Noi probleme în USR. O organizaţie a trecut în întregime la PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii organizaţiei USR Zăneşti s-au înscris, în bloc, în PNL, săptămâna trecut, fiind nemulţumiţi de stilul de conducere al lui Dan Barna. Anunţul a fost făcut pe Facebook de fostul preşedinte al organizaţiei, Emil Constantin, care a adăugat că filiala USR Neamţ a devenit „o societate cu acţionar unic”.

„USR însemna cândva o poezie frumoasă, recitată de un copil inocent. Pe măsură ce timpul a trecut, am descoperit că Politica Altfel nu era deloc cea la care mă aşteptam. Regret să spun că am constatat că în USR democraţia şi spiritul de echipă au valoare doar de slogan. Uşor-uşor, USR Neamţ mi s-a arătat a fi mai degrabă o societate cu acţionar unic, în care nu conta decât ascultarea şi obedienţa. De aceea, oamenii pe care i-am adus alături s-au demotivat treptat şi s-au retras. Am ajuns să fiu judecat şi marginalizat de colegii de nivel superior pentru că aveam puncte de vedere care nu conveneau. Nu pot fi performant şi nu pot rămâne într-un partid în care diferenţa de opinie şi gândirea critică sunt sancţionate ca delicte”, a scris Emil Constantin pe Facebook. 

„Vom întări echipa PNL Zăneşti pentru că această comună nu mai merită şi nu mai trebuie să fie condusă în acest stil autocrat şi lipsit de viziune. Mulţumesc pentru primire, susţinere şi încredere preşedintelui Mugur Cozmanciuc, prim-vicepreşedintelui Andrei Carabelea şi întregii echipe a PNL Neamţ”, a continuat fostul lider USR. 

Dan Barna e din ce în ce mai contestat în interiorul USR, nemulţumirile fiind mai ales legate de excluderile făcute de acest şi echipa sa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite