Mitul guvernului tehnocrat

Opţiunea care pare să întrunească consens politic şi civic este „guvernul tehnocrat”. Acesta ar urma să preia România din mâna coruptei clase politice şi să elimine toată funcţionărimea şpăgară şi compromisă, să preia din „stradă” revendicările şi să le facă realităţi. Este un cadou nesperat pentru politicieni şi un „cal troian” pentru ceea ce este democraţia noastră.

Pe fondul revoltei justificate împotriva politicienilor, riscăm să punem în practică formule aparent magice, cum ar fi un guvern tehnocrat, de la prim-ministru până la miniştri. Dacă aceasta ar fi fost rezolvarea magică a dezamăgirii colective, ar fi aplicat-o demult şi alte ţări şi, cu siguranţă, ar fi declarat bune de muzealizat sistemele care au la bază alegeri libere, democratice şi care promovează formaţiuni politice pentru gestionarea treburilor ţării. Dacă aş fi cinică, aş aplauda populist soluţia tehnocratului - susţinută atât de umil, de spăşit, de supus, de către partide, - ca să încheiem şi cu acest mit.

Sunt convinsă că nu „tehnocratul” este soluţia la partide populate de gangsteri politici. „Tehnocratul” a fost folosit la noi de două ori până acum – e drept, şi e important acest aspect - cu guverne politice, ca o formulă rezonabilă pe termen scurt.

Ambii tehnocraţi, Th. Stolojan şi M. Isărescu, au prins gustul politicii, dorindu-se în timp scurt şi preşedinţi de ţară în numele câte unui partid politic. Chiar si în guvernul Ponta există vreo doi tehnocraţi şi nu am avut sentimentul că îi eclipsează pe ceilalţi colegi ai lor. 

La Revoluţia franceză, oamenii ieşiţi în stradă îşi urlau foamea. Dar - paradoxul revoltelor populare - primele clădiri cărora le-au dat foc au fost brutăriile. Acum, scârbiţi de o clasă politică compromisă, se dă foc unei instituţii fundamentale în democraţiile recunoscute: instituţia partidului politic. În mod periculos, revolta îndreptată împotriva politicienilor e dirijată, nu întâmplător, spre instituţia în sine. Până acum, strada a făcut un lucru remarcabil. A trimis acasă politicieni. Şi e bine să mai trimită acasă politicieni, dar nu instituţia partidului politic.

“Tehnocratul” nu reprezintă formula pe care se bazează delegarea puterii în democraţii. “Tehnocratul” nu e al poporului, al cetăţeanului, nu rezultă din alegeri libere, nu îşi supune dezbaterii programul de guvernare.

În spatele figurii sale tehnice, calculate, raţionale, declarat indepedente – cea mai mare gogomănie care se poate susţine! – se ascunde întotdeauna o altă ambiţie. Şi e tot de putere politică.

Alegerile sunt de departe unica formă democratică de a schimba o clasă politică. Mi-e limpede, din propria mea experienţă, că se ţes îndelungi argumente înspăimântătoare, apocalitice, ca să nu se ajungă la demisia parlamentarilor şi, implicit, la dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri. Iar argumentul că “se aleg tot între ei” e o manipulare ieftină, dar, din păcate, eficientă. Nic un partid nu va mai putea găzdui persoane care se află în conflict cu criteriile cerute de “stradă”. Primul test se poate da deja. Cereţi partidelor să vă prezinte cine nu va mai fi pe listă. Se poate răspunde la asta chiar înainte să se formeze viitorul guvern tehnocrat. Iar marota “toţi sunt la fel” se înscrie în arsenalul instrumentelor de manipulare. 

Există în fiecare partid oameni care pot să facă faţă onest provocării de a gestiona treburile ţării. Aşa cum există şi în societatea civilă oameni care nu ar trebui să vorbească de integritatea morală a altora până nu şi-o rezolvă pe a lor. „Baroni” sunt peste tot, nu doar în partide. Dar cred că, din fericire, primii care îşi pierd influenţa sunt cei din partide şi acesta e într-adevăr meritul “străzii”. În acelaşi timp, de şase luni, de când legea care a simplificat înfiinţarea unui partid a intrat în vigoare, cei care nu doresc să se înscrie în actualele partide au avut libertatea de a-şi alcătui propriile organizaţii şi a participa  la alegeri. Nu s-au grăbit, iar pentru asta sunt vinovate tot partidele politice. Cam copilărească scuza.

Refuzul alegerilor anticipate şi construcţiile tehnocrate sunt scenarii în spatele cărora va apărea un monstru nou, dar tot monstru. Iar diversioniştii îşi fac treaba. „Soluţia magică” scandată o fi magică, dar nu pentru ceea ce crede „strada”.