"Ne complimentam in public si ne injuram in privat"

Adrian Severin a declarat, ieri, ca Romania are acum o pozitie solida in perspectiva aderarii la NATO. El a spus ca la Madrid am fost "la un pas" de succes, dar, apoi, tara noastra s-a indepartat de

Adrian Severin a declarat, ieri, ca Romania are acum o pozitie solida in perspectiva aderarii la NATO. El a spus ca la Madrid am fost "la un pas" de succes, dar, apoi, tara noastra s-a indepartat de acest obiectiv. Severin crede ca nu trebuie sa se faca ierarhizari in acest moment privind tarile candidate si a criticat noul tip de diplomatie in care "in declaratii publice ti se dau mesaje incurajatoare, iar in camere inchise mesajul devine dur". "Acest tip de politete afecteaza transparenta. Nu sunt pentru o asemenea politete, care atinge zonele ipocriziei. Maniera aceasta in care ne complimentam in public si ne injuram in privat nu serveste cauzei", a mai afirmat Adrian Severin. El a afirmat ca exista si o simbolistica a gesturilor in diplomatie si ca are senzatia lucrului trait. "Am mai trait inainte de Madrid acest lucru. Am vazut, de exemplu, ca, la diversele dejunuri, care se dadeau si la care Romania primea o masa onorabila, la masa numarul unu stateau, pe langa secretarul general al NATO, langa alti oficiali ai Aliantei si ministrii de externe ai tarilor care s-au dovedit ulterior a fi admise in NATO. Toate aceste simboluri, pe care multi vor sa le treaca neobservate, sunt indicatori pentru anumite preferinte", a mai dezvaluit Severin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările