Deşi este adevărat că la miting au existat şi câţiva oameni simpli, simpatizanţi ce susţin din convingere partidul de guvernământ, deşi este adevărat că mulţi alţii au fost forţaţi (direct sau indirect) să participe, ideea cea mai importantă este că PSD este partidul cel mai bogat şi cu cea mai bună organizare.

            Se va spune că au existat multe abuzuri, că au fost forţate multe legi ca să se ajungă la această uriaşă mobilizare. Poate că unele au fost chiar ilegale. Ajungem astfel la nevoia de a se răspunde la altă întrebare dificilă: cine va constata aceste abuzuri şi/sau ilegalităţi? Vedem cu toţii că în România legile sunt fie nerespectate, fie ocolite prin tot felul de tertipuri. Ajungem astfel la justiţie, problema problemelor.

            La nivel declarativ, mitingul a fost de apărare a justiţiei, respectiv a fost clamat dreptul oricărui cetăţean de a se bucura de prezumţia de nevinovăţie. S-a cerut (de către Dragnea şi Tăriceanu) să nu se mai ancheteze, să nu se mai condamne, ba chiar să fie apăraţi infractorii.

            Ceea ce nu s-a spus este însă mult mai important. Nici Dragnea, nici Tăriceanu nu au susţinut dreptul justiţiei de a apăra legea. Justiţia, spus în general, nu este despre oameni, ci despre legi. Legea este instanţa supremă, căci stat de drept exact asta înseamnă: domnia legii. Fie bună, fie rea, fie uşoară, fie dură, legea trebuie să fie respectată în litera şi spiritul ei. Faptul că o anchetă începe la o anumită oră, sau faptul că unii procurori cheamă televiziunile nu înseamnă că legea ar trebui să nu fie respectată. Faptul că există procurori sau judecători ce fac abuzuri sau ilegalităţi nu înseamnă că întreaga justiţie trebuie pedepsită (ci numai persoanele care au săvârşit acele abuzuri sau ilegalităţi). Faptul că sunt achetate persoane bogate, influente, politicieni etc. nu înseamnă că justiţia greşeşte, dimpotrivă, persoanele respective au greşit, iar, dacă faptele sunt demonstrate în faţa judecătorului că sunt de natură penală, persoanele respective trebuie să suporte consecinţele legii. Tocmai în acest sens justiţia înseamnă dreptate: ai făcut o faptă ce încalcă legea penală, vei suporta concecinţele penale; dacă, judecătorul decide că eşti nevinovat, atunci înseamnă că nu ai încălcat legile.

            Lucrul cel mai grav de semnalat cu privire la mitingul PSD este cel cu privire la statul paralel. Dragnea, Tăriceanu şi alte persoane certate cu legea şi cu moralitatea au pretins că denunţă statul paralel şi că militează împotriva lui. Cu alte cuvinte, aceste persoane se erijează în apărătorii statului de drept.

            Avem aici cea mai mare şi cea mai neruşinată minciună. Mai mult, proporţia mitingului, transformarea lui în spectacol de către unele televiziuni a reuşit să conducă la o uriaşă manipulare şi dezinformare.

            După ce s-au modificat în Parlament toate legile justiţiei în favoarea unui mic grup de infractori (condamnaţi definitiv şi irevocabil, adică penali - deşi termenul şi-a pierdut definitiv conotaţiile negative, căci, acum câteva zile, PSD a modificat regulile jocului în ce priveşte apelul), după ce şi-au subordonat toate instituţiile, după ce violează zilnic justiţia, Dragnea şi Tăriceanu au tupeul să aducă mii de oameni la Bucureşti într-o mineriadă a penalilor şi să declare că ei susţin statul de drept.

            Care stat de drept îl apără Dragnea şi Tăriceanu? Atâta vreme cât e lipsit de justiţie, ceea ce apără ei e un simulacru de stat de drept. Ceea ce apără ei (şi alte două mii de persoane din spatele lor) este exact ceea ce declară că vor să distrugă: statul paralel.

            Toată ţările civilizate văd că România lui Dragnea nu are la bază domnia legii, ci domnia legii lui Dragnea: România nu se mai bazează pe forţa argumentului juridic, ci pe argumentul forţei.

            Această uriaşă manipulare pusă la cale de minţi diabolice reprezintă bomboana de pe coliva democraţiei româneşti. Din păcate, România s-a întors nu cu 15 ani în urmă, când justiţia marca primele momente de independenţă, ci cu 30 de ani: România lui Dragnea arată izbitor de asemănător cu România lui Ceauşescu.