Nişte penali sunt discriminaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am aflat recent că preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost amendat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că a lezat ,,demnitatea persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi (sic)”.

Ca să ne facem o părere, să reluăm foarte sumar faptele. 1) În februarie, referindu-se la atacul concertat asupra DNA şi în genere asupra justiţiei, preşedintele Iohannis a afirmat că „nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii“. 2) CNCD a votat pe 9 mai, cu 5 la 4, pentru sancţionare întrucât termenul „penali“ reprezintă discriminare în acord cu art. 15 din OG 137/2000. 3) Articolul cu pricina spune în felul următor (voi spicui): „Constituie contravenţie ... orice comportament manifestat în public, ... care ... vizează atingerea demnităţii ... îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia (sic)“.

Am subliniat termenul „şi“ tocmai ca să se observe eroarea logică de argumentare a CNCD. Observăm că CNCD a interpretat art. 15 în sensul că anumite persoane au fost lezate în demnitatea lor. Atât. Or, ar fi trebuit să fie îndeplinite toate condiţiile cerute de lege, adică în limbajul juriştilor, cumulativ. Afirmaţia preşedintelui ar fi trebuit să lezeze demnitatea unor persoane aflate în procedură judiciară şi, simultan, să fi vizat fie rasa, fie naţionalitatea, fie etnia, fie religia, fie categoria defavorizată. Cum nici una din toate acestea nu este prezentă în declaraţie, mai rămâne numai ultimul element, categoria defavorizată - fiind ceva cu multă subiectivitate, adică greu de demonstrat ce înseamnă a fi defavorizat.

Dacă aşa stau lucrurile, ar fi normal şi legal ca CNCD să sancţioneze pe toţi cei care folosesc termenul „penali“, inclusiv pe autorul acestor rânduri.

Faptul că CNCD induce ideea că nişte penali ar fi persoane defavorizate este, după opinia mea, extrem de grav. Indiferent dacă sunt simpli inculpaţi sau dacă sunt deja condamnaţi definitiv şi irevocabil, persoanele penale la care face referire preşedintele Iohannis se află în importante funcţii de conducere ale statului român, conduc instituţii, ministere, direcţii, sau se află în Parlament, aşadar au privilegii infinite, iar asta nu este o exagerare, în raport cu cetăţenii obişnuiţi, şi cu toate acestea observăm că CNCD consideră că aceste persoane ar fi defavorizate şi discriminate.

Dacă aşa stau lucrurile, ar fi normal şi legal ca CNCD să-i sancţioneze pe toţi cei care folosesc termenul „penali“, inclusiv pe autorul acestor rânduri. Închei prin a sublinia că mă voi autodenunţa: după ce voi publica textul pe blogul prestigiosului ziar Adevărul, voi trimite o copie pe adresa CNCD în care voi solicita ca autorul să fie sancţionat în conformitate cu articolul 15 din OG 137/2000.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite