Noua Republică a devenit al zecelea partid parlamentar

Noua
Republică a devenit al zecelea partid parlamentar

Partidul lui Mihail Neamţu a fost înregistrat oficial

Noua Republică, formaţiune condusă de Mihail Neamţu, a devenit cel de-al zecelea partid reprezentat în Parlamentul României, o dată cu decizia Tribunalului Bucureşti de a accepta înregistrarea oficială a structurii politice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Partidul Noua Republică (PNR) este reprezentată în Parlament prin senatorul Valeriu Todiraşcu. Intrat în legislativ pe listele PNŢCD, Todiraşcu devine automat membru al Noii Republici ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti de a înregistra oficial formaţiunea la nu mai puţin de paisprezece luni de la depunerea cererii.

Practic, în ciuda faptului că va fi reprezentată de un singur senator, PNR se va alătura PSD, PNL, PDL, PPDD, UDMR, UNPR, PNŢCD, PC şi FC în ceea ce priveşte statutul de partid parlamentar.

Preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, a anunţat că a făcut primul pas pentru aderarea la familia europeană a conservatorilor.

„Valeriu Todiraşcu a fost până ieri în PNŢCD. Acum este membru fondator al Noii Republici. Suntem reprezentaţi în Parlamentul României, fapt ce ne va permite să devenim şi membri ai familiei europene a conservatorilor. Am fost invitaţi la întâlnirea partidelor membre ale Alianţei Europene a Conservatorilor şi Reformiştilor (AECR), care va avea loc pe data de 10 mai, la Reykjavik. Este o familie politică importantă din care fac parte nume grele ale politii europene, de la Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei şi Jaroslaw Kaczynski, preşedintele Partidului Lege şi Dreptate din Polonia, la premierul britanic David Cameron“, a precizat, pentru RTV,  Mihail Neamţu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările