Nem, nem, întotdeauna!

Legea Trianon a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Prin asta, s-a transmis un mesaj paradoxal, un răspuns inept maghiarilor care se scoală şi se culcă cu ”nem, nem, soha!”

Statul român n-a reuşit să părăsească pista luptelor greco-romane ale naţionalismului. Teatral sau nu, nu mai are rost să discutăm. Legea este, nu-i aşa, lege, stipulată unde ea trebuie să fie stipulată. 4 iunie a devenit sărbătoare oficială. Acum, tot naţionalismul stupid şi îngrădit devenise oficial, naţionalism de stat. România şi-a asumat caracterul, identitatea de stat refractar şi desuet.

Este şi mai trist că asta s-a întîmplat sub un guvern pretins-liberal şi cu un preşedinte aşijderea. Îmi pare rău că propunerea cinică a unor politicieni patrioţi din Caragiale a trecut totuşi prin parlamentul ţării în care mă născusem.

Am scris de nenumărate ori că în cazul naţionaliştilor maghiari, o sută de ani trecuseră în van, ei nu pot să scape de o durere pe care nici măcar nu au experimentat-o; nu pot şi nici nu vor. Reflexia, ironia, autoironia sunt pentru ei nişte toane intelectuale şi îi sprijină şi un guvern maghiar fals nostalgic.

Ştiam că o sută de ani trecuseră degeaba şi în cazul naţionaliştilor români. Dar mă aşteptam să nu fie lege.

Şi iată că a devenit. Defilările ceauşiste şi-au găsit continuitatea. Partidele, Trianonul şi România ar putea fi subiectele noilor melodii cîntate de elevi online sau offline. Pentru că, hotărît lucru, majoritatea partidelor nu vor să renunţe la cartea naţionalismului funciar. De fapt, îi înţeleg: nu trebuie să faci nimic, nu trebuie să-ţi baţi capul cu renovarea spitalelor, cu construirea unor spitale noi, cu învăţămîntul aflat la ananghie, cu tensiunile sociale care vor izbucni datorită pandemiei. Trebuie doar să sărbătoreşti Trianonul şi să zici că eşti român cu drapelul în diagonală.

Doamne, unde am ajuns!