Anca Dragu, demisă de la şefia Senatului. Florin Cîţu, premier demis, ales noul preşedinte al forului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu  FOTO Mediafax Foto / Andreea Alexandru
Florin Cîţu  FOTO Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Anca Dragu a fost demisă din funcţia de preşedintă a Senatului, după un vot covârşitor dat de noua majoritate parlamentară, formată din PSD, PNL şi UDMR. 82 de voturi au fost înregistrate pentru revocare. Acelaşi număr de voturi au fost date pentru instalarea în funcţie a lui Florin Cîţu, cel care în prezent este şi premier demis.

UPDATE Florin Cîţu candidează din partea PNL, PSD şi UDMR. Anca Dragu încearcă şi ea să revină în funcţia de preşedintă.

UPDATE Anca Dragu a fost revocată, după ce 82 de senatori au votat pentru demiterea acesteia. Numărul necesar de voturi era de 69. 

UPDATE Anca Dragu: Constituţia României prevede în mod expres stabilitatea funcţiei  de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a preveni un exces de putere. CCR statuează că orice reglementare care ar face posibilă revocarea preşedinta Senatului ori de câte ori se formează o majoritate parlamentară ar duce la o stare de stabilitate perpetuă.

UPDATE Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, este cel care citeşte solicitarea de revocare a Ancăi Dragu din funcţie.

***

Biroul Permanent al Senatului a pus pe ordinea de zi a şedinţei solicitarea de revocare a Ancăi Dragu, potrivit unor surse parlamentare. Solicitarea ar urma să intre şi pe ordinea de zi a plenului de la ora 12.00. 

Pentru a fi demisă, noua coaliţie are nevoie de o majoritate de jumătate plus unu din numărul total al voturilor, ceea ce nu va fi o problemă, dat fiind că PNL, PSD şi UDMR au peste 60% din mandate la Senat.

Favorit pentru preluarea şefiei Senatului este Florin Cîţu, liderul PNL, cu toate că o altă variantă a liberalilor a fost văzută şi Alina Gorghiu, actual vicepreşedinte al Senatului. PSD şi PNL s-au înţeles ca Marcel Ciolacu să fie susţinut pentru şefia Camerei Deputaţilor, în timp ce Florin Cîţu ar primi sprijinul pentru preşedinţia Senatului. 

USR a anunţat în repetate rânduri că în caz de revocare a Ancăi Dragu, partidul va ataca hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională, fiind invocată încălcarea unor prevederi din Legea supremă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite