Depinde şi cu ce compari. Anul trecut a fost anul pandemiei, cu închiderea unor sectoare întregi şi cu o scădere economică de aproximativ 4%. Dar, chiar şi după acoperirea pierderii din 2020, rămâne o creştere economică foarte substanţială, ea însăşi un o performanţă chiar şi pentru vremuri normale.

Premierul Cîţu, aflat în plină campanie electorală pentru şefia PNL, o campanie ce devine tot mai dură, se foloseşte de aceste rezultate în tentativa sa de a-şi convinge colegii să-l voteze la congresul din toamnă. Ceea ce este, într-adevăr, un bun argument electoral.

Dar o creştere economică fără precedent este şi un motiv de îngijorare pentru alţii. Turarea motoarelor vine cu presiuni inflaţioniste peste estimări, cu creşterea deficitului balanţei comerciale, cu incertitudini privind modul în care va fi folosită creşterea economică, mai bine zis cum vor fi utilizaţi banii veniţi din veniturile suplimentare.

Tentaţia mare este ca, din cauza aceleiaşi competiţii electorale din PNL, guvernul să aloce bani cu nemiluita către organizaţiile teritoriale ale partidului. Se ştie că alegerile se câştigă cu primarii şi cu organizaţiile judeţene. Primari mulţumiţi înseamnă organizaţii mulţumite, deci o tabără mai puternică la congres. Şi motive în plus, până la congres, pentru a-i convinge pe nehotărâţi să se alăture celor de care depinde alocarea de fonduri. Este o ecuaţie simplă, mai ales dacă îţi apar nişte resurse suplimentare la buget, pe care nu te bazai cu câteva luni în urmă.

Numai că, România are şi  problema deficitului bugetar excesiv, alimentat prin creşterea împrumuturilor statului. România nu mai poate continua în aceeaşi logică şi trebuie să revină gradual la deficitele de sub 3%, ceea ce guvernul a promis pentru următorii ani ai mandatului. Ce va prevala între cele două interese?

O cheltuială imediată cu efecte politice în bătălia pentru şefia PNL sau o atitudine precaută de a pune ceva deoparte pentru a mai scădea din presiunea deficitului bugetar?

Mai ales că situaţia economică şi cea generală sunt greu a fi considerate în afara riscului. România nu a reuşit să vaccineze decât 30% din populaţia adultă, penultimul loc din Europa. Datele epidemiologice arată că valul patru a început deja, iar România va fi surprinsă cu o populaţie vulnerabilă în cea mai mare parte a ei. Nu se ştie cum vor arăta lucrurile în toamnă, după euforia vacanţelor cu care oamenii s-au întâlnit din nou. Deocamdată, campania de vaccinare cu greu mai prezintă interes. Logica ar fi că, în cazul în care ar apărea din nou o situaţie alarmantă din punct de vedere epidemiologic, oamenii se vor îndrepta către centrele de vaccinare. Ceea ce nu este deloc sigur că se va întâmpla, după luni de zile în care nimeni nu a mai vorbit despre vaccinare, decât în sensul răspândirii teoriilor conspiraţioniste. Atâtea perspective frumoase din punct de vedere al statisticii economice nu am mai avut în România. Nu este greu ca aceste perspective să devină realităţi, cum nu este deloc greu să se transforme într-o superbă deziluzie. Distanţa dintre cele două e atât de mică!