Nori negri deasupra PNL. Liderii din teritoriu au întors armele împotriva lui Cîţu şi încep pe repede-nainte demersul de schimbare a şefului partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu nu mai are susţinerea prim-vicepreşedinţilor săi  FOTO Inquam Photos / George Calin
Florin Cîţu nu mai are susţinerea prim-vicepreşedinţilor săi  FOTO Inquam Photos / George Calin

La şase luni de la Congres, PNL este iar scindat la nivelul conducerii. O parte a şefiei liberale i-a cerut lui Florin Cîţu să facă un pas în spate, în caz contrar fiind gata să declanşeze un Congres Extraordinar. Cîţu a refuzat, iar acum a pornit tăvălugul şedinţelor judeţene, care să-i mandateze pe liderii locali să ceară congres. Ziua demiterii lui Cîţu, cel mai probabil 10 aprilie.

PNL stă iar pe un butoi cu pulbere. Prim-vicepreşedinţii, mai mulţi vicepreşedinţi, dar şi peste jumătate dintre liderii de organizaţii s-au coalizat şi i-au cerut demisia şefului PNL, potrivit informaţiilor „Adevărul”, sub pretextul că ar trage în jos partidul şi că ar crea o stare conflictuală în interiorul Coaliţiei, în momentul în care iese cu decizii de măsuri care nu ar fi agreate în forurile statutare.

Trei dintre prim-vicepreşedinţii PNL – Lucian Bode, Rareş Bogdan şi Iulian Dumitrescu – sunt fermi pe poziţie, pe tema înlăturării, în timp ce al patrulea, Gheorghe Flutur, a dat semne că nu s-ar ralia, însă până la urmă a fost convins, susţin surse liberale din tabăra celor revoltaţi. În ceea ce priveşte facţiunile implicate în tot procesul de înlăturare, demersului prim-vicepreşedinţilor i s-au alăturat aproape toţi liderii de filială care l-au susţinut pe Orban la Congres, reprezentanţi ai zonei neutre din partid, cum sunt Dan Motreanu sau Ilie Bolojan, dar şi din fosta „echipa câştigătoare”, fie că din jurul lui Iulian Dumitrescu (organizaţii ca Prahova, Teleorman, Ilfov, Călăraşi, Galaţi), fie din apropierea taberei Bode-Rareş Bogdan (Sălaj, Cluj, Sibiu etc.), susţin surse liberale. De exemplu, foştii susţinători ai lui Orban sunt deranjaţi că Florin Cîţu le-ar fi scos toţi oamenii din funcţiile guvernamentale.

Poziţii publice care cer un proiect nou la nivelul partidului au avut Robert Sighiartău (vicepreşedinte), Alexandru Muraru (vicepreşedinte) sau Ben Oni Ardelean. De partea cealaltă, o reacţie a venit din partea lui Alin Nica (şeful PNL Timiş). Surse din conducerea partidului susţin că tabăra anti-Cîţu are în prezent în jur de 30 de lideri, la limită inclusiv pentru luptă dusă prin forurile statutare.

Calea uşoară şi cea dificilă

În cazul în care Florin Cîţu refuză să demisioneze, ceea ce s-a şi întâmplat probabil, potrivit informaţiilor „Adevărul”, liderii PNL iau în calcul să meargă pe varianta convocării unor şedinţe succesive care să ducă spre un Congres Extraordinar. Aseară mai multe şedinţe de Birouri Politice Judeţene au avut loc, organizaţii ca Buzăul, Giurgiul, Vrancea, Sibiul sau Călăraşiul deja solicitând formal convocarea unui Congres Extraordinar.

Pentru convocarea unui Consiliu Naţional ar fi necesar un număr de o treime dintre şefii Birourilor Judeţene, adică preşedinţii de organizaţii, să fie de acord cu reunirea forului sau poate avea loc şi printr-un vot majortar în Biroului Executiv. Mai departe, jumătate din membrii Biroului Politic Naţional sau jumătate din liderii Birourilor Politice Judeţene pot convoca un Congres Extraordinar. Deja în cercul restrâns al conducerii a avut loc discuţia şi cu prmeierul Ciucă pentru un Congres Extraordinar pe 10 aprilie, cu 1.500 de delegaţi

„Nu putem să mai stăm în situaţia asta. Nu mai suntem pe aceeaşi lungime de undă cu Florin (n.r. - Cîţu) şi Dan (n.r - Vîlceanu)”, a precizat unul dintre vicepreşedinţii partidului, sub condiţia anonimatului. În cazul în care Cîţu refuză, Birourile Politice Judeţene trebuie să fie convocate, pentru a fi şedinţe în care să se exprime în favoarea declanşării procedurilor pentru un Congres Extraordinar. Estimările sunt că în două, maximum trei săptămâni situaţia ar fi tranşată şi pe cale statutară. „Până în sărbători tragem linie”, a precizat un membru al conducerii PNL.

Două sunt variantele pentru viitorul partidului: conducere colectivă sau alegeri pentru un nou lider. Soluţia conducerii colective este în prezent un compromis considerat rezonabil, pentru că soluţia alternativă ar fi promovarea unei persoane ca Nicolae Ciucă, un liberal care nu are nici de doi ani carnet de membru de partid. Prin urmare, PNL ar ajunge să aibă iar un lider care mizează doar pe faptul că este premier şi are sprijin de la partenerul liberalilor, Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite