Ştirea politică a zilei de ieri a fost că Monica Macovei a demisionat din PDL. Smart Politics propune o grilă de lectură politică a acestui gest, pe larg comentat şi prea puţin analizat în legătură cu implicaţiile sale.

Prima treaptă pe care trebuie să o treacă Monica Macovei este strângerea semnăturilor.

Aşa cum am prezis, pe măsură ce se apropie termenul-limită pentru depunerea candidaturilor, miza se mută pe componenţa finală a plutonului de candidaţi. Din perspectiva aceasta, gestul Monicăi Macovei se poate traduce printr-o stagnare a ratei de strângere de semnături, având nevoie de o acţiune care să îi reaprindă campania, să îi ofere vizibilitate mediatică şi să lămurească eventualele presupuneri de joc politic prin care ar fi candidatul de rezervă al PDL. În ciuda unei campanii dinamice în mediul online, a unor endorsements (care ar trebui eventual să se traducă într-un comitet de susţinere a candidaturii), percepţia este cea a unei ignorări a elementelor foarte concrete ale pregătirii unei bătălii politice. Lipsesc articularea şi coerenţa mesajelor, precum şi diversificarea mijloacelor de expresie (evenimente electorale şi mediatice încă prea puţine).

În această cheie, demisia lui Macovei din PDL trădează o posibilă anxietate că nu ar strânge semnăturile necesare, având nevoie să tragă un glonţ de argint care să îi permită să ajungă la ţinta de 200.000 de semnături. Tactica poate fi riscantă în ipoteza în care nu strânge semnăturile, căci rămâne complet în afara relevanţei politice dacă nu atinge pragul. În plus, este un gest cu încărcătură mediatică mare, care nu poate fi replicat. Mai rămâne un gest extrem: demisia din Parlamentul European, unde a fost aleasă cu sprijinul PDL, ca să arate că nu vrea să fie un free-rider al partidului din care tocmai a demisionat.

Dincolo de aceste consideraţii, este din ce în ce mai clar că, în ciuda entuziasmului on-line al susţinătorilor Monicăi Macovei şi în ciuda prezenţei susţinătorior săi în social-media, tot media tradiţională, în special televiziunea, reprezintă cel mai eficient vehicul de comunicare. Altfel, Macovei şi-ar fi anunţat demisia doar pe internet şi ar fi aşteptat multiplicarea ştirilor în canalele media tradiţionale.

Monica Macovei este un candidat de cauză. Dar este acest lucru suficient?

Monica Macovei a arătat clar că este un candidat de cauză, ceea ce înseamnă că o susţinere a candidaturii sale şi viitor vot pentru ea reprezintă şi un barometru cu care cauzele pe care ea le reprezintă pot fi măsurate în termeni de suport popular. Este, dacă se va ajunge pe buletinul de vot, un recensământ al celor care preţuiesc tema luptei împotriva corupţiei şi, punctul doi, acceptă că Macovei este cel mai legitim susţinător prezidenţial al temei.

Mesajul şi discursul doamnei Macovei din ultima vreme susţin această interpretare. Pericolul este ca tocmai această personalizare a cauzelor să ducă la un recul de susţinere, nu la un avânt al sprijinului popular. Cu excepţia unui discurs caricaturizant despre orientarea Est  - Vest a României, Macovei nu depăşeşte limitele extinse ale temei corupţiei.

În plus, poţi să susţii cauzele şi nu omul care le reprezintă, aşa cum poţi să susţii omul şi doar o parte din cauzele pe care le apără. Din această perspectivă, Monica Macovei încearcă să genereze o axă de conflict de tipul cei care mă susţin susţin şi justiţia independentă, ceilalţi nu. Strategia ar putea fi corectă dacă ar fi însoţită şi de mijloacele tactice necesare pentru diseminarea mesajului. În lipsa unei cutii de ecou, care să permită ca traducerea mesajului şi care să permită ca mesajul tradus să ajungă la alegători, ceea ce reţin alegătorii doar urmărind presa este că un alt politician şi-a dat demisia dintr-un partid şi le cere acum votul, alături de mulţi alţi candidaţi.

În aceeaşi logică de mesaj precum cea propusă de echipa Macovei, pericolul este ca sprijinul de care se va bucura Monica Macovei să fie considerat echivalent cu sprijinul de care se bucură mesajul anti-corupţie. Ceea ce, fireşte, nu are cum să fie corect, iar Macovei riscă să-şi “omoare” chiar moştenirea cu care se legitimează.

O menţiune în plus pentru cei care susţin acest proiect independent. Este practic un recensământ al societăţii civile militante şi angajate politic de la începutul anilor 1990, următorul pas ideatic după Alianţa Civică a anului 1996 şi a coagulării informale non-guvernamentale din 2004. În aceeaşi logică de mesaj precum cea construită şi propusă de către echipa Macovei, sprijinul candidatului echivalează şi cu forţa acestui grup de susţinători. Se văd, şi prin endorsers, legături cu mişcarea Uniţi Salvăm şi se stabilesc conexiuni cu ce a încercat Nicuşor Dan în 2012. Ceea ce, iarăşi, nu poate fi corect, decât în măsura în care Macovei este nu un candidat în sine, ci al unei cauze căreia îi împrumută prestigiul său pentru a-i oferi vizibilitate şi a structura campania, cel puţin în turul al doilea, în jurul temelor care îi sunt dragi fostului procuror. Dacă mişcarea ar reuşi, atunci rezultatul ar fi o restartare a jocului politic, cu consecinţe pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016. Defineşti agenda, ai issue ownership asupra temei cool, deci contezi.

O ciudăţenie: Unde Macovei şi Ponta sunt de acord

Prin poziţionarea sa faţă de Klaus Iohannis, Monica Macovei susţine, practic, argumentele lui Victor Ponta, care caută să-l asocieze pe Iohannis cu Dan Voiculescu şi să-i anuleze imaginea de maverick politic. Candidatul independent încearcă un joc cu bătaie lungă, care să demonstreze, practic, că ea se luptă pentru intrarea în turul doi cu Klaus Iohannis. O proiecţie menită să anuleze discuţia despre lipsa de şanse a dnei Macovei.

Cum este şi firesc, Macovei încearcă să ardă etapele şi să respingă o bătălie pentru a treia poziţie cu Tăriceanu şi Udrea. Dacă pentru Ponta Udrea, Macovei şi Iohannis sunt continuatorii lui Băsescu, deci nevotabili, pentru Macovei Iohannis nu este de dreapta, deci nevotabil pentru electoratul dreptei. De cealaltă parte a ecuaţiei se ocupă jurnaliştii favorabil fostului europarlamentar PDL, spunând ceea ce nu poate spune candidatul, care aspiră la electorul lui Traian Băsescu: Ponta şi Băsescu sunt înţeleşi asupra candidaturii Elenei Udrea. Iohannis nu e de dreapta, Băsescu şi Ponta au blat, deci doar Macovei este candidatul legitim al dreptei. O poziţionare interesantă şi o execuţie şi mai bună, trebuie să recunoaştem.

Cui serveşte demisia Monicăi Macovei?

În primul rând, PDL este cel care are cel mai mult de câştigat, căci este eliberat de povara de a o exclude şi de a-i permite să se victimizeze. În al doilea rând, lui Victor Ponta, care va încerca să o asocieze cu Elena Udrea, în tabăra candidaţilor prezidenţiali. În atacurile comunicatorilor PSD s-a format deja trioul băsescian Udrea - Iohannis - Macovei.

Pe cine încurcă demisia Monicăi Macovei?

Cea mai încurcată este Elena Udrea, care acum trebuie să se poziţioneze faţă de persoana candidatului independent, fără statutul său de membru de partid al PDL. Minimizarea candidaturii lui Macovei, prinsă între două lumi, nu mai poate funcţiona, atât timp cât sentimentul este de all in. Apoi pentru că vine pe aceeaşi zonă de contestare a conducerii PDL pe care dna Udrea o ocupa singură până mai ieri. În plus, Macovei, spre deosebire de Udrea, are o întreagă zonă de lideri de opinie care o susţin, ceea ce nu poate fi cazul Preşedintei PMP.

Mize comunicaţionale insuficient exploatate: discuţia despre semnături

Unde greşeşte în continuare comunicaţional echipa Macovei este că nu se referă suficient de puternic la elefantul roz din mijlocul sufrageriei, pe care toată lumea îl vede, dar despre care nimeni nu vorbeşte: strângerea de semnături.

Aceasta este condiţia esenţială pentru Monica Macovei. Faptul că nu insistă suficient de mult în expunerile mediatice pentru a face apel la potenţialii săi susţinători să-şi facă propriile mici reţele electorale din prieteni şi familie, în primul rând, pentru a o susţine reprezintă o greşeală importantă.

Aceasta în cazul în care, bineînţeles, doamna Macovei nu are deja toate semnăturile strânse. Însă, în situaţia în care aşa stau lucrurile, ar trebui să anunţe realizarea pragului, pentru a putea da noi dimensiuni campaniei sale.