Moţiunea, vot cu vot: PSD primeşte un ajutor nesperat de la doi USR-işti. Bîzgan e plecată din ţară, iar Dohotaru încă se mai gândeşte dacă merge la vot

Moţiunea, vot cu vot: PSD primeşte un ajutor nesperat de la doi USR-işti. Bîzgan e plecată din ţară, iar Dohotaru încă se mai gândeşte dacă merge la vot

Oana Bîzgan

Deputatul Adrian Dohotaru, fost membru al USR, a declarat pentru „Adevărul” că încă se gândeşte dacă va merge sau nu joi la votul pentru moţiunea de cenzură, acesta precizând că încă aşteaptă lămuriri de la PNL. Nici Oana Bîzgan, aleasă tot pe listele USR, nu va fi prezentă la moţiune, deşi a semnat moţiunea de cenzură. Bîzgan e plecată din ţară, susţin surse politice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contactat de „Adevărul” şi întrebat dacă va merge joi la şedinţa moţiunii de cenzură, Adrian Dohotaru a precizat că în „se mai gândeşte” ce să facă. „Eu am avut o discuţie cu doamna Turcan în urmă cu mai multe săptămâni şi am avut câteva precizări (n.r.- referitoare la conţinutul moţiunii de cenzură)”, a completat deputatul independent, care a fost ales în 2016 pe listele USR. 

Întrebat dacă, totuşi, va ajunge la şedinţă, cum va vota, acesta a invocat iar faptul că nu ştie dacă va fi sau nu prezent. 

În urmă cu două săptămâni fostul deputat USR i-a transmis Ralucăi Turcan, unul din negociatorii PNL, ce ar puncte ar mai trebui să fie atinse de moţiunea de cenzură. Pe scurt, să fie adusă în discuţie tema unui impozit progresiv pe venituri, capital şi proprietăţi, să fie făcute investiţii în sistemul de transport feroviar, aduse modificări Legii Dialogului Social şi Codului Muncii, precum şi politici de protecţie socială. 

Tot Dohotaru i-a amintit liderului deputaţilor PNL că nu e abordat subiectul schimbărilor climatice. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: