Negoiţă, la congresul Pro România: Tot ce înseamnă politică azi stârneşte antipatii din cauza liderilor politici. Să fim Pro România, un demers în care cred

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă. Foto: Inquam.
Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă. Foto: Inquam.

Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a participat duminică la primul congres al partidului Pro România, fondat de Victor Ponta. Acesta a ţinut inclusiv un discurs în care a declarat că, într-o perioadă în care „e trendy să fii contra”, „a fi Pro România e un demers în care crede”. Edilul Sectorului 3 a mai precizat şi că „tot ce înseamnă politică stârneşte acum antipatii din cauza liderilor politici”.

„Îi mulţumesc fostului şi actualului meu prieten Victor Ponta pentru că m-a invitat la acest congres şi de când mi-a făcut această propunere, cred că a durat două secunde să mă gândesc şi am acceptat-o. Am venit aici să vă felicit pentru curaj. Azi, într-o Românie în care foarte mulţi sunt contra, suntem ţara lui Gică contra, adică nici nu contează despre ce vorbim, e trendy să fii contra. Faptul că vă asumaţi să fiţi pro este o abordare constructivă", a declarat Negoiţă duminică la primul Congres naţional al Pro România.

Primarul Sectorului 3 a vorbit despre cum văd românii politica şi a explicat că, din cauza liderilor politici, s-a stârnit multă antipatie. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că este întrebat adesea de oameni „despre un singur nume”, despre care nu poate să vorbească, sugerând astfel că în politică e bine să fii sincer. 

„Chiar dacă avem o atitudine proactivă, chiar dacă suntem pro România, chiar dacă avem obiective corecte, vreau să vă spun că în viaţă în general şi în politică în special trebuie să avem o atitudine sinceră. Mă întâlnesc pe stradă cu cetăţeni. Domnule, ziceţi-ne şi nouă de... Preponderent e un nume care rosteşte. Domnule, e cam fals, e cam perfid? Că aşa se vede de la noi. Sunt în dificultate să le răspund atâta timp cât ştiu despre cine e vorba. Cred că este foarte important să fim sinceri”, a susţinut Negoiţă.

Acesta  a mai afirmat că Pro România este un demers în care crede, într-o perioadă este „trendy" să fii antinaţional.

„Într-o perioadă în care toţi ne orientăm şi ne asumăm o atitudine către Occident, către Europa, către SUA, parteneriat strategic, către NATO, ba, mai mult, într-o perioadă în care să fii antinaţional a devenit trendy, dacă vorbeşti de rău România la Bruxelles este un act de fineţe, eşti modern, să ne asumăm să fim Pro România mi se pare un demers în care cred şi vă încurajez în această direcţie", a spus Negoiţă.

Robert Negoiţă, unul dintre apropiaţii Gabrielei Firea, a abordat recent o atitudine critică vizavi de liderul PSD Liviu Dragnea, sugerând că eşecul referendumului i se datorează şefului social-democrat. 

„Un lider este acela care reuşeşte să convingă oamenii să îl urmeze în proiecte, în activităţi şi idei. Dar asta presupune că liderul le reprezintă interesele, adică el cunoaşte, înţelege şi îşi asumă nevoile comunităţii în vârful căreia se poziţionează. Nicio persoană care este ruptă de realitatea comunităţii, care nu îi înţelege problemele concrete şi care nu are capacitatea de a prioritiza rezolvarea acestor probleme, în funcţie de ce este necesar şi imediat, nu va putea fi cu adevărat un lider", a scris Robert  Negoiţă într-un mesaj postat duminică seară pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite