Neamţu, atacuri virulente la liderii USR-PLUS: Barna, o nulitate care nu ştie să lege două propoziţii. Cioloş, o vuvuzelă franţuzească. Nicuşor Dan vota cu PSD în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihail Neamţu, propunerea PMP pentru Primăria Sectorului 3 a lansat joi mai multe atacuri virulente la liderii USR-PLUS după ce aceştia s-au opus la candidatura lui Neamţu pentru Sectorul 3 în negocierile cu PNL. Nici măcar Nicuşor Dan nu a scăpat de atacurile lui Neamţu. „Ok, în 2009 vota cu PSD-ul. A spus-o cu guriţa lui. Ăsta e bărbatul politic Nicuşor Dan. Cohones. Vă daţi seama ce cohones. Apoi i-a luat Barna partidul”, a adăugat acesta.

„Aventurierii politici conduşi de Barna fac praf şansele dreptei de a o bate pe Firea. Este incredibil. Barna, aceasta nulitate, groparul absolut. Atât al USR, cât şi al dreptei. 

Cum e cu putinţă ca această nulitate absolută când noi ne toceam coatele pe la universităţile străine, Barna făcea dealuri cu baronii PSD sau PNL. Făcea bani pe schema aceasta a fondurilor europene. Făcea bani ducându-şi ba soţia ba sora pe coclauri europene pe banii dvs. Barna făcea afaceri cu PSD-ul local, PNL-ul local, când eu mă băteam cu PSD-ul central. Vine Barna să ne spună nouă ce să facem. Câtă nesimţire! Cât tupeu pe acest individ care nu ştie să lege două propoziţii. Acest personaj aterizat din Matrix vine să-mi spună mie ce să fac”, a afirmat Mihail Neamţu joi într-un clip video postat pe Facebook.

Acesta şi-a îndreptat atacul apoi asupra liderului PLUS Dacian Cioloş, pe care-l cataloghează drept o „vuvuzelă franţuzească”.

„Cioloş vinde orice interes român pentru propaganda lui Macron. Această vuvuzelă franţuzească. De mult Cioloş nu mai e lider. Pe fruntea lui scrie Franţa. Când vorbeşte cu Merkel vorbeşte în franceză. De ce nu vorbeşti în germană dacă eşti aşa deştept?”, a afirmat Neamţu.

VIDEO Mihail Neamţu / Facebook

Nici Nicuşor Dan nu a scăpat de atacurile acestuia, Neamţu arătându-se nesigur de faptul că Nicuşor Dan ar avea forţa politică pentru a se lupta cu Gabriela Firea.

„Candidatul lor, Nicuşor Dan, un băiat bun. Un matematician deştept. Un om care iubeşte Bucureştiul, dar şi-a făcut o carieră din dosare penale. Dosare penale în stânga, dosare penale în dreapta. Ok, în 2009 vota cu PSD-ul. A spus-o cu guriţa lui. Ăsta e bărbatul politic Nicuşor Dan. Cohones. Vă daţi seama ce cohones. A votat cu Geoană. Apoi i-a luat Barna partidul. Nu ştiu dacă are forţă politică să stea în faţa lui Firea. 

Atât de mare şi puternic e PNL că nu are candidat la Capitală. N-au avut candidat la europarlamentare, l-au luat pe Rareş Bogdan. PMP a lansat în 2020 nişte candidaturi formidabile. Nu vă mai bateţi joc de acest partid!”, a mai precizat acesta.
 

„Caramitru, tu eşti stricat la minte. Prostule!”

Neamţu şi-a continuat apoi tirul şi i-a urat lui Caramitru să „meargă la medic”, după ce acesta a spus despre Neamţu că este un „gay sub acoperire”, referindu-se la un costum purtat de acesta.

„Zice Caramitru că eu aş fi fistichiu. Dom'le, vara la mare putem fi şi puţin fistichii. O culoare mai interesantă, un corai nu strică. Culoarea călugărilor budişti. Dalai Lama. Păi dacă tu eşti stricat la minte, tu vezi în Neamţu un homosexual pentru că asta vezi. Şi poate aia ai în tine, prostule. Dacă tu eşti ceea ce spui despre alţii că sunt. Domnule Caramitru, aveţi o problemă, mergeţi la medic!”, a precizat candidatul PMP.

Ludovic Orban, Dan Barna şi Dragos Tudorache au negociat miercuri până spre miezul nopţii, la Palatul Victoria, o alianţă a dreptei în Bucureşti, pentru primăriile de sector. PNL şi USR-PLUS şi-au împărţit sectoarele şi candidaţii. Mai e o singură problemă: cooptarea PMP.

Negocierile nu s-au încheiat din cauza Sectorului 3, care le revine liberalilor. Ludovic Orban vrea să cedeze primăria condusă acum de Robert Negoiţă pentru PMP, cu scopul de a opri intrarea în cursa pentru Primăria generală a lui Traian Băsescu. Fostul preşedinte ar rupe exact din voturile lui Nicuşor Dan şi ar pune umărul la succesul Gabrielei Firea. 

Potrivit surselor Adevărul, Nicuşor Dan i-a cerut insistent lui Orban să coopteze şi PMP în alianţă. Numai că PMP vrea să-l arunce în cursa pentru Sectorul 3 pe Mihai Neamţu, candidat neacceptat de USR-PLUS. De ce? Pentru că Dan Barna şi-ar pune din nou partidul în cap: după ce a sacrificat candidatura Anei Ciceală la Sectorul 3, ar genera noi critici interne dacă l-ar susţine pe Neamţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite