Nicolicea, atac la jurnalistul „Adevărul“ Liviu Avram: Ce să-i ceri unui om beat? A scris un articol la adresa mea în care motivele erau şliboviţa şi fernetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea

Deputatul PSD Eugen Nicolicea l-a jignit pe jurnalistul „Adevărul“ Liviu Avram, după ce aceasta, prezentând câteva exemple în care Eugen Nicolicea a interpetat legea anapoda, a susţinut, într-un editorial, că a lăsa Comisia Juridică pe mâna deputatului PSD e sinonim cu a pune o lamă de bărbierit la dispoziţia unei maimuţe.

 „Cum să comentez comentariile unuia care cred că era sub influenţa băuturilor alcoolice? Nu are rost. Şliboviţă mi se pare. Chiar a scris un articol tot la adresa mea în care motivele lui erau şliboviţa şi fernetul. În ce manual de zoologie a citit el aia cu lama şi maimuţa? Poate se referea la Lama din America de Sud. Cred că era beat când a scris", a declarat Eugen Nicolicea pentru stiripesurse.ro.

Totuşi, deputatul PSD nu are de gând să-l dea în judecată pe Liviu Avram. "E atât de clar că sunt deplasate comentariile încât nu le-am pus decât pe seama faptului că era puţin beat. Ce să-i ceri unui om beat?", a mai declarat Eugen Nicolicea.

Ce a scris Liviu Avram despre Nicolicea

„Manualele de zoologie explică destul de clar de ce e riscant să pui o lamă de bărbierit la dispoziţia unei maimuţe: se lasă cu vărsare de sânge. Deşi par să fi fost prezenţi la lecţiile de zoologie, liderii PSD au omis, din motive inexplicabile, acest aspect atunci când au pus Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor sub preşedinţia lui Eugen Nicolicea. Şi omul s-a apucat de treabă. Eugen Nicolicea are un talent cu totul aparte de a citi şi interpreta legile. Expunerile sale au devenit, în sine, un impresionant spectacol de sofisme, enunţuri paralogice şi paradoxuri înmărmuritoare. Iată două exemple recente", a scris Liviu Avram în Adevărul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite