oameni în jurul cărora se dau târcoale obediente, graţie funcţiilor înalte în care au fost instalaţi, hotărând, chiar şi numai în parte, destinul societăţii ori al unui domeniu sau altul, posesori de înalte distincţii, fie ele simbolice, sau de importante premii, parvenind în elita cutărei bresle. Or, în cele mai multe cazuri, toate acestea şi încă altele, s-au întâmplat cu bună ştiinţă, iar atunci când nu s-a ştiut, fiind ulterior descoperiţi, nu puţine lichele au sărit în apărarea lor, invocând fel de fel de motive, acordând fel de fel de clemenţe, în vreme ce mulţimea asista nepăsătoare sau chiar distrată la tot acest trist bâlci -- ceea ce demonstrează că, în realitate, pentru român, totul nu e decât o bagatelă şi pe nimeni nu interesează nimic. Sunt vinovaţi că au cântat în strună comunismului, că au închinat ode regimului, că au ridicat în slăvi dictatorii, că au tras foloase de pe spinarea mulţimii asuprite, că au furat, că au minţit, că au fost laşi, obedienţi, lepre, şi încă altele, dar numai "ei" şi "ai lor". "Noi" şi "ai noştri", nu. În cazul "nostru", avem justificări pentru tot ― ne stau la picioare toate circumstanţele atenuante din lume, transformându-ne astfel lichelismul în disidenţă, eroism, jertfă, iar pe "noi" în victime care trebuie astăzi respectate, despăgubite, instalate numaidecât în funcţii semeţe şi retribuite eminamente ”special” cu toate lovelele lumii, fiindcă ”prostimea” manipulată şi buzunărită ne ţine spatele sau tace mâlc -- imensa ei majoritate, semănându-ne leit; ceea ce ne permite să-ntindem liniştiţi batista pe ţambal, reuşind să ducem în derizoriu totul. "Noi" suntem ţara, "noi" suntem legea, "noi" suntem idealurile şi mândria ei. Puterea "noastră" stă-n tăcerea prostimii, or asta înseamnă totul: putere, avere, glorie. După "noi", potopul ― se vor găsi apoi destui proşti să ne ridice statui, nu vom muri de tot.