Negocieri între partidele mici: Nicuşor Dan rămâne un lup aproape singuratic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan

Partidele oneste apărute pe plan local nu se înghesuie să fuzioneze cu formaţiunea naţională condusă de Nicuşor Dan, Uniunea Salvaţi România (USR), pentru că astfel şi-ar pierde identitatea. Însă Nicuşor Dan mizează pe forţe proprii şi îşi propune nu doar să treacă pragul electoral, ci să obţină în toamnă 10%

Partidul naţional anunţat de Nicuşor Dan imediat după alegerile locale – Uniunea Salvaţi România (USR) – va fi înregistrat oficial săptămâna viitoare. Planul iniţial era ca noua sa formaţiune să-şi unească forţele cu partidele mici, dar oneste, apărute pe plan local, iar astfel să se formeze o alterrnativă reală la partidele tradiţionale: PSD, PNL, PMP şi UDMR. „Am scanat tot ce este mişcare independentă apărută în România şi manifestată la alegerile locale. Nu vorbim de partide noi formate din politicieni vechi, nu, cu ăştia nu discutăm“, a spus Nicuşor Dan, ieri, la Adevărul Live.

Numai că partidele mărunte care au reuşit să scoată un scor cât de cât bun în iunie, la locale, ţin la trecutul lor - deşi scurt - şi nu vor să se topească în formaţiunea lui Nicuşor Dan. „Partidele locale au o dilemă de identitate. S-au definit ca partide adresate comunităţii locale şi cred că, odată cu dizolvarea lor într-un partid naţional, şi-ar pierde identitatea. Ideal ar fi ca partidele să-şi păsterze identitatea şi să facă şi o alianţă“, spune Nicuşor Dan.

Numai că, pragmatic vorbind, această variantă este imposibilă, întrucât ar duce spre eşec. De ce? Din cauza pragului electoral. Legea spune că, pentru a intra în Parlament, orice partid trebuie să obţină 5% din voturi la nivel naţional. În cazul unei alianţe, pragul electoral creşte. Spe exemplu, dacă alianţa este formată din două partide, pragul sare la 8%. Pentru trei partide - 9%, iar pentru patru sau mai multe - 10%. Aşadar, dacă USR-ul lui Nicuşor Dan ar face alianţă cu toate partidele locale, ar fi obligată să obţină cel puţin 10% pentru a intra în Parlament. Deci riscul să rămână în afara Legislativului ar fi foarte mare, iar trecutul ne oferă un exemplu grăitor. „Este exact felul în care PNŢCD a ieşit din viaţa politică în anul 2000 mergând într-o alianţă care i-a crescut pragul electoral“, rememorează liderul USR.

Punând răul în faţă, Nicuşor Dan anunţă: „Cu părere de rău, opţiunea noastră, a USR, este să nu mergem într-o alianţă. Dacă vor să colaboreze, cel mai eficient ar fi (ca partidele locale – n.r.) să fuzioneze“. Deci marea dilemă a micilor partide este următoarea: ori îşi şterg cu buretele identitatea, fuzionează cu USR şi trimit oameni în Parlament, ori merg pe cont propriu, dar au şanse infime să treacă pragul electoral.

Primele dispute
Părerile sunt împărţite. Spre exemplu, partidul „Pentru Iaşi“, condus de Andrei Postolache, este foarte aproape de a bate palma cu Nicuşor Dan, însă, la Târgu-Mureş, Partidul Oamenilor Liberi, înfiinţat de Dan Maşca, nici nu vrea să audă de o colaborare cu USR. „Cei de la Târgu-Mureş nu agreează această variantă, încercând să meargă pe forţe proprii“, recunoaşte Nicuşor Dan. Nici o fuziune cu M10, partidul lansat de Monica Macovei, nu se întrevede. „Strategia domnului Dan nu ar duce în altă parte decât la dispariţia partidelor mici, prin înghiţire de către USR“, a reacţionat, pe Facebook, Ioana Constantin, noul preşedinte al M10.

Deşi partidele deja existente nu par dornice să se lase înghiţite de USR, obiectivul stabilit de Nicuşor Dan pentru alegerile din toamnă este unul îndrăzneţ: 10%. Liderul USR se bazează pe noile organizaţii pe care le va înfiinţa în marile oraşe începând din luna august, dar şi pe mesajele online, care au prins în Capitală. Ca matematician, Niculor Dan îşi face următoarele calcule. „Vorbind grosier, primele 10 oraşe din România au 25% din populaţie. Vom fi sigur prezenţi în toate reşedinţele de judeţ, vom fi foarte prezenţi în online. În plus, în spaţiul public începe să existe această percepţie că USR e o alternativă la partidele clasice - PSD şi PNL -, iar în măsura în care reuşim să consolidăm această imagine, eu cred că foarte mulţi oameni vor veni către noi“, conchide Nicuşor Dan.

Cu părere de rău, opţiunea noastră, a USR, este să nu mergem într-o alianţă.Nicuşor Danlider Uniunea Salvaţi România
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite