Intrarea lui Moise Guran în politică era un secret „à la Polichinelle” – mai toţi ştiam că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, iar destinaţia sa nu putea fi alta decât USR PLUS. Simpatia sa pentru acest pol al scenei politice româneşti era străvezie, chiar dacă etica profesională îl împiedica să-l susţină în mod făţiş. Iată că evenimentul s-a produs la mijlocul lui ianuarie, poate cumva presat de graficul electoral al anului 2020, pe care Iohannis şi Orban îl doresc condensat. Alianţa pare o opţiune potenţial mult mai inspirată decât PACT cu care cocheta încă din 2016. Realizatorul de emisiuni radio-TV a ieşit la declaraţii de presă împreună cu Dan Barna pentru a confirma faptul că urmează să se înscrie oficial ca membru în USR şi, eventual, să-şi asume o funcţie de demnitate publică după alegeri.

Momentul ales pentru anunţarea viitoarei cariere politice a lui Moise Guran nu a fost întâmplător: în ultimele zile, guvernul liberal a părut incompetent şi incapabil să găsească soluţii bugetare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii. Este drept că adoptarea în Parlament a legii privind dublarea alocaţiilor, după elaborarea legii bugetului de stat, a fost o bombă cu ceas pe care PSD a legat-o de piciorul liberalilor. Însă orice altă soluţie din partea guvernului Orban, fie şi una populistă precum tăierea pensiilor speciale pentru a elibera fonduri pentru părinţii români care aduc pe lume copii, ar fi fost mai bine primită decât prorogarea legii cu şase luni. PNL a părut în schimb preocupat doar de monetizarea electorală imediată a cotaţiei sale în sondaje prin revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi prin organizarea de alegeri legislative anticipate.

Acelor cetăţeni care consideră că BNR ar trebui să tipărească bani atunci când guvernul se plânge că nu are fonduri, PSD le oferă adevărul alternativ.

Pe acest fond, PSD a încercat să-şi recâştige alegătorii pierduţi pe parcursul lui 2019, asumându-şi meritele pentru dublarea alocaţiilor şi promovând modelul delirului în cheltuielile publice. Acelor cetăţeni care consideră că BNR ar trebui să tipărească bani atunci când guvernul se plânge că nu are fonduri, PSD le oferă adevărul alternativ pe care ei îl cred. În cei aproape trei ani în care a guvernat România după alegerile din 2016, soluţia PSD a fost generozitatea bugetară bazată pe deficit şi pe împrumuturi externe la dobânzi mari, cu scandeţe rostogolite de pe un an pe altul. Acestea erau mijloacele prin care Orlando „vrăjitorul finanţelor”, care se credea un soi de druid Panoramix al banilor publici, acţiona din fruntea ministerului ascunzând gunoiul sub preş. Lipsa de soluţii era prezentată drept soluţie ingenioasă. Spre comparaţie, lipsa de soluţii a liberalilor chiar a părut drept lipsă de soluţii.

Se resimte la ora actuală în spaţiul politic românesc absenţa unei persoane capabile să explice pe înţelesul cât mai multor cetăţeni complicatele mecanisme ale economiei capitaliste. Chiar şi la 30 de ani după căderea comunismului, mulţi est-europeni manifestă analfabetism financiar sau măcar un nivel precar de înţelegere a economiei de piaţă. Economia socialistă în care averea naţională era pusă în comun, iar statul era administrator al tuturor bunurilor societăţii şi unic distribuitor al bunăstării le-a inoculat inclusiv românilor ideea că împlinirea materială este un program de stat prin care „se dă”. Acei români care, din punct de vedere mental şi ocupaţional, încă sunt rătăciţi în labirintul tranziţiei de la comunism la capitalism reprezintă bazinul electoral al PSD şi al demagogilor care propun mercuriale şi legi care să stopeze creşterea preţurilor.

Însă nu avem nevoie de o somitate care să instruiască în manieră didactică un popor care oricum nu este foarte receptiv. Numărul şi valoarea diplomelor nu oferă neapărat o garanţie a priceperii ori probităţii profesionale. Să ne aducem aminte de fostul ministrul de finanţe Ioana Petrescu, economistă galonată cu studii la Wellesley şi doctorat la Harvard, pe care până şi Traian Băsescu a lăsat-o în ceaţă cu acronime de macroeconomie din limba engleză. Făcându-l pe Victor Ponta să privească pierdut pe tavanul sălii de primire, într-o celebră scenă de umilire publică la Palatul Cotroceni. Mai degrabă este necesară în politica românească o persoană capabilă intelectual şi oratoric să explice şi să combată convingător pe teme de economie şi finanţe. Moise Guran nici măcar nu are vreo diplomă în economie, fiind absolvent de Drept la Universitatea Bucureşti, însă puţini îi pun la îndoială competenţa în chestiuni economice.

Aflat în criză de cadre competente deja de câteva cicluri electorale, şi PNL a căutat să coopteze din exteriorul partidului un astfel de profesionist în domeniul economic. Şi l-a găsit tot în presă, o adevărată pepinieră de viitoare talente politice, în persoana lui Florin Cîţu. Cultivat insistent de Rareş Bogdan în emisiunea sa de seară de la Realitatea TV, Cîţu ieşea în evidenţă ca jurnalist cu viziunea sa darwinistă asupra economiei, considerând că nu ar trebui penalizat succesul financiar prin impozitarea celor mai bogaţi dintre semeni. A continuat stridenţele vehiculând opinii contorversate în social media şi după 2016, din postura de senator al principalului partid de opoziţie, pentru ca odată devenit ministru al finanţelor publice să se lase eclipsat de propria mediocritate.

Spre deosebire de Cîţu, un bizar cu probleme de personalitate, Moise Guran chiar are o carieră respectabilă în televiziune şi radio. Ba mai mult, are prestanţă personală şi forţă de persuasiune în conversaţii cu interlocutori dintre cei mai diverşi, de la şefi de stat şi de guverne până la cetăţenii obişnuiţi cu care intra în direct în emisiunile sale. Este probabil mai familiarizat cu politica decât mulţi dintre parlamentarii aflaţi la primul mandat, dar şi mai imun la manipulări. Este pe deplin conştient că succesul în politică nu este garantat şi că, în comparaţie cu un apparatchik care se ascunde pe o listă de partid, este prea vizibil pentru a nu deconta fără întârziere eventualele gafe. Ştie în ce se bagă şi este mânat de cele mai bune intenţii, însă nu trebuie să subestimeze trecerea de la jurnalist la politician.

A pune la bătaie o carieră jurnalistică onorabilă pentru a începe una politică nu este lipsit de riscuri. Precedentul nu este tocmai încurajator. În urmă cu mai bine de două decenii, Ilie Şerbănescu, un economist care „le zicea bine” la TV, a devenit ministru al reformei în guvernul CDR condus de Victor Ciorbea, başca pentru numai cinci luni. Singurul mod în care Şerbănescu a rămas în memorie ca ministru a fost chiar la depunerea jurământului, când a spus „jur să-mi depun toată priceperea la prăbuşirea României” în loc de „propăşirea”. Mai aproape de zilele noastre, Ilie Şerbănescu a început să debiteze la Antena 3 teorii aiuristice ale conspiraţiei despre cum Occidentul a făcut din România o colonie a sa, dând apă la moară vocilor anti-europene.

Ca politician, Moise Guran poate sprijini USR PLUS atât cu imaginea sa publică de specialist în economie, cât mai ales ca bun comunicator. Cu toate că parlamentarii şi membrii de vază ai USR sunt persoane cu pregătire educaţională ridicată, partidul nu are pe nimeni care să strălucească în comunicare. Aproape toţi sunt articulaţi şi stăpânesc temele de interes public pe care discută, însă vorbele lor foarte puţin reuşesc să treacă ecranul. Ca orice profesionist al televiziunii private, viitorul recrut al USR ştie că într-o dezbatere transmisă live nu este suficient să ai dreptate ca să ieşi învingător. Ci trebuie să o câştigi punct cu punct şi set cu set, indiferent de jocul sau de tertipurile adversarului.

Dacă Moise Guran va fi capul de afiş al campaniei USR PLUS pentru alegerile legislative, fie ele anticipate sau la termen, va fi interesant de urmărit cum vor replica celelalte partide din România. Resurse umane de valoare au destul de puţine în interior, astfel că vor căuta să-şi clătească imaginea aducând oameni din exterior. În ajunul campaniei pentru alegerile europarlamentare din primăvara trecută, PNL a făcut un „transfer” de senzaţie de la TV în politică – Rareş Bogdan – mutare de şah la care PSD a răspuns racolând un jurnalist respectat în breaslă, chiar dacă nici pe departe de acelaşi calibru: Carmen Avram. Păcat că alegeri europarlamentare vor mai fi abia peste patru ani, altfel Alina Mungiu-Pippidi ar merita cu prisosinţă un loc eligibil pe lista PSD, pentru tot serviciul credincios pe care îl aduce partidului.