Iar dacă vei continua să speri că relaţia dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu va fi mai puţin conflictuală şi că ping-pong-ul cu CFR Marfă este numai o întâmplare, atunci e clar că eşti încăpăţânat/ă.

Îţi spun că pactul de coabitare a murit. A rămas, în schimb, coabitarea, ea fiind un dat şi nu o opţiune. Indiferent dacă se va încerca sau nu resuscitarea, dacă vor conveni să pună mortul în geam sau îl vor îngropa cu salve de tun, pactul de coabitare şi-a pierdut semnificaţia.

Traian Băsescu şi Victor Ponta nu mai sunt dispuşi să se menajeze. Vechea dragoste a urii reciproce s-a dovedit a fi mai puternică decât discuţiile discrete şi limitele contractuale. Interesele politice s-au dovedit a fi, încă odată, prioritare. Victor Ponta nu mai este cel care până mai ieri avea grijă de stabilitatea macroeconomică şi menţinea pe linia de plutire ţara. Acum, în ochii preşedintelui, care face reevaluări pe bandă rulantă,  premierul este un tip ambiguu, care protejează interese de grup şi îndeamnă la acţiuni ilegale. Nu-i aşa că relaţia dintre Tăriceanu şi Băsescu vă trezeşte cam aceleaşi amintiri?

Cel mai recent interviu al preşedintelui acordat unui cotidian central confirmă moartea pactului. Acesta foloseşte la adresa lui Victor Ponta, fără nicio reţinere, expresii care depăşesc cu mult regulile minime de adresare respectuoasă prevăzute în pact contract: „(...) starletă de televiziune (...)”, (...)„de la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale”(...), (...)„premierul a acoperit ţara cu minciuni”(...), (...)„are nişte schelete în dulap”(...). După o asemenea caracterizare, nu te mai poţi aştepta ca înţelegerea să mai funcţioneze. Ar fi absurd.

Şi totuşi, îţi e neclar de ce a trecut Traian Băsescu la ofensivă ? Trecutul, comportamentul, interesele şi contextul politic îl obligă să fie un opozant al Guvernului, al puterii, în ciuda tuturor documentelor semnate sau a declaraţiilor publice prin care a dat asigurări de colaborare. De câte ori a spus preşedintele că „în mine aveţi/veţi găsi un partener, dar (...)?”.De multe ori. Şi tot de atâtea ori, „dar-ul” a fost pus în aplicare. După ce şi-a revenit din lovitura din 9 decembrie 2012, după ce a gustat din beneficiile coabitării, a trecut la atac. S-a opus lui Ponta pe un subiect cu potenţial mediatic care a generat semne de întrebare.

Vă amintiţi mesajul principal al USL după căderea Cabinetului Ungureanu? Guvernăm, dar nu deţinem puterea? Ei bine, după alegerile din iarna lui 2012, USL guvernează şi deţine şi puterea. Prin urmare, este în logica politică şi democratică ca cineva să joace rolul opoziţiei şi să profite de bâlbâielile guvernării. Iar acel cineva nu este PD-L. Partidul lui Blaga este încă extrem de fragil şi supus unor presiuni interne. Nu este în stare să facă o opoziţie articulată întrucât eforturile politice sunt concentrate către monitorizarea eventualilor trădători, a duplicitarilor, a celor care urmăresc cu interes activitatea Mişcării Populare.

Traian Băsescu are de crescut un partid. Şi nu poate face asta dacă îl mângâie pe creştet pe prim-ministru sau dacă laudă activitatea Guvernului. El este obligat să fie în opoziţie.