Nistor, lider sindical: "Am cerut desfiinţarea DNA fiindcă vrem să dispară metodele staliniste"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Nistor, lider al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, a negat mai întâi existenţa unui astfel de document, apoi a recunoscut şi a explicat că sindicatele sunt şi ele societate civilă, iar el doreşte ca toţi românii să fie liberi, să se exprime fără frică, nu  cum se întâmplă acum.

La începutul convorbirii, Nistor a negat vehement existenţa documentului.

Apoi, în pofida faptului că este un om calm, în mod obişnuit, Marius Nistor a izbucnit: „Da, am semnat documentul respectiv şi îmi asum respeonsabilitatea pentru cele cerute acolo”.

Dovada că USL vrea să desfiinţeze DNA, CNSAS, ANI şi Curtea Constituţională

Nistor spune că s-a cerut desfiinţarea ANI, a Curţii Constituţionale, a DNA, CNSAS  şi a celorlalte instituţii, pentru a le depolitiza: „Susţin depolitizarea acestora fiindcă trebuie să dispară în totalitate metodele staliniste practicate de aceste instituţii”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite