Nu a fost de-ajuns referendumul, nici cearta cu UE, nici înjurăturile. Războiul trebuie să fie total, iar prizonieri nu se iau. În această uriaşă bătălie politică dintr-o ţară mică şi necăjită, nimeni nu scapă. Partea tragică a poveştii e că populaţia însăşi s-a dedulcit la bătaie şi îmbrăţişează cu fervoare puncte de vedere care nu numai că-i sunt străine, dar şi potrivnice.

Ultima găselniţă a celor două găşti e teribilă: bugetul de stat şi acciza pe combustibil. Nu că bugetul nu s-ar mai fi votat şi alte dăţi cu întârziere sau în dorul lelii. Nu că benzina nu s-ar mai fi scumpit cu voie sau nevoie de la stăpânire. Situaţia pare a fi un buzdugan cu ţepi la ambele capete. De oriunde l-ai apuca, poţi şi să pocneşti, poţi şi să fii pocnit. S-o luăm pe rând. Guvernul a negociat (în genunchi, cum altfel?, ce, există vreo altă poziţie la negociere?) cu FMI şi a inventat acciza. De felul lor supuşi, românii au mârâit şi au înjurat. Iar preşedintele a prins din zbor ideea şi a văzut, hăt, până-n zare, un imens câmp de bătaie: patru milioane şi jumătate de şoferi scrâşnind. Vor fi ei ungurenii lui, şi-a zis, apoi a ieşit la rampă. O lovitură mai straşnică nu putea da, pentru că nu există om cu scaun la cap căruia să-i convină o cât de mică majorare de preţ. Aşadar, în acest moment, domnul preşedinte se bazează pe un aliat tăcut, dar puternic şi mobil.

De partea cealaltă, a început agitaţia. Alţi strategi, dar cu aceleaşi pălării au început să socotească pe abacul puterii: cu ce îi contrabalansăm pe automobilişti? Păi, cu pensionari, medici stagiari şi profesori debutanţi! Aşa că răspunsul a venit pe aceeaşi lungime de undă, dragă şi preşedintelui, şi premierului: „Dacă nu semnezi bugetul, înseamnă că iei sporurile pensionarilor, salariul tinerilor! Ba p'a mă-tii!

Un combatant spune că s-a mai trăit şi fără buget (!), altul, că nu se poate trăi fără (!). Colac peste pupăză, taman garantul FMI, propagandistul ei cel mai înfocat a dat-o la-ntors, dar nu oricum, ci cu zgomot, să se-audă până la Washington. Cei care spumegau, mai ieri, împotriva FMI îşi smulg părul: „Ce-o să spună FMI, drăguţul de el?

Ascultându-i pe combatanţii care-şi dau la gioale, nu poţi să nu vezi ceata de propagandişti care-i înconjoară, aerisindu-i, periindu-i, suflându-le-n foale. Nu poţi să nu vezi cum armătura scârţâie din toate încheieturile, cum argumentele cad în nas, iar demonstraţiile nu fac nicio ceapă degerată.

Preşedintele se poate lua de mânuţă cu premierul. Nu l-a durut pixul de populaţia dragă atunci când a semnat cu FMI, dar n-a făcut nici măcar un gărduţ, ci i-a împrumutat pe bancheri în numele poporului. Nu l-a durut în pixul prezidenţial că au murit 400.000 de firme. Nu l-a tulburat, trei ani de-a rândul, absorbţia fondurilor europene. La braţetă, însă, iată-l pe voinicul Ponta, cel care a promis că va pune capăt jafului. Care a promis scăderea taxelor. Îndrăzneţul gata să se ia la trântă cu RMGC a s-a sucit. Păi, din avântul lui economic nu poţi strânge taxe nici cât lăcustele de odinioară. Fondurile din sănătate şi învăţământ scad dramatic. Privindu-i pe cei doi combatanţi, sunt sigur că s-au vorbit să-mi fure calul!