Scandal în Parlament pe tema impozitării pensiilor speciale pentru Parlament. USR, acuzat de ipocrizie de PNL

Scandal în Parlament pe tema impozitării pensiilor speciale pentru Parlament. USR, acuzat de ipocrizie de PNL

Marcel Ciolacu. FOTO Inquam Photos

Plenul reunit s-a reunit azi să voteze rectificarea bugetară şi să aprobe mai multe documente trimise de Preşedinţie. De asemenea, s-a votat şi proiect prin care are loc impozitarea drastică a pensiilor speciale pentru parlamentari. Nu a lipsit scandalul însă. Parlamentarii USR nu au votat şi au afirmat că legea va pica la Curtea Constituţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Cu 354  de voturi „pentru”, o abţinere şi în condiţiile în care 43 de parlamentari nu au exercitat votul, plenul reunit al Parlamentului a aprobat, joi după amiază, prevederile din Legea pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal referitoare la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Conform deciziei, pensiile de care beneficiază deputaţii şi senatorii vor fi impozitate cu 85%.

UPDATE Marton Arpad, deputat jurist al UDMR: Gabriel Andronache a explicat clar procedura. Am dezbătut şi hotărât în aşa fel încât legea să fie constituţională. În Comisia de statut membrul USR a votat „pentru”. A fost unitate în comisie. 

UPDATE Dan Barna, preşedinte USR: Prin ceea ce faceţi astăzi, vă asiguraţi că legea de ieri devine neconstituţională.

UPDATE Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, îi acuză pe cei din USR de ipocrizie, pentru că nu ar vrea impozitarea pensiile speciale ale magistraţilor, ale personalului de la Curtea de Conturi şi ale parlamentarilor.

UPDATE Ionuţ Moşteanu deputat al USR, a cerut punerea pe ordinea de zi a Plx 282/2017, proiect de lege prin care are loc eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

UPDATE George Dîrcă, senator al USR, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a la proiectului de lege prin care are loc impozitarea progresivă şi a pensiilor speciale ale parlamentarilor. USR susţine că e neconstituţională votarea acestui proiect, din nou, după ce în urmă cu o zi au fost impozitate aproape toate pensiile speciale. 

Gabriel Andronache, jurist al PNL, a explicat faptul că e necesară această procedură pentru a nu exista suspiciuni de neconstaţionalitate. 

UPDATE Pe ordinea de zi a plenului reunit va fi doar rectificarea bugetară. Iniţial, funcţiile de la buget ar fi trebuit să fie pe ordinea de zi a şedinţei de joi, potrivit unor surse politice.


Cele mai bine remunerate funcţii scoase la bătaie de Parlament sunt şefia şefia ASF şi şefia ANRE. Conform negocierilor, şefia ASF ar urma să ajungă la Nicu Marcu, susţinut de liberali. Aproape 14.000 de euro câştiga lunar fostul preşedinte al ASF. În schimb, la ANRE ar urma să fie impus deputatul Iulian Iancu, unul dintre politicienii promovat intens de propaganda rusă. Şi aici veniturile lunare sunt de de peste 9.000 de euro. 

Şi la Curtea de Conturi a fost depusă o candidatură controversată pentru şefia instituţiei. Niculae Bădălău vrea să fie vicepreşedinte al instituţiei, cu toate că studiile sale în domeniu sunt problematice. Bădălău a mai încercat să obţină aprobarea PSD pentru şefia Curţii de Conturi în 2017, dar Dragnea s-a opus. În jur de 5.000 lunar ar urma să primească Bădălău la Curtea de Conturi.

O candidatură controversată este şi la şefia CNCD. Senatorul Adrian Diaconu este considerat favorit. 

Fost ofiţer în IPJ Timiş, Diaconu a fost achitat în 2014 într-un dosar de furturi auto, vechi de peste 15 ani, prin aplicarea legii penale mai favorabile după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal şi prin prescrierea faptelor, scrie publicaţia G4media. „Un poliţist activează în domeniul drepturilor omului sau nu? Prin natura educaţiei şi a profesiei, mă gândesc că pot decela între bine şi rău. De formaţie, am fost de partea binelui”, a declarat Diaconu pentru Libertatea.
 
Pe lângă funcţia de şef al instituţiei, CNCD va fi completat şi cu alţi şase membri, mandatele fiind expirate din primăvară, dar au fost prelungite de Guvern până la votul din Parlament.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: