Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu este ştirea zilei de luni. Nu există informaţii oficiale despre motivele care au stat la baza acestei plecări spectaculoase dintr-un post crucial pentru arhitectura de securitate a României. Dar ce admite toată lumea? Că MRU a intrat într-o coliziune cu preşedintele Iohannis care i-ar fi cerut în urmă cu trei luni demisia. Iată că demisia a venit.

Este MRU primul personaj căruia Klaus Iohannis i-a cerut demisia?

Nu.

Să ne amintim câteva episoade din istoria foarte recentă.

Kalus Iohannis, pe vremea aceea primar al Sibiului, este adus de Crin Antonescu la Bucureşti pentru a întări partidul înaintea bătăliilor politice iminente. Crin Antonescu era liderul autoritar al PNL şi voinţa sa devenea lege în partid. Toată lumea îl vedea candidatul cu şansele cele mai mari la alegerile prezidenţiale şi părea că nu va avea nicio problemă să se instaleze la Cotroceni. Cu toate avantajele sale în faţa unui om care nu era creditat cu un nivel oarecare de cunoaştere a politicii la nivel înalt, Crin Antonescu şi-a pierdut poziţia în numai câteva luni. Klaus Iohannis a obţinut nominalizarea din partea PNL pentru a candida la preşedinţie. Chiar dacă Antonescu s-a hotărât în ultimul moment să nu cedeze fără luptă, nu i-a mai folosit la nimic. Fostul lider liberal nu a mai avut încotro şi s-a retras din viaţa politică. Klaus Iohannis devenea candidatul PNL la preşedinţie şi liderul partidului.

În alegerile din 2014, Klaus Iohannis a câştigat în faţa unui favorit cert, Victor Ponta. Ponta a căzut pradă iluziei că „îl va face” uşor pe provincialul venit de la Sibiu.

După ce a devenit Iohannis preşedinte, puterea a rămas, însă, tot în mâinile lui Ponta. Majoritate parlamentară solidă, guvern beton, partid fericit că se află la butoane. Ce premier nu şi-ar fi dorit o asemenea situaţie?

Dar marele Ponta a pierdut totul printre degete. A demisionat de la şefia PSD, apoi de la şefia guvernului.

Iohannis, fără majoritate parlamentară, declară că îşi doreşte un guvern al său cu care să colaboreze. Dacian Cioloş, adus din afara sistemului de partide, primeşte votul de investitură şi este instalat guvernul de tehnicieni.

Celălalt om puternic din sistem, Gabriel Oprea, a rămas la butoane. Chiar fusese, la un moment dat, în cărţi să preia şefia interimară a guvernului. Nu s-a întâmplat. Astăzi, Gabriel Oprea nu mai este nici şef de partid, nici ministru, nici parlamentar.

Mihai Răzvan Ungureanu. Carieră de top. Ministru de Externe, director SIE, prim-ministru, director SIE din nou. Zvonuri despre răcirea relaţiei cu preşedintele în urma scandalului „Black Cube”. Aceleaşi zvonuri spun că MRU a refuzat să demisioneze. Iată că demisia lui MRU a venit luni, 26 septembrie.

Mai credeţi că preşedintele este un ficus la Cotroceni?