„Moştenirea comunismului“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cînd se face aluzie la comunism într-un context ca ăsta, putem fi siguri că cineva a) nu vrea să gîndească sau b) e demagog. Viaţa e frumoasă: poate că sunt în joc ambele posibilităţi.

„Emisiunea pentru minorităţi este o moştenire a comunismului“ — aceste cuvinte nemuritoare rostit-a Răzvan Theodorescu prin 1990. Era poate prima frază la auzul căreia mi-am dat seama că lucrurile nici pe departe nu sunt atît de revoluţionare pe cît m-am iluzionat.

Acum, un alt personaj face trimitere la moştenirea comunismului, spunînd că educaţia gratuită este o reminiscenţă comunistă, deşi ulterior şi-a retras vorbele. Domnul ministru Bostan nici nu-şi închipuie ce vorbeşte prin gura lui. Eu cred că vorbeşte o mentalitate care crede că craterul tuturor prostiilor de pe pămînt este comunismul, şi, în acelaşi timp, care crede că toate problemele sunt cauzate de comunism şi pot fi rezolvate prin simpla trimitere la el.

Îmi dau seama prea bine de neajunsurile sistemului educaţional, cei 15 ani de cînd predau cu plata cu ora m-au convins îndeajuns despre ele. Dar aceste neajunsuri nu se datorează faptului că educaţia este gratuită (toţi merităm să avem acces la şcoală), ci într-o bună măsură unei dictaturi care a ţinut într-un loc ţara şi după care bocesc destui, şi într-o şi mai mare măsură clasei politice care nu înţelege nimic în afară de limbajul banilor proprii.

Prin cinismul acestei pături şi prin frustrarea justificată şi inepţia altora, România este ţinută într-un întuneric constant. Şi aşa cum reiese din vorbele lui Răzvan Theodorescu, dictatura nu a fost mai puţin naţionalistă decît comunistă. Moştenirea ei este formula „cetăţeni români de naţionalitate maghiară”, moştenirea ei este nivelarea întru românime, moştenirea ei sunt numele oraşelor scrise în limba română chiar şi în textele maghiare. În acelaşi timp şi într-o legătură strînsă cu cele amintite, moştenirea ei este şi rezolvarea părelnică a problemelor, îndrăgirea rezolvărilor de tip retoric sau de tip „curtea vecinului”, adică aruncarea unei probleme într-o frază cu „elementele străine” şi uitarea ei acolo. Acum, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, aruncăm problema într-o frază cu comunismul. Pe lîngă faptul că nu comuniştii au introdus educaţia gratuită, plătirea unei taxe n-ar îmbunătăţi cu nimic datele problemei. Cîte nu sunt universităţile particulare de unde ies absolvenţi cu nimic mai buni decît de la universităţile de stat? Problema majoră sunt programele educaţionale desuete şi masificarea în faţa căreia mediul universitar este nevoit să lase garda jos.

Referirea la comunism este ca şi condamnarea comunismului: o frază care răsună şi cade în hăul vorbelor mari şi fără conţinut.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite