MRU nu renunţă încă la gândul prezidenţial

MRU nu renunţă încă la gândul prezidenţial

Vasile Blaga a bătut palma cu MRU

Mihai Răzvan Ungureanu a bătut palma cu Vasile Blaga pentru a trece la PDL şi ar putea intra, pe ultima sută de metri, în sondajele dreptei pentru alegerile prezidenţiale

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a bătut palma cu Vasile Blaga, iar micul partid pe care îl conduce va fi absorbit de PDL. În schimb, MRU va primi un post de prim-vicepreşedinte, iar încă cinci oameni din Forţa Civică vor primi posturi de conducere în Biroul Permanent, probabil vor fi unşi vicepreşedinţi.

Însă, neoficial, Mihai Răzvan Ungureanu îşi doreşte mult mai mult. Surse din partide ne-au declarat că fostul premier ar vrea să fie inclus în sondajele dreptei pentru alegerile prezidenţiale, deşi PDL are în acest moment un om ales prin vot direct de structurile teritoriale: Cătălin Predoiu. Aceleaşi surse ne-au mai spus că MRU face în acest moment presiuni asupra lui Vasile Blaga să fie inclus măcar într-un sondaj intern de partid alături de Cătălin Predoiu, exact pe modelul partenerilor din PNL, care îşi vor alege prezidenţiabilul dintre Klaus Iohannis şi Crin Antonescu.

Deşi conducerea Forţei Civice a luat decizia de a fuziona cu PDL în urmă cu câteva zile, MRU nu a făcut nicun anuţ oficial, tocmai pentru că mai are câteva zile la dispoziţie să negocieze cu „Buldogul“. Luni, Ungureanu şi Vasile Blaga trebuie să anunţe public că fac parte din aceeaşi echipă, iar Ungureanu, în mod firesc, ar trebui să anunţe că renunţă să mai candideze la preşedinţie din Partea Forţei Civice, aşa cum era stabilit. Însă apele nu-s tocmai limpezi în PDL.

„MRU s-a retras doar în principiu“
Nici Cătălin Predoiu, cel care, în mod normal, ar trebui să intre în competiţia cu candidatul PNL pentru prezidenţiale, nu este tocmai sigur că el va rămâne alesul PDL. Prezent miercuri seara în emisunea „Jocuri de Putere“, la Realitatea TV, Predoiu a fost întrebat dacă Ungureanu s-a retras din cursa prezidenţială. „În principiu, s-a retras“, a răspus Predoiu. Ion Cristoiu, invitat şi el în emisune, a plusat: „Păi, s-a retras oficial sau doar în principiu?“. Insistenţa lui Cristoiu l-a încurcat pe Cătălin Predoiu. „Nu mai vreau să fac niciun comentariu“, a încheiat brusc prezidenţiabilul PDL. Poziţia nuanţată a lui Predoiu este cu atât mai surprinzătoare cu cât declarse, cu numai o zi înainte, la Adevărul Live, că el va fi, cu siguranţă, cel care va intra în lupta finală pentru Cotroceni alături de omul PNL.

Liderii din conducerea PDL, alţii decât Vasile Blaga, spun, oficial, că Predoiu este bătut în cuie, însă, printre dinţi, admit că Ungureanu ar putea prinde, pe ultima sută de metri, o poziţie din care să se bată cu Iohannis sau cu Crin Antonescu. „În cel mai bun caz pentru domnul Ungureanu, ar putea fi inclus într-un sondaj intern, însă mi-e teamă să nu fie prea târziu. Liberalii îşi vor alege candidatului luni şi aşteaptă şi opţiunea noastră tot luni, pentru ca, până pe 5 august, să alegem candidatul dreptei“, a spus Gheorghe Ialomiţieanu.
Un alt lider al PDL, Gheorghe Falcă, nu crede că lucrurile mai pot fi întoarse. „Luni aprobăm fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică. Nu este prevăzută o candidatură a domnului Ungureanu în protocolul de fuziune şi nu cred că a cerut să fie susţinut de  PDL pentru alegerile prezidenţiale. PDL are candidatul său, pe Cătălin Predoiu“, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Predoiu, în dezavantaj
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP la comanda „Adevărul“, Mihai Răzvan Ungureanu ar avea mai multe şanse decât Cătlin Predoiu într-o confurntare de tur doi cu Victor Ponta. Chiar dacă ambii ar fi înfrânţi de actualul premier, MRU ar aduna 41,7% din sufragii, în timp ce Predoiu ar fi votat de numai 33,3% din electorat.

Probleme şi la PNL
Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu , vrea ca prezidenţiabilul liberal - el sau Klaus Iohannis - să fie ales de Delegaţia Permanentă a partidului, nu de sondajul intern. „Desemnarea unui candidat e o decizie politică. Trebuie să fie un vot. Această decizie trebuie asumată. Vreau ca decizia PNL să fie luată de cei mandataţi. Şi dacă sondajul respectiv arată că Iohannis are 99,5%, şi eu am 0,5%, candidatura mea rămâne la dispoziţia colegilor mei“, a cerut Crin Antonescu, semn că nu va renunţa foarte uşor la candidatură în favoarea lui Iohannis.

Adio, PDL!

După două luni de discuţii intense, PNL şi PDL s-au pus de acord şi în privinţa celor mai sensibile puncte – numele, sigla, imnul şi sediul partidului. Liberalii au reuşit să-şi impună voinţa, iar noul partid rezultat din fuziunea cu PDL se va numi PNL, aşa cum au cerut mai mulţi liberali, în frunte cu seniorul Mircea Ionescu Quintus. Anunţul că noul partid se va numi PNL a fost făcut chiar de preşedintele PDL, Vasile Blaga. „Acest partid se va numi PNL, iar documentele prevăd clar că PNL este rezultatul fuziunii dintre PNL şi PDL“, a spus Blaga. PDL va renunţa la numele său după abia după 2015, atunci când se va produce, efectiv, fuziunea, pentru că cele două partide vor intra în alegerile prezidenţiale ca o alianţă. Democrat-liberalii s-au lepădat şi de sigla partidului, celebrul trandafir preluat de la FSN, şi au convenit cu liberalii ca simbolul PNL, săgeata, să se păstreze, fiind înconjurată de stelele Partidului Popular European (PPE). În schimbul acestui compromis, democrat-liberalii au primit sediul, care va fi în Modrogan, actualul sediu al PDL, şi imnul PDL, „Verde înrourat“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările