Noi cu cine votăm? Teodor Atanasiu vrea să devină senator de Alba-Iulia din partea USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Atanasiu este candidatul USL în primul colegiu senatorial din Alba FOTO Adevarul
Teodor Atanasiu este candidatul USL în primul colegiu senatorial din Alba FOTO Adevarul

Teodor Atanasiu va candida pentru un mandat de senator din partea USL în colegiul uninominal numărul 1 (Alba-Iulia – Cugir – Zlatna) al judeţului Alba Iulia.

Teodor Atanasiu este preşedintele PNL Alba din 1993. În perioada 2004-2006 a fost ministrul Apărării Naţionale în Guvernul Tăriceanu. În 2008 a câştigat un mandat de deputat pe listele PNL.

În august 2012, procurorii DNA au început urmărirea penală a preşedintelui PNL Alba, acesta fiind învinuit de infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte. Cea mai gravă acuzaţie adusă de DNA deputatului este cea de asociere pentru săvârşire de infracţiuni pentru care se prevede pedeapsa de până la 15 ani.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, i-ar fi transmis interlopului Gheorghe Grosu bani printr-un intermediar drept recompensă pentru munca acestuia în mobilizarea electoratului la referendum.

„În rezoluţia de începere a urmării penale, procurorii au reţinut că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, învinuitul Atanasiu Teodor, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei PNL Alba, în înţelegere cu învinuitul Samson Dumitru, a iniţiat o acţiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania şi Banat la referendumul din data de 29 iulie prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani şi alte foloase materiale”, se arată în comunicatul DNA .

Gheorghe Grosu este un cunoscut interlop din Alba cercetat în mai multe dosare penale. Are o condamnare de cinci ani de închisoare pentru constituire şi aderarea la un grup infracţional organizat. Condamnarea a fost pronunţată, în primă instanţă de Tribunalul Vâlcea, în iunie 2012. În acelaşi dosar Grosu a mai fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri.

În timpul mandatului său de parlamentar, Atanasiu a luat cuvântul de 112 ori în plenul şedinţelor Camerei, a semnat 10 iniţiative legislative şi se plasează pe locul 239 în topul clasamentului de prezenţă al Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite