Normală ca afară. Am câştigat, ce facem mai departe?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Ghinea - FOTO Eduard Enea

Acum vreo 170 de ani, cînd începea povestea asta cu modernizarea României prin ancorarea în Vest – şi trebuie să scriu odată despre neopaşoptismul de azi –, s-a plecat cu entuziasm, apoi s‑a resimţit foarte rapid prăpastia dintre ţara reală şi ţara legală.

„O ţară ca afară“ este acum şi un site: otaracaafara.eu. Este ceea ce anunţam aici acum două luni, cînd vă regăseam: vom discuta foarte concret despre cum modernizăm România folosind instrumentele pe care le avem ca stat membru al Uniunii Europene. Vă ziceam atunci că acesta este proiectul meu principal ca europarlamentar: să unesc punctele între regulamente europene şi modul în care statul român gîndeşte programele de modernizare cu fonduri europene, între directive adoptate pe bandă la Bruxelles/Strasbourg şi deficitul de aplicare în România.

Acum vreo 170 de ani, cînd începea povestea asta cu modernizarea României prin ancorarea în Vest – şi trebuie să scriu odată despre neopaşoptismul de azi –, s-a plecat cu entuziasm, apoi s‑a resimţit foarte rapid prăpastia dintre ţara reală şi ţara legală. Între un regat puternic afară şi o populaţie analfabetă în proporţii covîrşitoare înăuntru. Între o elită intelectuală pe care acum o invidiem şi o masă imensă de ţărani bolnavi de bolile sărăciei. La 12 ani de la intrarea în UE, cred că sîntem într-un moment asemănător. Am avut un salt de modernizare început înainte de aderarea la UE chiar, apoi cîţiva ani buni, a venit criza economică şi de atunci sîntem pe o traiectorie în care deficitul de modernizare nu pare a se micşora. Curînd, la nivel mental, în dezbaterile publice, contramodernismul va avansa. Mare parte din victimele deficitului de modernizare, „ăştia“, şi-au luat lumea în cap şi s-au mutat prin alte ţări – tocmai i-am văzut pe unii dintre ei votînd şi arătînd degetul unui sistem care i-a făcut să plece.

Ce faci tu, tînăr politician antisistem, #omnou şi #fărăpenal fiind, dacă eşti pus mîine şef de instituţie? Te duci la poartă, îţi faci un selfie, bagi un live ţopăitor pe Facebook. Şi apoi?  

Mai avem puţin şi intrăm în anul 2020. Acum zece ani se făcea mare caz de Strategia UE 2020. Cum anul din nume e după colţ, nimeni nu face un bilanţ ca să vedem ce ne-a ieşit din ce ne-am propus acolo. Nu foarte multe. Dar acum nu doar UE, ci ONU de-a dreptul are Strategia 2030. Ştiu că sînteţi obosiţi să auziţi de strategii de acest gen, dar ceva trebuie să ne propunem, ca ţară. Altfel se văicăresc politicienii că nu avem proiect de ţară – uitaţi proiect de ţară: să coborîm spre media UE la gospodării fără apă curentă. Noi chiar luăm în serios Strategia 2030 şi zicem că proiecte de ţară alternative sînt apă de ploaie – haideţi să ajungem la mediile europene pe chestii concrete care ţin de viaţa oamenilor. Pe otaracaafara.eu găsiţi unde stă România la vreo sută de indicatori faţă de media UE: la cît gunoi reciclăm, la cîţi murim pe şosele şi cîţi murim de boli cronice raportat la suta de mii de locuitori, la cîţi oameni trăiesc în case fără apă curentă şi canalizare. Chestii de acest gen – care erau valabile şi pe vremea lui Carol I, sînt valabile şi acum. O să tot revin la ele.

Generaţia asta politică de după Colectiv este foarte bună în a reacţiona. Este şi foarte capabilă în a se organiza, a se mobiliza şi a se uni pentru a fi contra ceva. Dar reţeta asta este cumva depăşită prin victorie. 

Am lansat proiectul şi site-ul pe 1 decembrie. Imediat după ce lumea intra în case după parada de ziua naţională. Nu a fost o coincidenţă. Am zis că e cel mai bun moment ca să vorbim pe bune despre unde mergem ca ţară. Mai ales că tot încerc să îndrept atenţia colegilor mei de politică spre o realitate care începe să ne slăbească mişcarea: deficitul de soluţii. Nu de soluţii macro, strategice – să fie bine! –, ci de soluţii din astea concrete, ancorate în răspunsul la întrebarea ce e de făcut imediat, mîine. Ce faci tu, tînăr politician antisistem, #omnou şi #fărăpenal fiind, dacă eşti pus mîine şef de instituţie? Te duci la poartă, îţi faci un selfie, bagi un live ţopăitor pe Facebook. Şi apoi?

Generaţia asta politică de după Colectiv este foarte bună în a reacţiona. Este şi foarte capabilă în a se organiza, a se mobiliza şi a se uni pentru a fi contra ceva. Dar reţeta asta este cumva depăşită prin victorie. Da, am cîştigat. La mulţi ani, România! Olé, olé, dictatorul nu mai e!

Dragnea e istorie, Dăncilă cam la fel, un partid care părea acum cîteva luni un mamut imbatabil a pierdut nu doar puterea, dar întregul narativ dezvoltat din 2016 – anti-anticorupţie, populism, antioccidentalism – este pe moment compromis. Un preşedinte prea molcom timp de cinci ani i-a zdrobit la vot, preluîndu-ne complet mesajul: a organizat un referendum cu temele noastre, s-a pus şef de batalion pe frontul radical anti-PSD.
 

Românii au ales binele mai mic. A fost modul lor de a fi radicali într-un mod conservator. 

Iohannis a bătut PSD cu organizarea PNL şi cu discursul USR. Şi cînd zic „discurs USR“, vă rog să nu interpretaţi strict şi să mă întrebaţi la care comunicat al Biroului Naţional sau la care decizie de Comitet Politic mă refer. Mă refer la USR ca stare de spirit, care e mai mare decît partidul, care e depozitara speranţelor şi a nervilor unei întregi generaţii şi ale unei întregi clase de mijloc care nu se poate obişnui cu ideea că fiecare persoană poate trăi rezonabil într-o ţară care nu e ca afară.

Românii au ales binele mai mic. A fost modul lor de a fi radicali într-un mod conservator. Ce se întîmplă cu starea de spirit USR? Ce urmează pentru o mişcare contra atunci cînd spiritul ei a cîştigat războiul şi ea a pierdut o bătălie? Ce faci atunci cînd ideile tale devin program de guvernare pentru altcineva? Mai ales cînd nu eşti prea convins că el crede pe bune în ele sau că nu e foarte sigur că le vrea aplicate?

Eu zic că devii gardianul lor. „O Ţară ca Afară“ a fost gîndul PRO asumat instinctiv în stradă de oamenii adunaţi CONTRA ceva. Eu cred că noi, politicienii ieşiţi din mişcarea asta, avem datoria de a pune pe masă permanent chestii foarte concrete care ţin de funcţionarea reală a ţării, care trebuie să reducă distanţa dintre ţara din vorbe şi ţara din fapte. De a insista pînă la graniţa dintre perseverenţă şi pisălogeală, de a răspunde la întrebarea: ce e de făcut? Dar nu cu strategii mari, ne-am săturat de astea. Ne-am săturat de strategii mari lăsate în sertar. Nu vrem să contribuim la umflarea aşteptărilor, cred că trebuie să vorbim mereu foarte concret, foarte aplicat.

De pildă, „România educată“ este un proiect frumos. Promovat de preşedinte în primul mandat. A durat trei ani să fie scris şi a dezamăgit pentru că e vag. Dar direcţia e bună. De acum, „România educată“ trebuie să fie aplicat în fiecare zi de un guvern care guvernează pentru că preşedintele i-a acordat această încredere, prin transfer de la românii care l-au votat. Unul dintre studiile de caz cu care am lansat otaracaafara.eu se referă la felul cum folosim banii europeni pentru a combate sărăcia şi abandonul şcolar. „Soluţii de guvernare la cheie“ se numeşte butonul respectiv. În 2016 am operaţionalizat programul naţional „Fiecare copil la grădiniţă“. Fiecare copil din familii foarte sărace primeşte un tichet social de 50 de lei pe lună, cu condiţia strictă de a merge la grădiniţă. A făcut minuni. Anul următor au fost 30.000 de copii în plus în grădiniţe. Copii care nu pierd contactul cu mediul de dezvoltare – e cea mai eficientă metodă de a reduce abandonul şcolar în mediile foarte sărace: să ţii copiii în sistem chiar înainte de a începe şcoala. Apoi am făcut posibil ca aceşti copii să primească rechizite din fonduri europene, dintr-un program special al UE pentru sărăcia extremă.

Guvernele PSD-ALDE au avut nevoie de trei ani ca să organizeze o licitaţie şi să distribuie aceste rechizite – şi în loc s-o facă simplu, cum am propus noi, pe ideea că fiecare copil care ia tichetul e automat eligibil pentru rechizite, a făcut-o complicat, obligă părinţii să vină să dea declaraţii pe proprie răspundere – vorbim de oameni fără şcoală în general. PSD-ALDE s-au asigurat astfel că frauda cu rechizite a fost stîrpită din faşă. Evident, efectul măsurii este mult diminuat, dar guvernanţii PSD-ALDE au fost drastici în a se asigura că nu pun săracii mîna pe rechizite în mod nejustificat. Asta după ce oricum nu le-au distribuit trei ani, pentru că nu i-a păsat nimănui de la Ministerul Fondurilor Europene de chestia asta. Aş fi vrut să vă mai zic de programul „Şcoală pentru toţi“, lansat cu mari peripeţii în 2016 – povestea întreagă e pe site – şi care, după ce a fost întîrziat doi ani, acum e în derulare şi circa 75.000 de copii săraci vor sta la şcoală pentru că am avut tupeu să rupem cercul vicios al proiectelor de tip POSDRU de frecat hîrtii şi indicatori pe hîrtie. Dacă ar fi să stau liniştit că nu am trecut degeaba prin viaţa publică, programul „Şcoala pentru toţi“ e dovada – 193 de milioane de euro ajunşi în mod real la copiii săraci. Ei bine, aş vrea să văd discuţia dusă, de la chestiuni strategice din „România educată“ al preşedintelui Iohannis, la chestiuni de acest gen: cine face, cu ce bani, calendarul şi acţiunile exacte. Cred că astfel putem traduce cel mai frumos spiritul ANTI în spirit PRO.

„O Ţară ca Afară“ e o încercare de a da sens concret discuţiei despre modernizarea României. Scriu asta de 1 decembrie, fix înainte de a da OK-ul pentru lansarea otaracaafara.eu. La mulţi ani, România! Vei fi „o ţară normală“ atunci cînd nici unul dintre copiii tăi nu va mai dori să fii „o ţară ca afară“.

***

Articolul a fost publicat în Dilema Veche în cadrul rubricii "O ţară ca afară". Puteţi comenta şi pe site-ul revistei, dilemaveche.ro

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianţei USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite