Direcţiile de guvernare ale PSD:

  • Mai mulţi români în clasa de mijloc;
  • Cetăţenii să beneficieze cu adevărat de creşterea economică: salarii mai mari, servicii medicale de calitate, educaţie de top, pensii cinstite;
  • Eliminarea a 102 taxe nefiscale;
  • Sprijinirea fermierilor noştri pentru a nu mai importa alimentele pe care românii le pun pe masă;
  • Reindustrializare, locuri de muncă bine plătite în companii româneşti puternice;
  • 1 SRL gratuit, 1 leu capital social, o zi pentru înfiinţarea unei firme, cont bancar gratuit, e-semnătură gratuită;
  • România start-up - sprijinirea tinerilor, pentru a îi convinge că viitorul lor este aici acasă;
  • Creşterea anuală cu 20% a numărului de firme existente şi creşterea competitivităţii.

 
Să vedem. Nu sunt mai mulţi români în clasa de mijloc. Suntem campionii Europei la sărăcie. Unul din cinci români se află la limita subzistenţei, unul din doi copii cu vârsta de până la 6 ani trăieşte în sărăcie. Sărăcie înseamnă că aceşti copii nu au condiţii minime pentru un trai decent şi pentru educaţie. Nu au bani pentru mâncare, cărţi, caiete, haine şi încălţăminte. O sărăcie în care se suferă de foame şi de frig.
 
Avem creştere economică. Dar creştere economică din România de acum se bazează pe mărirea consumului individual, nu pe încurajarea politicii de investiţii, iar Comisia Europeană a semnalat că este de aşteptat o temperare a acestui consum, odată cu impactul ratei inflaţiei asupra veniturilor reale, şi că se aşteaptă la încetinirea creşterii economice faţă de 2017. 
 
Este posibil să avem servicii medicale de calitate, în special în mediul privat. Dar avem un sistem medical în care lipsa medicamentelor ucide în fiecare zi. Un sistem în care bolnavii de cancer au ieşit în stradă, cu pancarte, pentru a-şi cere dreptul la viaţă. Un sistem în care a fost nevoie de activarea Mecanismului european de protecţie civilă pentru asigurarea imunoglobulinei, şi cu toate acestea, au continuat să moară copii. Prin ce depozite mai zace imunoglobulina, oare, în aceste zile? 
 
Poate greşesc. Nu este vorba despre sistemul medical descris mai sus. Doar despre cel în care lipsa vaccinurilor în plină epidemie de rujeolă a costat zeci de vieţi. Sau acela în care Bucureştiul va avea un spital municipal nou, dar în afara municipiului, prin 2040, cu ajutorul lui Dumnezeu.
 
Educaţia de top este aceea în care plagiatorii au ajuns doctori, iar cercetătorii suferă de o lipsă crasă a resurselor sau cea în care rata analfabetismului funcţional a atins cote istorice? Înclin să cred că programul de guvernare se referă la cea în care orice om îi este teamă de o plângere penală, atât de teamă, încât nu se mai poate concentra pentru a asimila corect nişte noţiuni de bază. Noi şi fricile noastre suntem vinovaţi.
 
A se defini sintagma pensii cinstite: cinstite ca cele speciale, sau cinstite în general? După o muncă de o viaţă de om, toate pensiile sunt cinstite. Acelea cinstite în general au crescut foarte puţin sau deloc. 
 
Să nu minţim. S-au eliminat taxele nefiscale, prin legea 1/2017. Dar a crescut povara fiscalităţii. În România absurdă a anului 2018, contribuţiile s-au mutat de la angajator la angajat, iar impozitele pe forţa de muncă au devenit principala sursă de venit a bugetului. În orice sistem normal, funcţional, impozitarea directă a muncii şi a veniturilor scade. La noi e invers. Dar nu cred să fie probleme, recuperăm prejudiciile de la marii infractori şi compensăm, atunci când ANAF va deveni cu adevărat funcţional. Momentan, traversează o perioadă mai liniştită, care poate fi datorată, la fel de bine, unei erori de comunicare. 
 
Industrializare, încurajarea investitorilor, digitalizare, locuri de muncă, companii puternice, facilitarea dezvoltării mediului de business şi stabilitate, competitivitate: 
 
- avem investiţii; am achiziţionat tehnică militară, care reprezintă peste 60% din investiţiile Guvernului Dăncilă, conform unei analize realizate de Platforma România 100, cu contribuţia fostului ministru de Finanţe, Anca Paliu Dragu. Cheltuielile de capital sunt mai puţin importante şi rămân modeste, dar cred că acum esenţial este să investim, în perioada imediat următoare, în tehnologie paraclimatică de ultimă generaţie, capabilă să spulbere norii de furtună veniţi de la ruşi, poporul vecin care a modificat vremea, cu ocazia Campionatului Mondial. S-ar numi investiţii strategice. Şi am termina definitiv cu inundaţiile;
 
- nu ne trebuie echilibru; în business şi bună guvernare, gambling is fun; acum există mediul perfect pentru afaceri, în ţară: din ianuarie 2018, conform analizei menţionate mai sus, România este percepută ca fiind mai riscantă decât ţările din jur (cu excepţia Croaţiei), ceea ce a crescut costul de finanţare. Asta înseamnă împrumuturi mai scumpe pentru stat şi sectorul privat; 
 
- avem companii româneşti puternice: un exemplu ar putea fi cele 22 de companii municipale înfiinţate, la finalul anului trecut, de Primăria Capitalei. Nu contează că au fost acolo nişte contracte încredinţate direct care au alertat Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană, pentru că nu poţi oferi ajutor de stat „cu dedicaţie“ aşa cum suni la radio pentru a solicita melodia preferată, de ziua lui Pandele. Important este că ele există şi generează locuri de muncă, fără să ştim prea bine care este, de fapt, obiectul lor de activitate;
 
- avem elită în mediul privat românesc: TelDrum este compania care ne-a ridicat în ochii Europei şi în anchetele instituţiilor europene care combat frauda aşa cum nimeni nu a făcut-o, înainte. Tot OLAF-ul (Oficiul European de Luptă Antifraudă), ştie despre noi şi despre acest mic prejudiciu în valoare de 21 de milioane de euro din fonduri europene. Un tun de elită, pe care l-a plătit tot România. De altfel, conform ultimului raport OLAF, România se situează pe primul loc în Europa, în 2017, la numărul de anchete cu privire la utilizarea fondurilor europene. Se poate spune foarte bine că suntem campioni la fonduri europene, nu cred că este cazul să avem referinţe atât de specifice precum rata de absorbţie;
 
- nu ne trebuie infrastructură, mediul de afaceri se poate dezvolta şi aşa; dacă suntem atât de inconştienţi încât să construim drumuri, cresc salariile şi pleacă Dacia. 
 
Sprijinirea fermierilor, pentru ca produsele româneşti să ajungă pe mesele românilor: nu ştim încă; aşteptăm să vedem dacă şi anul acesta, înainte de a ajunge pe mesele românilor, vor fi aruncate cu tonele în mijlocul drumurilor europene, ca în alţi ani. Aruncate de drag, fără nicio legătură cu programele de sprijin.
 
Susţinerea tinerilor, pentru a îi convinge că viitorul lor este aici, acasă: suntem pe locul doi în lume, după Siria, la rata migraţiei din ultimii 10 ani, conform unui raport ONU. Peste 5 milioane de români trăiesc în afara graniţelor ţării. Dar au plecat de bine, să nu-i compătimim. Au plecat ca să mănânce, ocazional, cârnăciori şi mititei la cozile de la consulate. 
 
În fiecare oră, în ţară sunt cu 5 români mai puţin. Ei mor. Sau pleacă. Dar pe cei care rămân, Liviu Dragnea îi ridică. I-a ridicat cu programul de guvernare. Nu e vina lui sau a partidului că programul de guvernare nu s-a aplicat. Au căzut guvernele. Au căzut unul după altul, trei într-un an, ca Făt Frumos care creştea în trei zile cât alţii într-un an liniştit de guvernare. 
 
Apoi ne-a ridicat cu Ordonanţa 13. Ne-a ridicat 600.000 odată, la minus multe grade, şi ne-a trimis direct în pieţe, la proteste. Spre deosebire de guverne, sistemul de justiţie nu s-a prăbuşit, deşi de la Ordonanţa 13 încoace, el reprezintă ţinta permanentă a coaliţiei PSD-ALDE, dar, în acelaşi timp, este şi cel mai important bastion pe care strada şi-a asumat să îl apere. De unde rezultă că guvernele trec, strada rămâne în picioare, iar statul rămâne de drept odată cu ea.
 
Apoi ne-a ridicat din piaţă şi ne-a băgat în dube, la proteste. A făcut-o într-un exerciţiu generos de reparaţie pentru frigul pe care l-am îndurat în iarnă.
 
Liviu Dragnea ne ţine vii. Liviu Dragnea ne face mai puternici şi mai solidari. Liviu Dragnea şi partidul lui au trezit în mine şi în mulţi oameni pe care îi ştiu dorinţa de întoarcere acasă, când şi cât trebuie, pentru ca România să fie bine. El m-a ajutat să-mi iubesc ţara mai tare şi să-mi doresc să îi fiu mult mai aproape. 
 
Liviu Dragnea merită un minimum de recunoştinţă pentru toate acestea. Este un gest compensatoriu istoric necesar. Nu poţi lăsa un om să ridice singur o ţară fără să faci nimic, în schimb, pentru el.
De aceea, întrebarea rămâne: pe Liviu Dragnea cine îl ridică?