Într-adevăr, regimul infractorului Dragnea părea invincibil, iar marele Liviu se visa un soi de Ceauşescu, uitând că nici comunismul n-a fost infinit. În restriştea respectivelor zile, când alternam munca de redacţie cu ieşitul în stradă, visam câteva mii de rachete spulberând sediul din Kiseleff, alte zeci de mii de tractoare care ar fi nivelat ulterior pământul în urma atacului, după care, eu, senin, punând o ţigară între degetele unei mâini descărnate care ar mai fi ieşit cumva din pământul fumegând. Ultima ţigară a lui Liviu Dragnea. 

Astăzi, peisajul politic de atunci e de nerecunoscut. Dragnea a reuşit să-şi îngroape partidul, din nefericire nu de tot, în aşa fel încât urmaşii urmaşilor lui, mai precis tripleta Marcel Ciolacu – Sorin Grindeanu – Alfred Simonis, îşi imaginează că acest partid mai trezeşte vreo dorinţă, fie ea şi stătută, în poporul votant. Din nefericire au dreptate, după cum se va vedea şi pe data de 6 decembrie! Tocmai de aceea este bine să ne amintim motivele pentru care acest cadavru politic numit PSD, urmaş legitim, e bine să spunem şi asta tot timpul, al bolşevicilor încă de la momentul când proaspătul PCR se afilia la Internaţionala a III-a, nu trebuie votat absolut niciodată, ci, dimpotrivă, este necesar să dispară cât mai repede. 

Iar primul şi cel mai important argument pleacă, fireşte, trebuie s-o spunem chiar dacă poate părea plictisitor, de la momentul fatidic 11 decembrie 2016. Nu mai ştiţi ce a fost atunci? Să vă aduc aminte: precedenta rundă de alegeri parlamentare, când, ce să vezi, printr-o aliniere greşită a planetelor dublată de o temperatură primăvăratecă, românii decideau să plece pe Valea Prahovei în loc să meargă la vot. Urmarea e binecunoscută: promisiuni peste promisiuni de spitale regionale, autostrăzi-mamut care, dacă ar fi să-l cităm pe definitiv compromisul Sorin Grindeanu, urmau să asfateze Calea Lactee înaintea celor făcute de PNL şi câte şi mai câte minuni din care românii, fireşte, n-au prins nimic. 

De ce? E simplu, pentru că PSD nu a avut niciodată intenţia să facă toate aceste lucruri, ci, aşa cum s-a dovedit ulterior, să se dedea liniştit la binecunoscutele acte de impunitate săvârşite la adăpostul unei justiţii aservite. Nu e o glumă şi nici o exagerare. Efectele le vedem şi astăzi într-o Curte Constituţională atât de politizată încât existenţa ei este, practic, inutilă, cât despre curăţenia din partid cu care se laudă Marcel Ciolacu este suficient să amintim că PSD patronează, încă, nume halucinante precum Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Ionel Arsene, asta pentru a aminti doar câteva. Despre ce presupusă curăţenie vorbeşte atunci domnul Ciolacu? Despre niciuna, fireşte, sau mai precis despre una făcută de ochii lumii, în speranţa că publicul este acelaşi de acum 10-20 de ani. 

Nu în ultimul rând, lui Marcel Ciolacu trebuie să-i spună cineva că nu e suficient să ataci partidul aflat la guvernare ca să câştigi niscai voturi, ci să ai oameni buni pe domeniile lor pe care să-i propui publicului pentru diverse portofolii. Ori, tocmai aici e problema, că PSD nu are profesionişti în nimic. Nu, nu e o glumă. Oamenii PSD nu se pricep nici la muncă, nici la drumuri, nici la economie şi nici la orice domeniu v-ar veni în minte oricât v-aţi gândi de-acum înainte. Ori – şi ăsta este nivelul următor la care trebuie să se situeze discursul lui Marcel Ciolacu, un om care el însuşi nu se pricepe la nimic, sau, dacă se pricepe, e neclar la ce anume – ca să conduci o ţară nu e suficient să nu furi. Mai trebuie să şi ştii să faci ceva. Atât timp, prin urmare, cât acest partid va juca la nivel mic, propunându-l mereu şi mereu, din lipsă cronică de idei, pe eternul Vasile Dâncu drept premier tehnocrat, este clar că, în esenţă, nimic nu se va fi schimbat în mentalitatea pesedistă. Pe de altă parte, este foarte posibil ca PSD mai mult pur şi simplu să nu poată. 

Din păcate însă, şi aici poate că este un soi de fatalism bizar care planează asupra alegerilor parlamentare din România, dezamăgirea populaţiei este atât de mare încât acest lucru se va traduce printr-un absenteism masiv, prezenţa la vot în data de 6 decembrie 2020 urmând să fie cu 3-4 procente mai mică decât cea din 11 decembrie 2016, iar asta după previziunile celor mai optimişti analişti. Ideea de reglare a conturilor societăţii cu acest partid de corupţi şi mincinoşi notorii, prin urmare, nu este suficientă pentru a scoate lumea din case, mai ales când este dublată de o perioadă agitată şi incertă precum cea pe care o traversăm în această perioadă. Şi poate că nici nu ar trebui să fie suficientă, doar că în România încă nu s-a ajuns la o epocă a politicii aşezate, prin urmare instinctele rudimentare încă primează. Cert este că prezenţa mică la vot va ajuta, în mod ironic, aşa cum se va vedea, exact PSD. Păcat. Era un moment bun să ştergem acest partid de pe faţa pământului şi se pare că îl vom rata şi pe acesta. 

Dar dacă tot vorbim despre dezamăgirea populaţiei, să recunoaştem cu toată onestitatea că vina aparţine întregii clase politice. Iar asta pentru că nici celelalte partide ori alianţe nu stau mult mai bine decât PSD. PNL, spre exemplu, a reuşit să-şi atragă furia importantului sectorHoReCa, estimat la peste 400.000 de oameni, în condiţiile în care niciun specialist în sănătate (Arafat included) nu poate explica de ce restaurantele încă stau închise din moment ce este imposibil să se stabilească o cauzalitate directă între numărul actual de infectări şi industria ospitalităţii. Asta ca să nu mai vorbim despre cei peste 1 milion de părinţi care încă nu-şi pot explica îndârjirea halucinantă a lui Klaus Iohannis de a ţine şcolile închise în răspăr cu aproape tot restul Europei, deşi, la fel ca în cazul HoReCa, această măsură nu are nicio legătură cu explozia de infectări din societate. Iar dacă mai aducem discuţia şi despre oamenii din pieţe, sau, de ce nu, despre mediul privat, care a observat, stupefiat, cum Florin Cîţu refuză cu obstinaţie să se atingă de salariile bugetarilor – şi atenţie, vorbim aici despre salariile bugetarilor relevanţi, cum ar fi cadrele MAI si MAPN, nicidecum despre actori sau muzeografi – ei bine, atunci lucrurile devin chiar triste rău pentru PNL. 

Cât despre USRPLUS, ce se poate spune? Spre deosebire de PSD şi PNL, singurul avantaj al acestei alianţe este de a nu fi fost încă la guvernare. Şi, din fericire pentru USRPLUS, ineptul Dan Barna a reuşit cumva să se retragă la timp din vizorul public, escamotându-şi prezenţa absolut nefastă într-o formulă de copreşedinţie care avantajează, cel puţin pentru moment, această alianţă. Să votezi însă USRPLUS doar din aceste motive, pare totuşi cam puţin, iar despre balamalele PMP şi PRO România nici nu are sens să vorbim. Noroc că mai există guri de aer proaspăt precum Valeriu Nicolae, dar întrebarea care se pune este: merită să te dai jos din pat să-l votezi pe Valeriu Nicolae având în vedere că acest om are tot felul de calităţi dar nu şi pe cea de a se multiplica pentru a umple un Parlament întreg?

Grea alegere. Şi slabă prezenţă va mai fi la vot!