De la scandalul cu colonelul Gheorghiţă, legat de procesul de vaccinare, la sesizarea Parchetului de către premier pentru  accesul la datele din platforma naţională de vaccinare, contrele dintre ministrul Voiculescu şi guvern s-au ţinut lanţ.

Nu  ştiu dacă noul Ordin emis de Moldovan este mai bun sau mai prost decât vechile reglemenatri. Grav este că nu a respectat ordinea ierarhică în emiterea lui. Organismul suprem care ia decizii în cazul pandemiei este CNSU condus de premier. Nu ministerul Sănătăţii, cum continuă să se obstineze Vlad Voiculescu. Să continui să pretinzi că tu eşti şeful suprem în combatarea pandemiei, cu riscul de a distruge coaliţia de guvernare, reprezintă o neînţelegere gravă a politicii. Iar dacă şefii USR PLUS continuă să-l ţină în braţe pe Voiculescu, pentru a-i umili pe Cîţu şi Orban, în scopul unor viitoare câştiguri electorale, mare greşeală fac. România nu se află în situaţia de a fi câmp de bătălie electorală în momentul de faţă, când trebuie să facă faţă unor numeroase ameninţări.

Ordinul emis de ministerul Sănătăţii

A apărut în Monitorul Oficial fără ca premierul, Raed Arafat, prefectul Capitalei, să aibă habar de el. Şi se referă la un lucru extrem de important, criteriile pentru carantinarea localităţilor, inclusiv a Bucureştiului.

Explicaţia secretarului de stat, Andreea Moldovan, că ordinul cu pricina a fost discutat şi aprobat în Comitetul Tehnico-Ştiinţific, nu stă în picioare. Acest Comitet face doar propuneri, decizia aparţine factorului politic, în speţă CNSU. Ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat au vrut să demonstreze că,  în ochii lor, CNSU nu valorează nici doi bani.

Ministrul şi secretarul de stat se contrazic între  ei când declară:

Ministrul Voiculescu: „noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paşte la fel cum nu duceau nici cele vechi”.

Andreea Moldovan: „Dacă luăm în calcul vechea grilă de analiză, şi pe acea grilă Bucureştiul e de carantinat”.

Mai înţelege cineva ceva?

Ca medic infecţionist, Andreea Moldovan declara că „un lockdown de două săptămâni ar face minuni”. Dar nu mai evaluează impactul economic şi social al unei astfel de măsuri, pentru că nu este specialitatea dânsei.

Ce va face premierul Cîţu?

Azi e şedinţa de guvern, şi coaliţia deja se află la un grad înalt de explozie. USR PLUS contestă atribuţiile premierului de a decide în privinţa remanierii unui ministru al USR PLUS, de parcă s-ar face o excepţie în această guvernare de la Constituţie. Şefii USR PLUS continuă să-l susţină pe Vlad Voiculescu, care vrea toată decizia legată de pandemie la el, dar nu este în stare să asigure paturi la ATI.  Premierul este sfidat în permanenţă, inclusiv legat de atibutiile ce-i revin conform Constituţiei.

La ultimul scandal legat de ministrul Voiculescu, când dinspre PNL i s-a cerut demisia, Iohannis şi Orban au pus batista pe ţambal, spunând că mai importantă este funcţionarea coaliţiei în continuare. USR PLUS a înţeles că îşi poate permite orice, că de frica spargerii coaliţiei PNL şi Iohannis vor accepta orice sfidare. Iar USR PLUS va marca câştiguri electorale importante pentru viitoarele runde de alegeri.

În concluzie

Pretenţia ministrului Voiculescu că este singurul responsabil de gestionarea pandemiei, că este cel mai priceput şi înţelept, alături de Andreea Moldovan, nu poate rămâne fără urmări. Altfel, credibilitatea premierului şi a coaliţiei sare în aer. USR PLUS ar câştiga dreptul de a decide, de unul singur, ce se întâmplă cu România în situaţia dificilă în care se află.

Nu cred că preşedintele Iohannis şi conducerea PNL vor accepta să se ajungă la o asemenea concluzie.


LE. 

Premierul Cîţu a cerut presedintelui  revocarea ministrului Voiculescu, si a demis-o pe Andreea Moldovan.