Ne-am săturat de ipocrizia politicienilor aflaţi la Putere care promiteau contrariul atunci când erau în Opoziţie, de fapt aceleaşi lucruri pe care le promit cei aflaţi ieri la Putere şi care stau acum pe banca de rezervă. În felul acesta, promisiunile şi bunele intenţii rămân mereu în Opoziţie, oricine ajunge la butoane le lasă moştenire celor pe care i-a înlocuit temporar, pentru ca să le păstreze şi să le conserve pentru a le trasnmite intacte şi neatinse, fără nicio şansă de îndeplinire, actualilor puternici ai zilei atunci când se vor odihni la rândul lor în aşteptarea următoarei preluări a pârghiilor statului.

Ne-am săturat de eterna moştenire dezastruoasă pe care o invocă fiecare partid când ajunge la putere, pentru ca să lase în urmă acelaşi lucru, ca o minge servită la fileu următorului rând de potentaţi care să aibă şi ei scuza moştenirii imposibil de rezolvat. Dacă Opoziţia lasă pe băncile pe care le părăseşte pachetul de amăgiri şi vorbe frumoase, Puterea încredinţează la rândul ei celor care o preiau şansa unică la invocarea trecutului care nu îţi permite să mai faci nimic în această ţară, nimic altceva decât să continui şi să adânceşti dezastrul anterior.

Ne-am săturat de aceleaşi figuri eterne ale politicii româneşti, rebranduite, spălate de trecerea prin opoziţie sau, după caz, chiar prin puşcărie, devenite brusc îngeri radioşi pentru că nu au mai condus ţara câţiva ani, dar gata să o ia de la capăt cu aceeaşi vervă a incompetenţei sau hoţiei.

Ne-am săturat de ultimii 25 de ani la fel de tare cum părinţii şi bunicii noştri se săturaseră de cei 45 de ani de comunism. Depinde de noi dacă şi următorii ani vor fi la fel sau dacă vom da restart şi vom spune: Ajunge! Vrem altceva!

Ne-am săturat să-i înlocuim pe unii cu alţii, în mare parte mereu aceiaşi de 25 de ani încoace, fără ca măcar să ne mai putem iluziona că ne aşteaptă un viitor, când ceea ce trăim este veşnica reiterare a trecutului.

Ne-am săturat ca singurii competenţi să fie cei care şi-au manifestat incompetenţa şi priceperea întru binele propriu atât de mult încât au devenit clasici în viaţă şi nimeni nu se mai miră că sunt acolo pentru că i-au prins şi părinţii noştri, îi vedem şi noi şi, dacă nu vom schimba nimic, îi vor vedea tot pe scaune şi nepoţii părinţilor noştri.

Ne-am săturat de ”am vrut, dar nu am putut”, de ”am vrut, dar nu ne-au lăsat ceilalţi”, de ”am fi putut mai bine, dar totuşi am mai făcut câte ceva”.

Ne-am săturat ca România să fie împărţită în băsişti şi anti-băsişi, în antenişti şi anti-antenişti, în roşii şi portocalii, în stângişti şi dreptaci, când de fapt sunt toţi o apă şi un pământ, indiferent de culoarea pe care o poartă sau de ideologia pe care o invocă.

Ne-am săturat să fim mânaţi unii împotriva altora, să căutăm vina prăbuşirii noastre ca naţie în celălalt de lângă noi, când peştele de la cap se împute, iar capetele noastre luminate au depăşit de mult epoca putrefacţiei, ajungând după atâta amar de vreme într-o zonă a descompunerii pentru care chimia încă nu a inventat un termen.

Ne-am săturat să vedem că în România nu se poate nimic, nu se poate să avem un drum normal, un oraş curat, un parc îngrijit, nu se poate să avem un examen necontroversat, o decizie incontestabilă, o numire sau o funcţie nepartinică.

Ne-am săturat ca România să fie ţara tuturor imposibilităţilor în bine, dar a tuturor posibilităţilor întru rău, ca prostia şi vulgaritatea să domnească, iar educaţia şi bunul simţ să fie ascunse ca o ruşine de neacceptat, ca tot ce este bun, adevărat şi frumos să fie stricat, denaturat şi distrus, iar locul lor să fie luat de nesimţire, mitocănie şi mult, mult zgomot.

Chiar aşa, aţi observat cât de mult zgomot este în România? Nu doar pe străzi, unde asfaltul seamănă cu drumurile medievale, iar contactul lor cu roţile transformă peisajul sonor într-o fabrică imensă, ci peste tot, în aer, în media, în minţi? Ne-am săturat de zgomotul potentaţilor care vorbesc tare pentru că nu au nimic de spus şi, mai ales, pentru că nu vor să facă nimic, iar gălăgia le dă sens existenţei şi justificare funcţiei.

Ne-am săturat de ultimii 25 de ani la fel de tare cum părinţii şi bunicii noştri se săturaseră de cei 45 de ani de comunism. Depinde de noi dacă şi următorii ani vor fi la fel sau dacă vom da restart şi vom spune: Ajunge! Vrem altceva!