Nu puneţi încă şampaniile la rece!

Săptămâna trecută, joi, a fost dat publicităţii un nou sondaj de opinie publică efectuat de IMAS, la comanda postului de radio „Europa FM“.

Datele oferite publicităţii sunt cum nu se poate mai încurajatoare pentru partidele din opoziţia parlamentară ca şi pentru susţinătorii acesteia. PSD ar continua să scadă în opţiunile electoratului, PNL ar fi ajuns să-l egaleze, de o neaşteptată creştere s-ar bucura partidul Pro România al d-lui Victor Ponta şi nici noile partide anti-sistem, aşa cum sunt foarte adesea numite USR şi PLUS, acesta din urmă identificându-se pe mai departe cu fostul premier Dacian Cioloş, nu fac figură proastă. Mai îngrijorător e faptul făcut cunoscut duminică seara la Realitatea TV în conformitate cu care doar vreo 26% dintre românii cu drept de vot ar intenţiona să se prezinte la viitoarele alegeri europarlamentare.

Să însemne oare acest sondaj un semn că toţi cei care doresc înfrângerea actualei puteri şi gonirea din fruntea bucatelor a tot mai toxicului PSD ar avea deja motive să pună sticlele de şampanie la rece? Nici pe departe.

Mai întâi fiindcă absenteismul favorizează PSD. Apoi deoarece cele 13 procente cu care este creditat partidul d-lui Ponta nu înseamnă nicidecum o veste bună. Şi aceasta pentru simplul motiv că fostul preşedinte al PSD şi fostul premier al României nu are nimic în comun nici cu opoziţia, nici cu ideea de democraţie. Dl. Ponta nu îşi doreşte nimic altceva decât alungarea de la conducerea PSD a duşmanului său de moarte, dl. Liviu Nicolae Dragnea, lucru care mai mult ca sigur va interveni în cazul unui dezastru electoral al PSD. După care vor urma reciclarea unora dintre foştii activişti ai partidului, readucerea în fruntea social-democraţiei româneşti a celor înlăturaţi de Dragnea şi, probabil, ca un ultim pas, o fuziune între Pro România şi PSD. Cu dl. Victor Ponta reînscăunat ca preşedinte.

Cred că acelaşi domn Victor Viorel Ponta nu va avea prea multe reticenţe să formeze un nou guvern făcând o alianţă cu partidul ALDE al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu. Care, iată, doar aparent inexplicabil, se pare că ar avea 12,5% din intenţiile de vot ale românilor. Ceea ce înseamnă că jocul de glezne al preşedintelui Senatului care, de fiecare dată când PSD adoptă o hotărâre cel puţin neinspirată, face pe niznaiul. Nu a ştiut, nu a fost consultat, miniştrii ALDE sunt de altă părere.

Nu e deloc bine că lucrurile nu se coagulează defel în tabăra opoziţiei. Din contră. PNL îşi cheltuieşte absolut aiurea energiile în vederea torpilării USR şi PLUS. Dacă la alegerile europarlamentare poate că nu e deloc rău ca partidele din opoziţie să meargă pe liste separate, cred că la scrutinele de anul viitor, îndeosebi la alegerile parlamentare, ar fi mult mai în favoarea creşterii şanselor de succes ale acestora o alianţă. În orice caz, un pact de neagresiune.

Adevărata opoziţie s-ar cuveni ca încă de pe acum să îşi asocieze energiile spre a convinge electoratul că alegerile europarlamentare din ultima duminică a lunii mai sunt mai importante decât niciodată. Că nu e vorba doar de a trimite nişte inşi la Bruxelles şi la Strasbourg, inşi despre care imaginarul colectiv crede că oricum nu prea fac nimic, doar încasează mii de euro pe lună. Audierile de marţi din Parlamentul european pentru funcţia de procuror şef european au arătat cât de jalnici, de resentimentari, de prost pregătiţi sunt euro-deputaţii PSD şi ALDE. Cât de mult rău au făcut şi pot să mai facă ei imaginii României. Se sperie pur şi simplu gândul că vor mai câştiga un nou mandat inşi şi inse de micimea intelectuală, morală şi politică ale unor Gabriela Zoană, Claudia Ţapardel, Ioan Mircea Paşcu sau Emilian Pavel.

Fără îndoială că astfel de sondaje, cu rezultate contrarii şi contradictorii, comandate de partide sau formaţiuni politice, de fundaţii intens politizate, chiar şi de organizaţii independente ori de instituţii media, cum este cazul celui de la ale cărui rezultate au pornit aceste observaţii, se vor multiplica în săptămânile şi lunile viitoare.

Însă oricât ar părea de bizar, o atare perspectivă e una fals-democratică şi e departe de a însemna un indiciu al unei maturizări de substanţă a vieţii politice româneşti.

În Statele Unite, ţară cu o democraţie consolidată, ai cărei conducători se aleg liber de mai bine de 200 de ani, lucrurile stau cu totul diferit. Pe toată perioada procesului electoral în vederea alegerii viitorului preşedinte al SUA se fac cunoscute rezultatele a două sau trei sondaje de opinie. Acestea sunt rodul muncii unor institute specializate prestigioase, cu blazon şi cu istoric, acreditate şi, mai presus de toate, independente de orice influenţă din partea politicului. Sondajele acestea nu sunt comandate şi nici plătite de participanţii la alegeri şi, de regulă, rezultatele lor sunt convergente şi confirmate de rezultatele finale. Orice fel de încercare de manipulare e exclusă, fie şi numai pentru motivul că discrepanţele prea mari între estimări şi rezultatele finale ar conduce la compromiterea gravă a institutului ce a furnizat date greşite. Adică la scoaterea imediată a acestuia de pe piaţă.
Partidele şi candidaţii comandă şi plătesc sondaje, însă ele sunt şi rămân de interes propriu şi de uz intern, rostul lor fiind acela de a determina reconfigurări ale acţiunilor menite să le maximizeze şansele de câştig, nicidecum să manipuleze.

Sigur, toate acestea se petrec într-o ţară care, departe de a fi perfectă, înseamnă pentru mulţi un etalon al democraţiei. Comparaţia între ceea ce se întâmplă peste Ocean şi ceea ce se petrece la noi ar putea fi socotită, exact din acest motiv, prematură şi deplasată. Dacă am schiţat-o, e şi numai pentru a mai aminti încă o dată că mai e mult până departe. Dar şi că stă în puterea electoratului ca şi în aceea a politicului să mai diminueze decalajul. Şi că principala putere a electorilor români constă în folosirea dreptului de a vota.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro