MRU crede că până la toamnă se va înfiinţa Alianţa DA extinsă

MRU crede că până la toamnă se va înfiinţa Alianţa DA extinsă

Mihai Răzvan Ungureanu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat marţi seara, la B1 TV, că sunt mari şanse ca până la finalul toamnei să se înfiiţeze Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr extinsă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Avem un dialog consolidat cu Iniţiativa România Liberală şi Forţa Civică şi PNŢCD, dar nu numai. Cred că vom putea ajunge la o formulă clară de cooperare la începutul acestei toamne, la Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr plus IRL. Noi am deschis dialogul, şi, fără să zic că e o certitudine, sfârşitul toamnei acestui an va prinde Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr extinsă“, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu. 

Potrivit liderului Forţa Civică, obiectivul acestei alianţe este victoria la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, precum şi la alegerile parlamentare din 2016. 

„Suntem în dialog cu absolut toate formaţiunile politice care cred că doar o formulă de unitate a dreptei asigură victoria în 2014 şi apoi în 2016. Încă există un număr mare de calcule meschine de partid, noi propunem să trecem din etapa acestor calcule meschine de partid în etapa viziunii“, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, şi preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, au semnat, în luna martie, la Parlament, protocolul de înfiinţare a Alianţei Dreptate şi Adevăr, cei doi afirmând că România are nevoie de "o dreaptă unită".

Potrivit protolului încheiat, Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu sunt copreşedinţi ai Alianţei DA. Înainte de de semnarea acordului, conducerile celor două formaţiuni au aprobat, separat, această alianţă.

Unii reprezentanţi ai Forţei Civice prezenţi la eveniment au spus că Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi candidat la Preşedinţie în 2014.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: