Nu trageţi în preşedinte!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis la Summitul NATO FOTO presidency.ro
Klaus Iohannis la Summitul NATO FOTO presidency.ro

Deunăzi, un prieten mi-a spus că USR-ul trebuie să îşi găsească candidat la preşedinţie, să avem şi noi ce vota: „Iohannis e al doilea Constantinescu!“ Cum, în acest moment, presa de toate culorile e plină de critici la adresa lui Iohannis, mă întreb în ce măsură aceste critici (sau atacuri) sunt sau nu de folos pentru obiectivele mai generale ale celor care doresc cu adevărat să schimbe ceva în bine în această ţară?

Cât de utile sunt aceste critici şi care ar putea fi efectul lor?

Comparaţia cu Emil Constantinescu nu este întâmplătoare: acel mandat, împreună cu întreaga guvernare a Convenţiei Democratice, a fost un fel de dezastru, cel puţin pe unele direcţii. Eu însumi dezamăgit de acele „performanţe“ am luat calea pribegiei, emigrând tocmai în Australia şi asta nu datorită venirii la putere a lui Iliescu şi a pesediştilor lui, ci pentru că am văzut de ce era în stare clasa politică românească (de la care aveam ceva speranţe atunci). Ei bine, de la Emil Constantinescu nu aveam mari aşteptări – îmi aduc aminte remarca unui important profesor („de dreapta“, de altfel) la un curs la Facultatea de Filosofie din Bucureşti: „Ce aşteptări putem avea de la domnul Constantinescu, candidat la preşedinţia României, când uitaţi-vă cum arată universitatea noastră: beznă pe holuri, pereţi scorojiţi, toalete mizerabile şi aşa mai departe“?

Mi s-a confirmat atunci, încă odată, că în politică, ca şi în viaţă, multe sunt legate de aşteptările pe care le ai relativ la o persoană sau un partid, sau la orice altceva. Când Iohannis a candidat la preşedinţia României aveam anumite aşteptări, ţinând cont, în principal, de istoricul dumnealui la Sibiu, dar şi de natura personalităţii sale. Este evident că a transformat radical Sibiul – a dus ceva lucruri la bun sfârşit. Ceea ce în România noastră balcanică înseamnă o performanţă remarcabilă, mai ales în politică şi administraţie.

Ce aşteptări aveam de la domnul Iohannis şi ce aşteptări avem de la un preşedinte al unei ţări în general, şi al României în special (ţinând cont de legislaţie, context etc.)? Nu ştiu în ce măsură zicala „Tace şi face“ i se potriveşte în totalitate, dar aşa cum menţionam mai sus, ştie să îşi fixeze obiective pe termen lung, apoi să stabilească un plan şi să îl şi pună în aplicare. România nu mai este în anii ’90, când eram oarecum „ca în Vestul Sălbatic“, când ar fi fost necesare măsuri radicale pentru schimbarea traiectoriei ţării, pentru reaşezarea mentalităţilor, construirea instituţiilor pe alte valori şi principii, reorganizarea masivă la toate nivelele.

Atunci, da, ar fi fost nevoie de un preşedinte revoluţionar şi, evident, vizionar. Poate că şi acum, şi oricând, de altfel, ar fi nevoie de un astfel de preşedinte. Din păcate, genul ăsta de lideri se nasc rar şi, şi mai rar, se bagă în politică. Deci, nu îl avem. Cum procedăm? Continuăm să ne lamentăm că Iohannis nu e un astfel de lider sau încercăm să ne adunăm cumva laolaltă, să ne organizăm, să ne implicăm cât mai mulţi, noi cei care dorim ca România să continue drumul spre progres, democraţie, prosperitate şi Europa?

Marea problemă a noastră, printre altele, este că ştim a naibii de bine să criticăm şi, vai, atât de puţin să construim, să vedem partea plină a paharului, să luăm ce este bun într-o situaţie şi să mergem mai departe cu încredere şi hotărâre pentru a atinge anumite obiective.

Preşedintele Iohannis este singura forţă, mare sau mică, pe care o avem în lupta asta a noastră acerbă pentru democraţie şi valori europene.

Acum îl avem pe Iohannis preşedinte. Cu bune, cu rele, că putea să facă mai multe în anumite situaţii, că putea să mai lase concediile alea deoparte, să fie mai bătăios în lupta asta cu PSD-ul, să o apere mai mult pe Kovesi („să moară de gât cu ea“, cum spunea cineva) etc. etc. Ok, dar mă gândesc că orice gest, acţiune, declaraţie a preşedintelui are implicaţii, unele nebănuite, şi în societate şi în economie şi în Europa. Şi, sincer, bănuiesc că ne-am săturat cu toţii de declaraţii şi vorbe şi parade, toate doar pentru impresia artistică, pentru imagine, pentru voturi!

Toate paradele lui Băsescu, tot jocul lui politic şi glumiţele şi celelalte la ce ne-au folosit? A ratat cu brio şansa de a fi un adevărat preşedinte – singura realizare a fost că a susţinut lupta anti-corupţie, dar şi aia, doar pe anumite segmente (prietenii ştiu de ce!); realizare la care a mai şi dat cu piciorul după ce nu a mai fost preşedinte.

Alături de Uniunea Europeană şi Statele Unite, şi alături de unele structuri din Justiţie, şi de societatea civilă şi ceva politicieni din opoziţie, preşedintele Iohannis este singura forţă, mare sau mică, pe care o avem în lupta asta a noastră acerbă pentru democraţie şi valori europene.

Vreau să cred că preşedintele Iohannis are ceva date, ceva planuri pentru lupta împotriva acestei ciume roşii care afundă ţara pe zi ce trece. Nu mă aştept să fie liderul providenţial, de care am avea nevoie în acest moment, dar sper ca la finalul celor două mandate să spunem cu toţii că a făcut o treabă decentă. Că nu ne-a înşelat aşteptările, că nu ne-a dezamăgit! Nu sunt sigur că va reuşi, însă, ştiu sigur că nu trebuie să îl lăsăm singur!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite