elemente obiective esenţiale şi comite căteva erori grave, deci nu justifică iniţierea unei proceduri legale de severitatea unei revocări din funcţia de procuror de rang înalt, ci ar putea constitui eventual drept baza pentru o astfel de evaluare şi dezbatere.