Nu înţeleg ce doreşte Klaus Iohannis

Klaus Iohannis şi Angela Merkel  FOTO presidency.ro

Nu înţeleg ce doreşte Klaus Iohannis nu doar pentru că spune puţine lucruri, ci şi pentru că nu avem nicio explicaţie pentru poziţia sa, care devine automat şi a statului român, în problema refugiaţilor. Ascuns în spatele mitului că tace şi face, că e omul cuvintelor puţine şi al faptelor concrete, Klaus Iohannis a zis fără să explice de ce şi pe baza căror argumente se teme România de refugiaţi.

Când a fost ales au explodat ziarele internaţionale de ovaţii la adresa noastră, că am fost deschişi la minte să alegem un minoritar perfect. Un provincial în faţa premierului în funcţie, un sas în locul unui român verde, un non-ortodox în schimbul unuia care a defilat cu crucea toată campania, un om fără copii în contra unuia care şi-a scos toată familia la bătaie şi a mai aruncat şi şopârle prin media în încercarea de a inflama lumea. Să ne facem că nu am înţeles că lumea l-a urât cu poftă pe Victor Ponta cât să voteze non-candidatul perfect. Dar cu atât mai mult acest lucru îl pune pe Klaus Iohannis în faţa nevoii de a fi ceea ce este sau ceea ce ne-am închipuit noi că este el.

Preşedintele a ales să spună nu cotelor obligatorii cerute de preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker şi să susţină faptul că România NU poate primi mai mult de 1.700 de refugiaţi. Şi de aici începe balul. De ce doar 1.700? De ce nu mai mulţi sau deloc? Care sunt criteriile pe care s-au făcut calculele? Care este obiectivul României în acest caz? De ce s-a grăbit să anunţe acest fapt înaintea lui Juncker? De ce a ales să îl trimită pe Gabi Oprea la Bruxelles să susţină această poziţie şi nu s-a dus el?

Nicio explicaţie pentru poziţia preşedintelui, aceeaşi tăcere şi informaţii livrate cu linguriţa, aceeaşi stare de mister care îi înconjoară activitatea şi deciziile. Să acceptăm că există un întreg set de informaţii care i-au motivat alegerea, dar oare ele sunt secret de stat? Nu am avea dreptul să ştim de ce România alege acest drum? Poate că există pericole reale care ne pândesc, poate că există informaţii că acesta este primul val de refugiaţi şi că de fapt urmează încă multe altele. Poate! Dar dacă e aşa, tare aş vrea să ştim şi noi. Că nu suntem nişte copii prostănaci care au nevoie să fie protejaţi prin ascunderea unor informaţii care privesc întreaga situaţie.

Pentru că lipsa de informaţii din partea celor care decid oficial se suprapune peste o campanie nebună, de-a dreptul xenofobă, alimentată de un număr de publicaţii online, care zi de zi, aproape mecanic, aruncă informaţii halucinante despre cum o să fim striviţi de musulmani, cum ne vom pierde identitatea şi ortodoxismul într-un val de refugiaţi care nu se va mai termina şi alte multe informaţii de un şovinism pe care îl credeam dispărut din spaţiul public.

Dacă nu aş crede că este absurd şi înspăimântător ca aceste publicaţii să fie folosite într-o campanie dirijata, aş pune întrebarea normală legată de finanţarea şi existenţa lor într-o presă care abia poate să mai respire din cauza condiţiilor economice. Absenţa din spaţiul public al unor explicaţii normale îl lasă pe Klaus Iohannis într-o poziţie dezavantajoasă. De ce nu s-a racordat la poziţia marilor state europene? De ce nu am folosit acest prilej pentru a demonstra că România e un exemplu de civilizaţie şi solidaritate într-un est al Europei dominat de frici şi angoase? Ne-am pus vreun moment problema asupra vremurilor care urmează? Dacă peste un an sau doi am avea nevoie de solidaritatea Europei noi înşine? Pe baza a ce o vom cere? Pentru că suntem albi şi creştini? Şi ca să încheiem apoteotic, de ce a ales să îl trimită pe Gabriel Oprea la Bruxelles? De ce nu s-a dus chiar el dacă poziţia sa publică este bazată pe date şi analize corecte? Cum a ajuns România să se agaţe total şi complet de Gabriel Oprea?

O şterge Victor Ponta din ţară, hop Gabriel Oprea prim-ministru. E vreun dezastru pe undeva, hop Gabriel Oprea cu o soluţie. Acum îl trimitem şi la Bruxelles, de unul singur, să le explice ălora că ne-au lăsat strămoşii o moştenire, pe care nu o vrem mânjită de refugiaţii musulmani care vor să se arunce în aer cu aceeaşi plăcere cu care noi otrăveam fântânile şi dădeam foc la grâne. Mai rămâne să se transforme într-un James Bond care să fure de la Istanbul sabia lui Ştefan cel Mare.

Aşa că preşedintele nostru minoritar poate ar fi făcut bine să ne explice cum e cu principiile europene, cu nevoia României de a fi un stat non-isteric şi conştient de propria-i devenire europeană, să nu alimenteze frici istericoide şi să ne explice ce pericole ne aşteaptă ca unor oameni normali ce vrem să fim. În schimb, am primit iarăşi nişte încruntări şi trei fraze scurte din care lipsea – mă şi mir că nu am ajuns încă la ea – faceţi aşa că aşa vă spun eu. Cred că merităm să fim trataţi ca nişte oameni cât se poate de normali, cu care se poate dialoga şi care să accepte explicaţii normale şi de bun-simţ, în calitate de cetăţeni ai unei ţări europene. Aşa că până vom primi un astfel de tratament, nu îmi rămâne decât să reafirm retoric faptul că nu înţeleg ce doreşte Klaus Iohannis.