Definiţia implică două aspecte ale schimbării care nu se reflectă în realităţile de ieri. Prima constituie identificarea unei disfuncţii sau deteriorări. PSD a indicat piesele care au dat chics, dar nu şi de ce şi în ce regim de lucru. Am vrea detalii: ce s-a crăpat şi ce avarii s-au produs.  
 
De asemenea, am dori să fim informaţi mai pe larg privind caracteristicile piesei de schimb. Ce scrie în prospect şi, în special, cum cred inginerii că poate ea contribui la sporirea randamentului aparatului pentru binele cetăţeanului? Vrem mai mult decât explicaţii evaziv-poetice de genul X deţine „mai multă experienţă”, iar Y „aduce precizie matematică”. 
 
O a doua conotaţie a lui a remania priveşte o promisă transformare. Se aşteaptă instalarea de componente noi.  Se speră produse din metale mai fine, prelucrate mai modern şi cu extra-opţiuni (spre exemplu, vorbesc fluent o limbă europeană). Din păcate, nici acest aspect nu s-a confirmat. 
 
Mai degrabă, o piesă a fost mutată dintr-un angrenaj al maşinii într-altul, fără să fie trecute prin probe de compatibilitate sau măcar dusă oleacă la curăţat. De asemenea, s-au reintegrat componente uzate, ţinute la magazie, care poate da, poate nu, au fost supuse unor procese de restaurare. Şi… cam atât, de parcă ministru e o profesiune în sine. 
 
Dată fiind această situaţie, nu inedită, propun o consultare naţională pentru înlocuirea termenului care indică schimbări în componenţa echipei de guvernare. Mă tentează să propun un cuvânt din lumea fotbalului, mai gregar şi mai puţin ocoş, ca să fie mai în ton cu mentalitatea de la vârf. Dar mă abţin şi... sugerez să importăm echivalentul anglo-saxon. Pardon, să-l implementăm. 
 
Când se operează pe guvern (deschis sau laparascopic), anglo-americanii spun reshuffle. Provenienţa şi conotaţiile acestui verb se aplică mai pertinent contextului actual. Termenul provine din lumea jocului de cărţi. Ca la şeptic, după o rundă, cărţile se shuffle şi se re-shuffle; adică se amestecă şi se reamestecă şi apoi se şi se împart şi se reîmpart.
 
E mai relevant să-i privim pe miniştri şi ministeriabili ca fiind cărţi de joc într-un pachet: compact, limitat, plasticat, alunecos, cu acelaşi model pe spate şi doar pe faţă diferit; cu aşii, popii, damele, valeţii, decarii şi doiarii săi, precum şi cu crupierul care-i distribuie pe masa verde până se face douăşiuna. 
 
Sugerez deci să se spună despre ieri nu că s-a remaniat, ci că s-a şuflit sau reşuflit. S-au extras din pachet unele figuri şi numere, iar altele au fost puse la loc. Şi că ăsta-i jocu’ pe la noi. Extragi şase şi mişti doi. Iasă opt şi mălaiu-i copt. 
 
(Blog inspirat din Alice în ţara minunilor, unde cărţile de joc fac politică)