Totul într-un moment în care, la Strasbourg, odată cu prezentarea propunerii Comisiei Europene pentru următorul cadrul financiar multi-anual al UE (2021-2027), a apărut, de data asta la modul cel mai oficial, intenţia de a se lega atribuirea fondurilor europene de respectarea prevederilor statului de drept în cea mai importantă mişcare de susţinere structurală a luptei anti-corupţie, împotriva încălcării normelor statului de drept şi încercării unor politicieni sau a unor grupuri de a-şi subordona justiţia.

Poate este o simplă întâmplare, o coincidenţă de calendare. Posibil. Dar nu cred. Dimpotrivă, după părerea mea, este vorba despre o mişcare politică desigur construită pentru valoarea sa de aplicabilitate la nivel naţional, dar în consonanţă nu numai cu cadrul nou european anunţat azi ci, mai ales, cu ceea ce urmează să se întâmple. Este o mişcare ce demonstrează o folosire exemplară nu numai a jocului de acum, ci şi a noii perspective europene care vrea să coreleze, pentru prima oară în istoria construcţiei proiectului european, întreaga dezvoltare viitoare, în absolut toate domeniile, de un control strict al managementului fondurilor europene, de o cooperare eficientă cu OLAF şi Biroul Procurorului European şi o dezvoltare în continuare a instituţiilor naţionale de luptă împotriva corupţiei.

Subiectul recurent al discuţiei era - şi vi l-am prezentat concret încă din luna septembrie a anului trecut - că trebuia găsită o soluţie clară şi cât se poate de neechivocă de acţiune eficientă împotriva a ceea ce erau încălcări din ce în ce mai dure ale normelor europene şi internaţionale privind respectarea normelor statului de drept în Ungaria, în Polonia şi, mai nou, în România. Se spunea că era limpede că nu mai era suficient faimosul art. 7 din Tratat, cel care prevedea pentru asemenea situaţii o singură opţiune de răspuns, adică folosirea „armei nucleare“, suspendarea temporară a dreptului de vot a statului respectiv. Decizie ce trebuia să fie precedată de un şir întreg de atenţionări, de scrisori/răspunsuri, dezbateri succesive în Parlamentul European care durau ani de zile şi urmau să se finalizeze prin „soluţia imposibilă“, adică un vot prin consens în Consiliul European. Aceeaşi ineficienţă a mecanismelor europene a fost acuzată şi în ce priveşte cazurile României şi Bulgariei unde se spera că Mecanismul de cooperare şi verificare avea să fie ireversibil, aşa cum promiseseră solemn guvernele succesive din cele două ţări. Vorbind despre situaţia României, modificările aduse legilor justiţiei şi intenţiile de modificare a Codurilor sunt considerate drept regrese importante şi ameninţări structurale de amploare la adresa bunei funcţionări a statului de drept, în contextul unei amplificări a atitudinii şi retoricii anti-europene a anumitor liberi politici proeminenţi.

În acelaşi timp, negocierile trebuiau să mai rezolve şi o altă problemă extrem de sensibilă: cu orice preţ, s-a transmis de la Berlin şi de la Paris (ca urmare a unui acord şi acesta realizat in extremis între Merkel şi Macron) trebuia să nu se ajungă la o propunere a Comisiei care să declanşeze o dezbatere privind o eventuală schimbare a Tratatelor. Soluţia găsită acum fiind construită pe baza art. 322 din Tratatul de funcţionare al UE, cel în termenii căruia sunt fixate regulile de management financiar. Astfel, în momentul în care vor fi constatate asemenea încălcări pe viitor, UE va putea suspenda, reduce sau restricţiona accesul unui Stat Membru la finanţările din partea UE în mod proporţionat faţă de natura gravitatea şi dimensiunea deficienţelor constatate.

În consecinţă, se spune în propunerea Comisiei - şi aici este prima noutate structurală de mare amploare - vor exista „un număr de programe care vor ajuta în mod direct la întărirea şi promovarea valorilor şi respectarea statului de de drept. În mod deosebit, noul Program pentru justiţie, drepturi şi valori europene se va orienta pe susţinerea unor societăţi deschise, democratice, inclusive şi creative, cele la care se aşteaptă europenii. Vor oferi mai multă putere cetăţenilor prin punerea pe prim plan a unor valori europene, a diversităţii culturale şi lingvistice, va proteja drepturile cetăţenilor europeni şi va contribui la crearea unui Spaţiu comun european al Justiţiei“.

Cel de-a doua mare noutate structurală este că, în cazul în care se vor lua măsuri de sancţionare, cetăţenii Statului Membru respectiv nu vor avea direct de suferi, asta deoarece programele vor continua, ţara respectivă fiind să achite costurile restante din propriul buget naţional.

A treia noutate structurală este că se schimbă sistemul de vot în cazul în care Comisia, în calitatea sa de „gardian al Tratatelor“, ar propune o măsură de sancţionare: votul prin consens este înlocuit cu unul cu majoritate calificată în cazul Consiliului, după ce a trecut de Parlamentul European.

A patra noutate structurală este că eventualele sancţiuni vor putea afecta orice tip de fonduri europene, de la cele destinate programelor ERASMUS până la cele pentru agricultură, de la cele pentru infrastructură până la cele pentru susţinerea sectorului cercetării şi inovării, de la cele destinate IMM-urilor la cele pentru modernizarea infrastructurii urbane sau rurale, etc. Ceea ce se poate traduce printr-o tragedie la nivelul unei ţări de tipul României, a doua mare beneficiară de fonduri europene, după Polonia....

Puteţi consulta aici propunerea Comisiei Europene precum şi cele câteva documente informative ataşate. Sigur că este doar o propunere, aşa cum tot propunere va fi şi documentul următor, conţinând planul detaliat al măsurilor şi procedurilor va fi discutat şi adoptat în Comisiei undeva la mijlocul lunii viitoare. Dar asta nu înseamnă că un asemenea plan nu va exista şi că, pesemne cu câteva modificări dar despre care se crede că nu vor fi de substanţă, vor putea să fie adoptate integral până înainte de momentul alegerilor europene de anul viitor.

Mai există o noutate, una de fundal dar nu mai puţin relevantă şi interesantă pentru a explica logica mişcării făcute de Preşedintele Klaus Johannis Aţi văzut deja, noul program propus de Comisie este văzut ca o treaptă esenţială pentru crearea viitorului cadrul comprehensiv, Spaţiul european comun al justiţiei. Lupta împotriva corupţiei, securizarea independenţei justiţiei împotriva politicienilor care vor să şi-l subordoneze, apărarea instituţiilor specializate anticorupţie devin priorităţi absolute ale politicii europene. Dar, înainte de toate, trebuie dat un răspuns la o întrebare: ce înseamnă „stat de drept“? Care ar trebui să fie criteriile general aplicabile în formularea acestuia?

În consecinţă - şi aceasta este mare schimbare care se va petrece - analizele de viitor ale Comisiei vor prelua cu mult mai mult elemente şi judecăţi de valoare din textele elaborate de instituţii ale Consiliului Europei, spre exemplu GRECO sau Comisia de la Veneţia. Perspectivă în care poate doriţi să revedeţi raportul dezastruos al celor de la GRECO în cazul ţării noastre, traducere neoficială în limba română, cum notează politicos cei de la GRECO, cu toate că, în principiu, această obligaţie revenea părţii române reprezentată prin Ministerul Justiţiei.

Dar doresc să vă atrag atenţia asupra unui alt document, dat publicităţii azi tot la Strasbourg, analiza din punctul de vedere al GRECO al stadiului luptei anti-corupţie în Europa, acolo unde se reaminteşte că „în anumite ţări, noi iniţiative legislative au întors sensul reformelor... ceea ce poate face ca ţările respective să încalce grav normele de luptă împotriva corupţiei ale Consiliul Europei. În acest caz, GRECO poate fie să reevalueze noua legislaţie (cazul Greciei) sau să lanseze noua sa procedură ad hoc în cazurile excepţionale prevăzute de art. 34 (ca în cazul Poloniei şi României)“.

Iar ce a prezentat ieri Comisia Europeană drept cadru pentru luarea unor măsuri de sancţionare se bazează, iarăşi întâmplător sau nu (eu cred că deloc întâmplător) pe motivaţiile invocate deja de GRECO în analiza sa asupra României şi pachetului legilor justiţiei. Iată ce conţine faimosul art. 34, foarte discutat în cazul ţării noastre:

Dacă GRECO primeşte informaţii fiabile indicând faptul că o reformă constituţională, o iniţiativă legislativă sau o schimbare de procedură într-un Stat Membru poate antrena o violare gravă a unei norme anticorupţie a Consiliului Europei- poate lansa o procedură specială în raport cu statul respectiv.“

Ceea ce s-a şi întâmplat.

Numai că ce se spunea la Bucureşti era că aceste concluzii din Raportul GRECO şi eventualele obiecţii ale Comisiei de la Veneţia sunt oarecum consultative şi, ca atare, ar fi „mai puţin importante“ deoarece este vorba despre Consiliul Europei şi nu despre UE şi instituţiile sale componente. Aşa să fie? Deloc, căci, citiţi raportul, veţi vedea că Marin MRČELA, Preşedintele GRECO anunţă că se apropie momentul în care ar putea fi rezolvată marea problemă a aderării UE la GRECO, ceea ce ar avea drept consecinţă logică ca toate deciziile şi analizele acestui grup să devină parte comună a analizei instituţiilor europene.

Este foarte posibil ca, într-o asemenea perspectivă, în viitorul Spaţiu european comun al justiţiei să se dorească existenţa unui grup compact şi coerent de analiză atât constituţională (Comisia de la Veneţia), de analiză a sistemelor judiciare şi activităţii instituţiilor specializate în lupta anticorupţie, în ideea unei construcţii integrate şi bazată pe cât mai mult elemente de legislaţie comună.

Şi aşa se vor petrece lucrurile. Nu va fi uşor deoarece acum se despart jocurile şi se fac toate clarificările necesare. Sigur că nu va fi uşor pentru câteva ţări cu probleme majore şi care, mai ales, au lideri politici implicaţi direct în mari dosare OLAF, unele deschise deja, altele, conform unor surse credibile, urmând să fie prezentate foarte curând sau repuse în atenţie după oarece perioade în care au fost lăsate în aşteptare. Dar opinia majoritară la Bruxelles este (uitaţi-vă doar la opiniile exprimate ieri în plenul Parlamentului European) este că propunerea Comisiei va trece fără probleme, mai ales că, astfel, vor fi posibil de realizat economii importante, redirecţionate către noile mari proiecte de interes strategic.

Discuţia cu iz de scandal din România este deja folosită de neprietenii României pentru a argumenta tocmai necesitatea urgentă a unui mecanism de sancţiuni rapide şi eficiente împotriva derive de la normele europene. Ne face rău. Ne poate face cu mult mai mult rău deoarece este limpede că este dat semnalul strângerii rapide a rândurilor între adepţii construcţiei cât mai rapide a unui viitor european comun. Dacă vrem în el, poate ar trebui să facem opţiunile necesare. Dacă nu, care ar fi alianţele în care unii şi-ar putea dori să intrăm?