Cum ar veni, după ce ne-am strecurat în UE, tocmai când se pregăteau europenii ăia să închidă uşa, ne-am recăpătat suflul şi am pus piciorul în uşă urlând precum strămoşii noştri: Pe aici nu se trece!. Înainte de a ne acuza singuri de ipocrizie, gândiţi-vă ce bine am face noi Europei dacă am extinde doctrina „interesului naţional" la cea a „interesului european". Pentru că e nevoie să fie spus răspicat: europenismul, creştinismul şi valorile noastre culturale sunt în pericol. Au nevoie de o revitalizare din partea celor care, secole de-a rândul, s-au sacrificat pentru ca Occidentul corupt şi decadent să îşi poată construi catedrale pentru turişti. Vă rog să nu comentaţi până nu vizionaţi integrala Sergiu Nicolaescu, ultimul dac autentic.

Aşa că în buna noastră tradiţie de a pune boii înaintea carului, ne pregătim încă o dată să salvăm ceva ce nu sunt convins că înţelegem pe deplin, pe care nu suntem dispuşi să îl acceptăm dacă ni se pare că alterează ceva din fiinţa sacra a naţiunii şi, mai ales, ne pregătim să îi salvăm pe unii care nu ne-au cerut să îi salvăm şi nici măcar nu ne-au întrebat ce credem. Europenismul pe care îl invocăm în dezbaterea publică de la noi nu e cel despre care vorbesc instituţiile publice de la Bruxelles. Nu e nici ăla în numele căruia Germania îşi închipuie că e la cârma continentului, cel pe care şi-l imaginează Franţa că îl depozitează sau Marea Britanie că-l respectă prin excluziune. E un soi de europenism de provincial venit de la Vaslui la Bucureşti ca să îl înveţe pe mitic cum se ţine degetul mic la ceaşca de cafea. Nici nu mai vorbim că până se pun europenii de acord despre cum arată europenismul vor trece multe invazii peste noi. Măcar aici, la marginea lumii, noi avem certitudini

Situaţia e identică şi atunci când vine vorba de creştinism şi valori culturale. Care creştinism? Cel de peste dealuri? Ăla din Ungaria sau cel din Cehia? Catolicismul francez, italian sau spaniol? Protestantismul, calvinismul, biserica anglicană? Şi câte şi mai câte scindări, proteste, culte şamd. Pe care ne înhămăm să îl salvăm? Cultural ne imaginăm că se dă tonul la ceva de la Bucureşti? Când, unde, cum? ICR-ul cu calorifere şi căluşari e buricul continentului?

Nivelul dezbaterii publice e deplorabil, ireverenţios şi rasist de-a dreptul, cu scuza că suntem într-un pericol de moarte. I-am dat cu capul de pereţi pe greci acum câteva luni. A venit rândul sirienilor. 

Imaginea sirianului trimis să ne despoaie de identitate şi să ne pună în genunchi, ca să ne decapiteze sau ca să ne rugăm lui Allah, e atât de prezentă, încât mi se pare că m-am culcat aseară în România lui Ponta şi m-am trezit în cea a lui Ştefan cel Mare. Nivelul dezbaterii publice e deplorabil, ireverenţios şi rasist de-a dreptul, cu scuza că suntem într-un pericol de moarte. I-am dat cu capul de pereţi pe greci acum câteva luni. A venit rândul sirienilor. Toate discuţiile sunt încărcate de pericolul iminent care ne paşte. Şi totuşi, ce mă sperie mai mult decât orice cohortă de zombi imigranţi venită din Siria e faptul că Sorin Oprescu e popular şi e pe cale să mai câştige un mandat de primar. Mai am exemple în zona asta câte vreţi.

Şi mai am o întrebare retorică: oare cum ar fi dacă România ar fi echilibrată şi i-ar ajuta pe sirieni (plus ce naţionalităţi s-au amestecat acolo) să treacă peste criza în care sunt acum? Ne-or ocupa după aia şi ne-or lua femeile, casele, bisericile şi locurile de muncă? Sau ne-ar mulţumi? Adică cum ar veni mai normal să fie? Să îi primeşti creştineşte pe musulmanii ăia care fug prin Europa şi să le dai o bucată de pâine sau să le spui „hai sictir” că nici noi nu avem de nici unele? În anii ’90 am auzit oameni care erau iritaţi că toate ajutoarele se aduceau pentru copiii cu handicap. În anii 2000 am participat la donaţii către orfelinate, la care părinţi aflaţi prin zonă înjurau printre dinţi, pentru că nu primeau jucării şi copiii lor. Îmi închipui că atunci când Iisus o să decidă să mai vină o dată, nu o poate face decât pe platoul Bucegilor.

P.S. Şi uite că această ocazie ne oferă şi prilejul de a spune că există karma politică. Ultimele crize europene se desfăşoară după acelaşi tipar. Apare criza. Cine are o soluţie? Linişte pentru moment. O voce timidă din fundul clasei şopteşte: Germania? Angela se ridică şi iese în faţa clasei. „În spiritul valorilor europene şi al umanismului care ne caracterizează pe noi europenii, propun să...". Hahahahahaha! se aude din toată clasa. „Uite-i şi pe proştii ăştia de nemţi ce soluţii de doi bani au. Şi mai sunt şi nazişti care vor să conducă ei mereu. Conduceţi voi, mă, conduceţi."