Nevoia de luciditate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mi s-a întâmplat de câteva ori în viaţă să trăiesc momente în care ţara s-a aflat în situaţia de a trece prin evenimente de o asemenea gravitate încât s-a impus adoptarea unor măsuri excepţionale.

E vorba, în primul rând, despre catastrofe naturale, precum inundaţiile din anii 1970, 1974, 1975 sau despre devastatorul cutremur din seara zilei de 4 martie 1977.

Autorităţile comuniste ale vremii au luat, în respectivele situaţii, pe lângă măsurile care se impuneau şi altele cu caracter propagandistic sau chiar profund nedemocratic. Aşa au fost prelungirea abuzivă a timpului de muncă la 12 ore pe zi, chiar şi în acele sectoare în care nu exista nici cea mai mică justificare pentru o astfel decizie, donarea obligatorie a unei jumătăţi din salariu şi înfiinţarea a tot felul de conturi ale solidarităţii şi omeniei a căror gestionare a fost trecută în subordinea Elenei Ceauşescu, fără ca, mai apoi, nimeni să nu ştie ce s-a făcut şi unde s-au dus banii, trimiterea în magazine şi vânzarea pe bani buni a ajutoarelor venite din străinătate, exacerbarea cultului personalităţii. Este şi astăzi reprodusă în felurite materiale de presă o fotografie antologică din martie 1977, fotografie care spune mai mult decât o sută de editoriale despre felul de a fi al cuplului dictatorial. În respectivul document apare Elena Ceauşescu, înveşmântată într-o blană scumpă, venită împreună cu “eroul între eroii neamului” să vadă un morman de ruine şi să dea indicaţii preţioase.

În decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a decretat Starea de necesitate în încercarea disperată de a-şi salva regimul şi dictatura personală.

După 22 decembrie 1989, România democratică sau în curs de democratizare a cunoscut câteva momente de cumpănă. Printre ele s-au numărat şi mineriadele. Cu ocazia celei din ianuarie 1999 s-a pus problema decretării stării de urgenţă. S-a întocmit atunci, în mare grabă, OUG 1/1999 care, cu modificări, a devenit lege, adoptată de Parlamentul României de abia în noiembrie 2004. Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 12 noiembrie acelaşi an. Viaţa fiind îngăduitoare cu românii, până la începutul acestei săptămâni nici un şef de Stat al României nu a fost obligat să recurgă la decretarea stării de urgenţă în temeiul articolului nr. 114, aliniatul 4 din Constituţie. A trebuit să o facă preşedintele Klaus Werner Iohannis. Pentru ca unele măsuri excepţionale deja luate să aibă garanţia de legalitate, pentru ca adoptarea altora de care s-ar putea să fie nevoie să se desfăşoare cu maximă rapiditate, poate şi fiindcă decretarea acestei Stări a fost cerută de Avocatul Poporului. Or, doamna Renate Weber, care ocupă respectivul post prin aranjamente politice şi drept compensaţie că nu a fost aleasă europarlamentar numai că îl simpatizează pe dl. Iohannis nu poate fi suspicionată.

România nu este nicidecum singura ţară europeană în care s-a instituit această măsură excepţională, dar, indubitabil, necesară.

Cu toate acestea iată că au apărut şi cârcotaşii de profesie. Specializaţii în procese de intenţie. Duminică seara, reînviatul Marius Tucă Show a consacrat vreo două ore unor vorbe de clacă schimbate de realizatorul emisiunii şi, aţi ghicit!, Ion Cristoiu.

La ce concluzie au ajuns cei doi mari înţelepţi ai naţiei? 1. Starea de urgenţă va permite îmbogăţirea clientelei de partid a liberalilor. Va facilita corupţia. Tocmai de aceea se va trece la instituirea ei. 2. Starea de urgenţă va fi folosită de autorităţi pentru a pune botniţă presei.

Las pentru moment la o parte discutarea primei aberaţii. Mă ocup doar de cea de-a doua. E adevărat, legea stării de urgenţă prevede posibilitatea legală a autorităţilor „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”. La fel de adevărat e că, chiar în timp ce cei doi mega-iluştri îşi dădeau cu presupusul, în cadrul conferinţei sale de presă de la Vila Lac 1, premierul Ludovic Orban a admis că s-ar putea recurge la eliminarea unor postări din categoria fake news ori susceptibile a induce panica în rândul populaţiei. Cu doar o zi sau două înainte o altă mare conştiinţă românească, l-am numit pe clovnul Mircea Badea, omul Varanului, lansa în spaţiul virtual ideea că emisiunile Antenei 3 ar putea fi suspendate. Numai că Antena 3 este un post fruntaş care comite astfel de fapte condamnabile şi beneficiază de înalta protecţie a CNA. Este urmată îndeaproape de un alt post de televiziune fidel PSD, România tv. Nici cu Realitatea Plus nu mi-e ruşine de când Cozmin Guşă a livrat-o pe tavă aceluiaşi partid. Luni, acelaşi Ion Cristoiu publica pe blogul propriu, cât şi în Evenimentul zilei alarmistul articol Starea de urgenţă - un bun prilej pentru ca miliţienii de la MAI să pună bocancul pe obrazul presei independente.

Nu cred că se va ajunge până aici. Prevederile cuprinse în Decretul referitor la Starea de urgenţă semnat ieri de preşedintele Iohannis sunt mai mult decât rezonabile. Cred însă că avem nevoie de responsabilitate. Or, a propaga tot felul de scenarii apocaliptice precum cel al raţionalizării alimentelor despre care au făcut vorbire Antenele voiculesciene şi România tv a fugarului Sebastian Ghiţă ori cel ce socoteşte ca iminentă recurgerea la o serie de măsuri cu caracter dictatorial mi se par a fi lucruri mai mult decât condamnabile. Faptul că un politician precum dl. Călin Popescu-Tăriceanu vorbeşte despre începutul dictaturii d-lui Klaus Iohannis nu face decât să mai dovedească o dată că respectivul este complet rupt de realitate.  Avem acum nevoie de solidaritate, de încredere unii în alţii şi în autorităţi. Nu de scenarii alarmiste precum cele pe care le-am amintit în cursul însemnărilor mele de azi şi nici de şefi de partid, fie ele şi de buzunar, iresponsabili precum dl. Tăriceanu.

Respectivelor scenarii se cuvine să li se opună fermitatea lucidităţii. Şi- de ce nu?- replici legale. Libertatea presei e una. Intoxicarea opiniei publice şi responsabilitatea jurnalistică cu totul altceva. Pe de altă parte, autorităţile trebuie să îmbunătăţească tot ceea ce ţine comunicarea publică. Începând cu informarea corectă în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate a populaţiei (în nici un caz să nu se repete ceea ce s-a petrecut în zilele tragediei de la colectiv) şi continuând cu toate măsurile adoptate.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite