O aniversare geopolitică de neuitat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 1949 nu este doar anul creării NATO sau al detonării primei bombe atomice realizată de către Uniunea Sovietică, ori anul în care Mao Tzedun intra victorios în Beijing.

Printre alte momente importante ale acelui an notăm crearea CAER, începerea colectivizării în România, divizarea Berlinului şi fondarea Republicii Democrate Germane.

Mărite cetitorule, aniversarea pe care o aduc în atenţia dumitale este una literară: concret, în iunie 1949 a fost lansat un roman deosebit, scris de George Orwell, anume 1984. Textul acestuia – în limba română – se regăseşte pe mai multe site-uri – gratuit, iar pentru cei care nu au timp de citirea integrală a acestuia le recomandăm acest rezumat.

Romanul a intrat în istorie atât prin prisma personalităţii autorului – fost luptător în războiul civil spaniol, fost poliţist în Birmania – cât şi prin perspectiva pe care o oferea cititorilor vest-europeni prin cele doua romane ale sale din 1945 şi 1949, primul fiind Ferma animalelor.

Trebuie să ne amintim de acest volum din perspectiva intelectual-programatică ale ultimilor decenii deoarece Orwell a devenit prin prisma textelor sale un substantiv-adjectiv, sintagma de orwellian desemnând o societate totalitară, cu un control politic şi poliţienesc maxim asupra vieţii şi gândurilor oamenilor. Nu este singurul autor de carte care ajunge să devină substantiv-adjectiv, Machiavelli(c) fiind cel mai cunoscut.

Care este importanţa lui Orwell astăzi? Uriaşă, vom răspunde, deoarece cele două importante cărţi sale reprezintă mai degrabă un manual de consolidare a dictaturilor. Dacă pentru tehnica loviturii de stat regăsim lucrările lui Malaparte şi Luttwak, există mai puţine manuale de consolidare ale dictaturilor, deoarece realităţile istorice demonstrează că odată instaurat un regim totalitar, lupta din interiorul sistemului de putere este continuă, iar multe dintre tacticile pe care pretendenţii la puterea supremă le folosesc sunt dezvoltate în lucrările care au analizat majoritar preluarea puterii.

Care este importanţa lui Orwell astăzi? Uriaşă, vom răspunde, deoarece cele două importante cărţi sale reprezintă mai degrabă un manual de consolidare a dictaturilor.

Orwell însă atrăgea atenţia prin omniprezenţa controlului statului asupra vieţii oamenilor, iar acest lucru în societatea digitalizată de astăzi devine din ce în ce mai real. Evaluarea oamenilor şi înlesnirea modurilor lor de viaţă doar în urma loialităţii demonstrate faţă de conducătorii politici devine din ce în ce mai frecventă în China, unde locuitorii acestei ţări pot să îşi piardă mai multe drepturi în situaţia în care ratingul lor social – conferit de către administraţia de partid şi de stat – nu este cel dorit de autorităţi. Interesant este faptul că aceeaşi mare putere a răsăritului a blocat pe internet orice referire la romanul Ferma animalelor.

A controla strict atât opoziţia, cât şi oamenii obişnuiţi este o necesitate fundamentală a oricărui sistem dictatorial.

De fapt, printre primele măsuri pe care un sistem dictatorial le adoptă sunt cele legate de înregistrarea cetăţenilor în diferite clase şi grupe sociale, a oricărei forme de activitate economică şi socială pre-existente instaurării regimului, precum şi prin prevederea de condiţii stricte pentru a desfăşura orice activitate în viitor. De aceea, orice regim dictatorial este un „monstru birocratic“, iar orice susţinere publică despre faptul că „nu se ştie unde sunt anumite bunuri/ persoane, pentru că a fost un anumit haos în momentul în care am preluat puterea“ este din start falsă: dictaturile vor şi trebuie să ştie tot ce este sub controlul lor politico-teritorial, pentru că ceea ce scapă controlului poate deveni sursă de protest/revoltă deschisă ulterioară. Dictaturile nu pierd acte şi evidenţe, doar că nu le fac publice decât la finalul regimului – sau, de multe ori, ajung cunoscute după ce regimurile respective sunt înlăturate.

Textul lui Orwell vorbeşte însă – fiind în fapt un manual de menţinere şi consolidare a dictaturii – despre două chestiuni importante: ura faţă de cineva şi necesitatea războiului cu o altă ţară. Dictaturile nu pot exista în absenţa urii, iar cu cât aceasta este mai încrâncenată, cu atât trăinicia regimului este mai mare. Găsirea inamicului comun este însă o artă, deoarece nu orice duşman poate fi considerat o ţintă utilă unui regim tiranic.

Imagine indisponibilă

Calibrarea atacurilor şi a inamicilor este problema conducătorilor regimului, dar pentru a fi eficace, ofensiva contra duşmanilor trebuie amplificată de alţi actori – ceva mai neutri, dacă se poate. Acei actori însă trebuie să fie bine controlaţi, ei fiind obligaţi să difuzeze doar ceea ce este permis de către regim, chiar dacă oficial totul va fi sub masca „neutralităţii şi obiectivităţii“. În cartea 1948 sunt doar două minute de ură pe zi, la ora 11, dar te întrebi oare – analizând relaţia dintre presă şi internet – dacă nu cumva vreo televiziune şi-ar putea asuma rolul nociv din roman, chiar pentru mai multe ore pe zi?

Poate că relaţia pe termen lung dintre presă şi internet – ultimul, văzut ca o formă de implicare a tuturor oamenilor în procesul de „ştirizare/comentare“ a societăţii – va fi influenţată de opusul celor proiectate de acest volum genial. De fapt, istoria umanităţii este în atât de multe cazuri şi o fugă de tiranie, atât cât a fost posibilă: fie prin emigrare, fie prin sinucideri, fie prin scufundare în alcool etc. Tirania singură nu a izbutit să ajungă la cele mai mari atrocităţi decît cu sprijinul unei prese obediente, cumpărate sau înfricoşate; de aceea printre primele acte normative ale regimurilor dictatoriale nou-instaurate erau şi cele care reglementau foarte strict presa.

Un regim dictatorial care nu îşi propagă mesajele frecvent nu convinge, iar în final nu mai este luat în seamă şi va fi înlăturat prin vot. De aceea, când facem topuri ale dictaturilor – evident, statele totalitare ele nu se prezintă aşa, ci folosesc de regulă terminologia luptei pentru libertate, dreptate, justiţie pentru cei sărmani – un indicator foarte util este acela al prezenţei în presă; simpla debalansare a proporţiilor între putere şi opoziţie indică o tendinţă care se poate accentua/care este deja în curs de consolidare.

De fapt, controlul presei nu este nimic dacă nu există şi un inamic împotriva căreia să o asmuţi. Dacă într-o ţară normală – în care marile valori ale umanităţii domnesc – presa scrie despre cine vrea şi cu tonul pe care îl doreşte, într-o dictatură este necesar să controlezi orice se scrie, orice se vorbeşte, orice se proiectează video, orice cântec, anecdotă, poezie sau roman. Însă doar a le controla nu e destul, ele trebuie să macine o singură făină la moara mesajelor, iar alimentarea este decisă de la centrul puterii politice.

Romanul lui Orwell mai pune în discuţie relaţia dintre cetăţenii cu drepturi complete şi cei care sunt mai mulţi numeric, dar care nu contează decât ca prestatori de muncă şi plătitori de impozite. Dreptul roman îi învaţă pe tinerii studenţi ai facultăţilor de drept despre diferitele tipuri de persoane pe care Imperiul Roman le avea, precum şi drepturile lor specifice, pentru că a fi cetăţean roman era calitatea maximă posibilă, dar nu permisă oricui. Or, există vreo dictatură de astăzi care să nu stratifice societatea şi cetăţenii? În realitate, dictatură fără clase diferite de „cives romanus sum“ nu există!

Clasele de cetăţeni înseamnă de fapt lipsirea acestora de drepturi, precum şi blocarea dorinţei acestora de a conta mai mult în sfera jocului politic. Prin analfabetism funcţional şi lupta contra marilor valori ale umanităţii unii oameni se poziţionează în sfera animalicităţii sau a tiraniei, iar un stat care nu privilegiază educaţia în dauna politicului va sfîrşi prin a fi dominat de grăpuri politice cât mai puţin morale. Educaţia de calitate este ceea ce dictaturile nu vor dori, pentru că doar prin studiu omul îşi înţelege limitele şi îşi regăseşte personalitatea socială, în acord sau dezacord cu ceea ce conducerea unei ţări aplică.

Chiar dacă dictaturile învaţă unele de la altele, cu siguranţă că şi cetăţenii fiecărei ţări pot să înveţe din bunele practici ale altor comunităţi care au ajuns la nivelul echilibrului între morală, etică, legalitate, interese şi gândire strategică.

Într-un astfel de raport, omul are puţine momente în care mai poate deveni cetăţean, iar atunci trebuie să îşi exercite toate atributele pe care i le-au mai lăsat dictatorii pentru a-i elimina pe aceştia, oferind o lecţie şi altor dictatori din alte state – pentru că planeta noastră nu a scăpat complet de această plagă. Lecţiile cetăţenilor care luptă pentru libertatea lor – şi a urmaşilor lor, fără îndoială – se aplică prin vot, prin protest pe stradă, prin ridicarea în faţa gloanţelor, dar mai ales prin înfrângerea tiraniei.

Iar acele lecţii sunt nu doar pentru naţiunea care este prinsă la un moment-dat în focul luptelor pentru reinstaurarea marilor valori ale umanităţii, ci şi pentru statele vecine, statele aliate şi statele mai puţin prietenoase – mai ales dacă printre ele se regăsesc şi alte dictaturi. Dacă într-un loc s-a reuşit înfrângerea tiraniei, să se continue lupta împotriva acesteia până la eliminarea oricărei rămăşiţe; iar dacă într-o ţară s-a putut elimina un regim totalitar, de ce nu s-ar putea în fiecare stat al planetei noastre?

O lume perfectă nu există, dar este posibil să fie ceva mai bună, iar exemplele de bună guvernare – care inspiră atâţia oameni să emigreze – pot fi dublate de acele exemple de bună conduită cetăţenească în faţa dictaturilor. Astfel, exemplele cetăţenilor care îşi înţeleg întreaga dimensiune politico-juridică vor fi o şcoală şi pentru cei care suferă la fel de mult în alte ţări.

Chiar dacă dictaturile învaţă unele de la altele, cu siguranţă că şi cetăţenii fiecărei ţări pot să înveţe din bunele practici ale altor comunităţi care au ajuns la nivelul echilibrului între morală, etică, legalitate, interese şi gândire strategică. Iar pentru a atinge acest nivel optim, societatea are nevoie de educaţie de vîrf, de cât mai mulţi practicanţi ai sporturilor şi de părinţi care să ştie să îşi „ridice“ copiii non scholae, sed vita in dignitatis / nu pentru şcoli, ci pentru o viaţă demnă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite