Noile elite liberale, campioane ale traseismului politic. Cum au schimbat unii primari partidele ca pe şosete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liberalii conduşi de Ludovic Orban au ajuns „să nu mai ştie” ce se întâmplă în partid, deşi oamenii de lângă ei negociază racolare după racolare primarilor în funcţie. FOTO Mediafax
Liberalii conduşi de Ludovic Orban au ajuns „să nu mai ştie” ce se întâmplă în partid, deşi oamenii de lângă ei negociază racolare după racolare primarilor în funcţie. FOTO Mediafax

Listele PNL pentru alegerile locale s-au îmbogăţit cu o serie de candidaţi experimentaţi în trecerea de la un partid la altul, fiind cazuri în care primarii au ajuns la a şaptea sau a opta formaţiune.

Goana după voturi a exclus din calcule orice încercare a PNL de a desemna candidaţi integri, fiind preferată varianta sigură a alegerii primarilor care au prima şansă, chiar dacă aceştia au schimbat partidele ca pe şosete, de fiecare dată în propriul interes.

„Adevărul” vă prezintă cazurile unor candidaţi cu un bogat CV al traseismului politic. Liberalii din Neamţ l-au adus în partid, de la PSD, pe Ion Rotaru, primar al comunei Alexandru cel Bun. Rotaru e unul dintre cei mai cunoscuţi aleşi locali. În 1996 a câştigat primăria Piatra Neamţ pe listele PDAR, formaţiunea care a avut doar doi primari la acele alegeri, iar patru ani mai târziu a câştigat, tot la Piatra Neamţ, un mandat pe lista PD. După eşecul din 2004, candidează pe listele Partidului România Mare şi câştigă Primăria Alexandru cel Bun. A fost exclus în 2012 din PRM şi s-a înscris în PDL. Doar pentru doi ani.

Aprecierea sinceră pentru Udrea

Ion Rotaru a devenit cunoscut la nivel naţional după ce la o şedinţă de Consiliu Judeţean, în 2012, a luat cuvântul şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de miniştrii liberali, cu excepţia Elena Udrea, singurul ministru care are „sânge în păsărică”. Ulterior, primarul a explicat limbajul prin faptul că el este „de la ţară” şi are „vocabular ţărănesc”. PDL l-a ajutat să obţină un nou mandat de primar, dar Rotaru a plecat prin Ordonanţa Dragnea, în toamna lui 2014, de la PDL la UNPR, fără să-şi piardă mandatul. Însă UNPR a fost doar un popas politic, ultimul mandat fiind câştigat pe lista PSD.

Aşadar, Ion Rotaru reuşeşte acum, după 24 de ani de politică, să ajungă în al optulea partid. Dacă va ieşi primar, acesta ar ajunge la performanţa de a avea câte un mandat de primar pe lista a nu mai puţin de şase partide politice. 

PNG, UNPR, USL, PSD, PNL

Un alt primar care a descoperit aplecarea spre liberalism e Vili Pasăre, primar al localităţii Drăgoteşti din judeţul Gorj, plecat din PSD la PNL. Recentul transfer are o lungă experienţă în traseismul politic.

La primul mandat, Vili Pasăre a candidat din partea Partidului Noua Generaţie şi a avut sloganul „Jur să fac o Românie puternică şi curată ca soarele sfânt de pe cer”. A câştigat şi a ajuns primar. În 2006 a fost arestat pentru o zi, fiind acuzat de luare de mită, dar a fost achitat de Tribunalul Gorj. Pasăre a fost reconfirmat la primărie şi în 2008, tot din partea PNG. Era încă perioada de glorie a partidului condus de Gigi Becali, om de afaceri şi deţinător al clubului de fotbal FCSB. 

Ion Rotaru, Vili Pasăre, Ştefan Condu şi Nicolae Pandea. FOTO Colaj Adevărul

Imagine indisponibilă

Odată cu apropierea alegerilor din 2012, Vili Pasăre a mers spre un alt partid, UNPR, fiind chiar pus într-o funcţie a filialei judeţene. Însă până la urmă alesul local s-a răzgândit şi a candidat pe listele USL, dar din partea PSD. A câştigat mandatul şi chiar a pus umărul în acea vară la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Excesul de zel al lui Vili Pasăre îl va aduce pe acesta în faţa procurorilor la audierile făcute în cazul Dosarului Referendumul, în condiţiile în care în localitatea sa prezenţa la referendum a fost de peste 100%. A scăpat doar cu audierea. Alesul social-democrat a rămas consecvent şi în 2016, condiţiile în care PSD era pe val, a mai câştigat un mandat prin candidatura pe lista formaţiunii conduse de Liviu Dragnea.

Orban şi-a ales primar traseist

Premierul Ludovic Orban are domiciliul în localitatea ilfoveană Dobroeşti. Candidatul liberal din această comună, Ştefan Condu, a făcut, la rândul său, un tur al partidelor politice. Primul partid pe la care a trecut a fost PDL, pe listele căruia a ajuns în Consiliul Local. În 2015 a trecut în barca PSD, fără demisie oficială din PNL, fiind ales şi viceprimar. După ce la alegerile din 2016 nu a găsit sprijin la PSD sau PNL, Condu a candidat pe lista PSRO, formaţiunea condusă de Mircea Geoană. Negocierile cu liberalii l-au propulsat în funcţia de viceprimar, iar timp de trei ani, între 2016 şi 2019, cât primarul de drept a fost suspendat, Condu a fost cel care a condus localitatea.

Trecerea oficială la PNL a fost anunţată pe 12 august, printr-un mesaj pe Facebook: „Vă anunţ oficial că voi candida la funcţia de primar al comunei Dobroeşti din partea Partidului Naţional Liberal! Apropierea mea de acest partid s-a produs în timp, în ultimii doi ani, mai ales pentru că am descoperit o echipă de oameni capabili şi uniţi în echipa PNL Ilfov. Susţinerea unui partid puternic, majoritar în Consiliul Judeţean, va aduce multe beneficii localităţii noastre.”

Veteran PSD-ist trece la PNL

Nicolae Pandea este unul dintre cei mai longevivi aleşi locali ai PSD, fiind la al şaptelea mandat de primar al comunei Ştefan cel Mare din Călăraşi. Pandea a fost membru PCR, apoi FSN, PDSR şi PSD. După 31 de ani de social-democraţie, Pandea virează spre dreapta politică. Explicaţia oficială e că ultimele conduceri ale partidului nu l-au băgat în seamă, deşi este unul dintre veteranii formaţiunii.

„Cert este că de un an şi ceva, poate chiar mai bine, într-un fel am cam fost marginalizat, ca să zic aşa. În 2019 trebuia să ţinem congresul PSD pentru alegeri, eu în calitatea mea de cel mai vechi primar în funcţie şi membru PSD, sunt primarul cu şapte mandate de la PSD Călăraşi, n-am avut loc pe lista de delegaţi pentru congresul PSD-ului. Şi-am văzut pe lista aceea, aprobată, oameni veniţi de un an în partid, sau oameni care n-aveau niciun fel de contribuţie, sau oameni care n-aveau niciun vot în spate”, a declarat Pandea, într-un interviu pentru Digi24. Prin plecarea sa la PNL, PSD a decis să facă rocada, adică să-l ia pe fostul candidat al PNL pentru comuna Ştefan cel Mare.

Ludovic Orban, întrebat de ce PNL a procedat astfel cu desemnarea candidaţilor pentru primării, a dat un răspuns sfidător. „Nu cunosc detalii legate de acest subiect. Ştiţi poziţia mea legată de acest subiect. Dacă mai aveţi întrebări…”, afirmat premierul.

PNL a racolat în ultimele luni peste 150 de primari ai altor partide, susţin surse liberale pentru „Adevărul”. Numărul final al acestora va fi ştiut marţi seară, după ce se va termina ultima zi de depunere a candidaturilor. Estimările liberale sunt că vor fi peste 200 de candidaţi traseişti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite