Moţiunea de cenzură va fi depusă marţi. Ludovic Orban anunţă că a strâns 237 de semnături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinele PNL Ludovic Orban a anunţat că liberalii vor depune moţiunea de cenzură marţi şi că în prezent a adunat 237 de semnături.

Orban a afirmat într-un răspuns pentru Mediafax că moţiunea va fi depusă „cel mai probabil marţi”, şi că, legat de semnături, „la data depunerii moţiunii, vor fi peste 237 de semnături.

Informaţia a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, care a precizat într-un interviu la RFI că moţiunea de cenzură va fi depusă cel mai probabil marţi.

„Cred că în aceste zile au fost definitivate condiţiile pentru depunerea moţiunii de cenzură, în sensul stabilirii unui calendar între partenerii din Opoziţie, care susţin moţiunea iniţiată de PNL şi potrivit acestui calendar, cel mai probabil mâine va fi depusă moţiunea de cenzură”, precizează purtătorul de cuvânt al PNL.

Pentru ca motiunea de cenzura a Opozitiei sa treaca sunt necesare 233 de voturi ale parlamentarilor în favoarea ei.

 Ionel Dancă mai adaugă că parlamentarii PNL vor vota la vedere moţiunea de cenzură.

„Aceasta este decizia PNL, vot la vedere şi este o decizie susţinută şi de ceilalţi parteneri ai noştri, care au semnat moţiunea de cenzură”, afirmă el. Conform Regulamentului Camerelor, votul la moţiuni este vot secret, cu bile.

Ludovic Orban, a anunţat încă de săptămâna trecută că moţiunea va fi depusă luni sau marţi, după ce se vor consulta toţi liderii partidelor implicate.


„Astăzi am reuşit să strângem 237 de semnături, patru peste numărul de voturi necesar pentru reuşita moţiunii de cenzură. Peste acest prag continuăm discuţiile cu alţi zece parlamentari independenţi sau ai minorităţilor naţionale pentru a mări acest număr astfel încât să fim siguri că punem punct acest guvern. Nu am vorbit chiar cu toţi individual, dar am vorbit cu mulţi dintre ei şi am încredere că cine a semnat va vota moţiunea de cenzură şi că nu e posibil ca vreunul dintre parlamentarii implicaţi în acest demers să semneze şi după aia să nu voteze”, declara Orban miercurea trecută.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite